luni, 20 februarie 2017

Citate - A inflorit liliacul

Rodica Ojog-Brasoveanu este slabiciunea mea in materie de romane politiste.
Imi plac romanele politiste, mai ales daca au in spate o poveste care te prinde, integrandu-te in ea.
Asa sunt romanele Rodicai Ojog-Brasoveanu, considerata pe drept cuvant o Agatha Christie a Romaniei.
Cateva dintre romanele ei au fost ecranizate, cateva dintre personajele ei sunt foarte cunoscute si, cu siguranta inconfundabile. Minerva Tutovan, ofiter de contrainformatii, personaj creionat de Rodica Ojog-Brasoveanu avand ca inspiratie propria profesoara de matematica, este o femeie atipica, extrem de inteligenta, deloc atractiva cu un spirit de observatie fin si cu un umor acid facand echipa cu locotenentul Dobrescu, calul ei de bataie dar in egala masura coechipierul ei. Un alt personaj, de un farmec aparte este Melania Lupu, protagonista unui ciclu intreg de romane.
Melania Lupu este o doamna in varsta fara varsta, este conform wikipedia
"o hoață fără să fure, o escroacă fără să înșele, este acel personaj care, deși încalcă repetat legea, o face cu atâta candoare și inteligență încât farmecă cititorul." Cel care se lupta sa-i dovedeasca vinovatia si care iese de cele mai multe ori invins din aceasta lupta este Maiorul Cristescu care, o admira si o detesta in acelasi timp pe fermecatoare Melania, pe ea si mintea ei ascutita.
O categorie aparte a scrierilor ei o reprezinat romanele istorice dar cu tenta politista.
Sunt o splendoare aceste romane care, pe langa actiunea in sine te intoduc intr-o lume care, chiar daca pare a fi de mult apusa, se infatiseaza ochilor mintii noastre ca int-un film plin de culoare, gust, miros, cu un limbaj delicios.
Sunt romane de atmosfera si daca te lasi prins, aluneci intr-o lume care pare iluzoriu de reala.
Unul dintre romanele care ma bucura nespus este "A inflorit liliacul".
Autoarea plaseaza actiunea in timpul lui Alexandru Ioan Cuza, imediat dupa Mica Unire.
Viata Domnului este in pericol iar acest pericol devine iminent pe masura ce inaintam in lectura cartii si ne pierdem in atmosfera Iesilor si Bucurestilor de altadata. Sunt targuri pline de viata, cu oameni si preocupari diferite, cu haine la moda sau nu, cu mancaruri pline de gust sau nu, toate acestea scot in fata o felie de viata teribil si fermecator de reala.
Daca sunteti curiosi, va las sa gasiti si sa cititi cartea, pana atunci am "decupat" o bucatica de poveste:


"Vodă râdea sincer. Îi erau străine orgoliul, deşarta vanitate, credinţa atât de primejdioasă, fatală noroadelorlor, ale celor mai mulţi deţinători de putere absolută(împăraţi, regi, conducători de republici), că ar fi unşii lui Dumnezeu! Ales între aleşi, făptură neasemuită, deneînlocuit, aflat cu capete multe peste contemporanii săi.Modest şi cu un nedezminţit simţ al proporţiilor,Alexandru Ioan I ştia prea bine că izbânda sa din ianuarie1859 nu se datora unor calităţi ţinând de extraordinar.Bunînţeles, nimeni nu-i tăgăduia cinstea, credinţa sinceră în ideile liberale ale veacului său, firea dezinteresată,fără umbră de venalitate, fierbintea sa dragoste pentrutot ce-i românesc.
Cuza dădu din mână de parcă ar fi alungat fumullăsat de o lulea.
— După cum ştii, opoziţia — numele le cunoşti —pune la cale un complot care are drept ţel asasinareamea. Într-un plebiscit nu au încredere, căci simt că ţara îmi stă alăturea. Moartea, cât de odioasă şi condamnatăar fi după aceea, semnează mai sigur decât mine şi maidefinitiv actul abdicării.Cantuniari îşi încleştă mâinile pe braţele jilţului.
— Nu le-o vom îngădui, Măria Ta.
— Domnule Cantuniari, surâse Vodă, nu sunt unblazat, la joie de vivre
nu m-a părăsit, dar doresc să ştii că nu te-am chemat aici de teamă. Zilele noastre sunt hotărâte de Altcineva, iar cât priveşte tronul, domnia, amafirmat-o nu o dată că „am primit-o ca pe un depozitsacru“, şi gata sunt să-l predau oricând celui ce va fisocotit cârmuitor mai vrednic. Înainte însă de a părăsi scena, cum ar zice poetul nostru Alecsandri, mare iubitor de teatru, mai am a împlini unele obligaţiuni faţă deromâni, pe care le consider sfinte. Iar pentru aceasta îmi trebuie un răgaz..."


