Pentru Tine, Dragostea Mea - Jacques Prevert

Azi, pentru ca  am o zi nu tocmai usoara si o durere de cap grea de tot, mi-am amintit de aceasta poezie a lui Jacques Prevert, poezie care imi da intr-un anume sens o stare de bine...
Am mai postat aceasta poezie dar cred ca de doua ori e mai bine decat o data.
 

Am fost la targul de pasari
Si-am cumparat pasari
Pentru tine
dragostea mea
Am fost la targul de flori
Si-am cumparat flori
Pentru tine
dragostea mea
Am fost la targul de fiare vechi
Si-am cumparat lanturi
Lanturi grele 

Pentru tine
dragostea mea
Apoi m-am dus la targul de sclave
Te-am cautat
Dar nu te-am gasit
dragostea mea.

 pictura apartine lui Mihai Ioan

 

“O femeie are vârsta pe care o merită”

Coco Chanel, inimitabila in creatiile vestimentare, originala in gandire si mai ales in aplicarea gandirii ei, ne sugereaza cateva sfaturi mai degraba de un bun-simt curajos decat intelepte.
In fond, intelepciunea poate fi rece daca nu ar fi dublata de ghidusia unor intamplari a caror savoare devine in timp mai puternica, la fel ca un vin bun, invechit :)
Enjoy!

- Vârsta nu te apără de dragoste, dar dragostea te apără de vârstă.

- “În ce locuri de pe corp poate fi folosit parfumul?”, m-a întrebat o tânără.“Oriunde îți dorești să fii sărutată”, i-am răspuns.

- Ochi frumoși sunt numai ochii care ne privesc cu dragoste.

- Nimeni nu este tânăr după patruzeci de ani, dar poți fi irezistibil la orice vârstă.

- O femeie are vârsta pe care o merită.

- Orice vârstă ai avea, a nu te simți iubit înseamnă a te simți respins.

- Simplitatea este esența oricărei eleganțe adevărate.

- Sunt oameni care au bani și oameni care sunt bogați.

- Succesul este dobândit deseori de cei care nu știu că eșecul este inevitabil.

- Moda dispare, însă stilul este etern.

Coco Chanel
(19 august 1883 – 10 ianuarie 1971)

sursa: http://webcultura.ro

Miercurea fara cuvinte - Mocanita de pe Valea Vaserului

POSTARE INSCRISA LA "MIERCUREA FARA CUVINTE"

Mocanita

Numită adesea „Mocăniţa de pe Valea Vaserului“, Calea Ferată Forestieră din Vişeu de Sus se află chiar în nordul României, la graniţa cu Ucraina şi reprezintă o bogăţie atât din punct de vedere tehnic, cât şi cutural. Pe o rută de aproape 60 kilometri distanţă circulă – pe lângă locomotive Diesel - până astăzi locomotive cu abur înfocate cu lemn, lucru prin care CFF Vişeu de Sus (prescurtare de la Calea Ferată Forestieră) devine cunoscută în întreaga lume ca fiind ultima cale ferată forestieră adevărată, care funcţionează cu abur.
Linia care a fost construită dupa encartamentul austro-ungar de 760mm, duce într-o vale de o sălbăticie fermecătoare, de-a lungul râului Vaser, peste poduri şi prin tunele. Calea ferată trasează o zonă împădurită enormă, unde nu există drumuri sau sate, ci este locuită doar de urşi şi lupi.
Utilizarea resurselor de lemn de pe Valea Vaserului s-a iniţiat de la începutul sec. al XVIII-lea, sub imperiul austro-ungar. Coloniştii vorbitori de limba germană au pătruns primii în pădurile virgine şi cu ajutorul plutăritului au adus lemnul tăiat la gaterele din Vişeu de Sus.

În 1932 s-a început construcţia la Calea Ferată Forestieră, care în comparaţie cu plutăritul însemna un enorm progres tehnic..
Deşi în majoritatea ţărilor europene, cel mai târziu după anul 1945 căile ferate foresiere au fost înlocuite cu drumuri forestiere, în România acestea s-au menţinut destul de mult.
În 1970 administraţia silvică publică se practica pe o distanţă de peste 3000 km, până în anul 1986 România chiar a mai fabricat noi locomotive cu abur pentru căile ferate forestiere şi în 1989 încă au mai existat peste 15 căi ferate forestiere cu puţin peste 1000 km de şină.
Schimbările economice de după ’90 au avut efecte fatale asupra CFF-urilor naţionale de atunci: pe parcursul a câtorva ani au fost toate scoase din funcţiune, demontate, locomotivele şi vagoanele date la fier vechi sau vândute. Singura cale ferată forestieră care astăzi mai funcţionează este Mocăniţa de pe Valea Vaserului. Ea îşi îndeplineşte până astăzi scopul său iniţial de cale ferată forestieră, transportul lemnelor.