Mai multe gasiti pe blogul Zinei unde veti afla ca totul a pornit de la Ella 

joi, 16 februarie 2017

Marcello Dudovich



Imi plac afisele publicitare, mai ales cele din alta epoca...
Ele au pentru mine farmecul trecutului pe care il idealizez, netraindu-l....
Sper sa va placa ce am ales pentru voi  
Marcello Dudovich, considerat unul dintre cei mai mari graficieni de afis, a dezvoltat un stil propriu, cu colorit bogat.
S-a nascut in 1878, la Trieste. A lucrat ca ilustrator realizand la inceput afise publicitare alaturi de tatal sau, implicandu-se de asemenea in industria cinematografica. In 1900 primea medalia de aur la Expozitia Universala din Paris, iar in anii 1920 si 1922 a participat la Bienalele de la Venetia. A fost

unul dintre cei mai apreciati realizatori de afise publicitare din timpul sau.

sursa: www.artline.ro

marți, 14 februarie 2017

Macarons si a lor poveste

În ultimii ani, vitrinele cofetăriilor din lumea întreagă au fost asaltate de fursecurile mici și colorate pe care le cunoaștem sub denumirea de macarons. Asemănător cu pricomigdalele, cel mai cunoscut desert franțuzesc surprinde prin culoare, varietatea aromelor, un gust desăvârșit și o senzație delicată de „se topește-n gură”. Atenție, pot crea dependență!
Strămoșul lor ar fi, se pare, un fursec simplu, preparat din făină de migdale, albușuri de ou și zahăr, pregătit în mod tradițional în Italia și adus pe meleagurile pariziene de patiserii Caterinei de Medici în 1533, atunci când aceasta s-a căsătorit cu viitorul Henric al II-lea al Franței. Denumirea provine din limba italiană, din același maccherone care a dat și numele macaroanelor (paste cu brânză), însemnând „aluat fin”. Fursecurile din migdale au pătruns în bucătăriile francezilor, dar au ajuns cunoscute abia în anii Revoluției, când două măicuțe, refugiindu-se la Nancy din pricina tulburărilor politice, au început să vândă aceste deserturi pentru a se întreține. Ele au devenit cunoscute drept les Soeurs Macarons („surorile Macarons”).

Daca sunteti curiosi, intreaga poveste aici.

luni, 13 februarie 2017

Citate - Adam si Eva...

.....reprezinta unul dintre romanele dragi inimii mele si ii apartine lui Liviu Rebreanu. Am citit prima data acest roman in adolescenta si m-a tulburat definitiv povestea de dragoste, o poveste putin obisnuita... 
Firul''rosu'' al romanului se desfăşoară de-a lungul a şapte vieţi ale aceluiaşi suflet care încearcă necontenit să se unească cu sufletul pereche.
Eroii acestei carti sunt tragici, ei vor suferi morţi violente iar iubirea lor va rămâne neîmplinită până la a şaptea moarte, când, în cele din urmă, sufletele lor se vor uni. Poate ca e vorba de mitul androginului sau poate ca nu.
Povestea iubirii celor doi este întotdeauna scurtată de un al treilea, acest al treilea fiind şi cauza sfârşitului tragic al fiecărui personaj în parte. Fără acest personaj , cele şapte vieţi ar fi avut un sfârşit fericit, în care sufletele celor doi ar fi îmbătrânit împreună.....
Rebreanu , prin construcţia sistemului celor şapte reîncarnări ne face să ne întrebăm noi înşine: oare ne-am găsit sufletul pereche? 