Din anul 2000 calea ferată forestieră este sprijinită şi din străinatate prin asociatia „Hilfe für die Wassertalbahn“ Cu ajutorul elveţienilor s-au repus în funcţiune locomotive care fuseseră retrase din funcţiune, s-au procurat noi vagoane de persoane şi s-au resturat depoul şi cladirea istorică a gării. În jurul gării din Vişeu de Sus există o infrastructură importantă care poate fi folosită pentru dezvoltarea turismului.
Din anul 2005 circulă pentru vizitatori vagoane de persoane conform unui program şi tractate de locomotive cu abur şi din 2007 Valea Vaserului face parte din Parcul Natural „Munţii Maramureşului“şi este sub ocrotire europeană.(sursa: www.cffviseu.ro)

Fotografiile au fost facute la Muzeul Mocanitei amenajat la popasul de unde Mocanita face calea intoarsa (pentru turisti).

Mai multe imagini maine la MFC :)

Legenda Cascadei Cailor

Maramuresul a fost una dintre zonele catre care ne-am indreptat in aceasta vacanta.
Nu o sa incerc sa va conving sa mergeti acolo, sunt sigura ca ati auzit daca nu ati si vazut cat de cuminti salbatice, verzi, invaluitor de frumoase sunt aceste locuri.
Eu vreau sa va povestesc o legenda despre un loc spectaculos aflat in Muntii Rodnei, foarte aproape de Statiunea Borsa, este vorba despre Cascada Cailor.
Până la cascadă se ajunge din Stațiunea Borsa pe jos sau cu telefericul. După ce ați coborât din teleferic aveți de mers prin pădure pe un traseu amenajat cca. 15-20 de minute (cam asta spun localnicii dar drumul dureaza ceva mai mult, in functie de ritmul de mers al fiecaruia).

Legenda spune că demult localnicii își aduceau hergheliile de cai ca să pasca pe Muntele Piatra Rea pentru că era o zonă cu pășuni întinse. Acest rai al cailor nu era chiar atât de plăcut deoarece din când în când ursul dădea târcoale prin zonă la vânătoare de cai. Bineinteles ursul nu avea nicio șansă pentru că era o zona deschisă și prin urmare el încerca să încolțească animalele deasupra prăpăstiilor de la actuala Cascadă a Cailor. Singura scăpare a cailor era să se arunce în gol. Legenda mai spune că într-o noapte furtunoasă și întunecată ursul a atacat din nou și din cauza fulgerelor caii s-au speriat, au fugit spre prăpastie și au căzut. Se zice că au pierit 15 capete în acea seară. Din acel moment localnicii au botezat locul cu numele de astăzi de Cascada Cailor, circul glaciar l-au numit Podul Cailor iar pârâul care curge de la cascadă poartă numele de Izvorul Cailor. 

Cat este legenda, cat realitate, nu stiu sa va spun dar nici nu cred ca mai conteaza.

Conteaza frumusetea nealterata de timp a acestor locuri.
Fotografiile apartin fratelui meu (nu m-am aventurat atat de sus), eu sunt doar povestitorul :)

Me and my sweet niece...

Am revenit din vacanta, voi reveni si cu articolele mele obisnuite si cu fotografii din locurile pe unde am trecut (le voi publica la MF).
Pana atunci m-am gandit ca poate vreti sa o revedeti pe Alexandra, nepotica mea, care a mai crescut intre timp si care va creste si mai mult in cei 2 ani in care nu o voi vedea cu toate ca eu sper sa ajung la ea anul viitor...oricum, deja imi este dor de ea...

Vacanta

O sa lipsesc o perioada de timp, plec in vacanta si ca sa nu va plictisit ridicand capacul cutiutei mele in care nu va fi nimic nou, va las in grija celebrului Maru...el va fi de fiecare data, altfel :)
Va impratisez ne revedem peste doua saptamani, vesela sa va fie vara, pup!