Oare e posibil sa ne gasim sufletul pereche?

"O viaţă omenească nu ajunge însă pentru a prilejui întâlnirea bărbatului cu femeia. Spaţiul şi timpul sunt piedici pe care sufletul strâns în obezile materiale numai treptat le poate învinge. Apoi, chiar când le-a învins, intervin obstacolele convenţiilor sociale care de multe ori sunt mai puternice decât puterile oricărui om."
"Fericirea adevărată e totdeauna o clipă. Mai multă n-ar putea îndura firea omului care, deseori, într-o viaţă de mulţi ani, nu are norocul să întâlnească nici clipa aceasta, nici măcar să se apropie de ea."


Gravura: Marcel Chirnoagă


Mai multe gasiti pe blogul Zinei unde veti afla ca totul a pornit de la Ella

miercuri, 8 februarie 2017

luni, 6 februarie 2017

Citate favorite - Sobolanul...

...un roman de Andrzej Zaniewski.
Am mai scris despre el dar reiau acest subiect pentru ca aceast roman merita citit.In sustinerea a ceea ce spun eu adaug si o scurta recenzie facuta de o editura de la noi, cartii:
"Romanul Sobolanul, scris in toamna anului 1979, a fost refuzat de toti editorii polonezi, considerandu-l prea sumbru, amoral si pornografic. A fost editat pentru prima oara in limba ceha in 1990, iar publicarea in limba germana i-a adus consacrarea. La scurt timp a fost tradus in saisprezece limbi si a devenit bestseller. A obtinut excelente critici, fiind comparat cu operele lui Kafka, Joyce, Camus sau Beckett."

Da, romanul asa si este, da, este sumbru, pare amoral si usor pornografic.
Viata unui sobolan nu are cum sa fie usoara.
Doar ca el nu stie ca este sobolan, ca aduce boli, ca e urat de oameni despre care invata foarte curand ca sunt intr-o vesnica panda pentru a-l prinde si a-l ucide.
Sobolanul deschide ochii intr-o familie unde exista ierarhii, se simte bine cu fratii si mama lui...invata gustul hranei, invata sa vada lumea, chiar daca umbla mereu prin intuneric, isi doreste lumina...
Ii place muzica, ii place sa manace, minte, inseala, fuge ca un las, poate fi si curajos, ii este teama dar se simte si fericit, iubeste dar cel mai des, sufera.
Vrea sa cunoasca lumea, calatoreste pentru ca, pe masura ce se departeaza de casa, de copilarie, sa tanjeasca dupa ele pana cand cercul se inchide si el revine de unde a plecat, revine acasa.
Oamenii ii sunt dusmani, sobolanii ii sunt dusmani...chiar si un prieten te poate trada si iti devine dusman...
La un moment dat, citind cartea incepi sa te indoiesti ca citesti despre viata unui sobolan, incepi sa crezi ca citesti despre viata ta, legile care guverneaza lumea subsolurilor, a canalelor sunt aceleasi cu cele care guverneaza lumea de deasupra care poate doar aparent este la lumina.
Si el tanjeste dupa stabilitate, siguranta, isi face sperante, este dezamagit, isi face planuri de viitor...asta faci si tu...
Sobolanul ca si omul este fricos dar si ucide cu sange rece, are sensibilitati dar da dovada si de cruzime, este inteligent, perspicace...
Il vor ajuta aceste calitati sa supravietuiasca? Partile lui intunecate il vor pune la adapost de pericole?
Evident ca nu o sa raspund eu la aceste intrebari, va las pe voi sa gasiti raspunsul citind cartea, va las si speranta ca viata unui sobolan se poate sfarsi cu happy end...dar stiti cum e cu sperantele, ele sunt facute ca sa fie inselate...
O sa inchei cu un fragment din roman, el cred ca este mai elocvent decat cuvintele mele:

"Şobolanii albi se sprijină pe labele din spate, întind capetele în direcţia mea, sar încercând să ajungă la marginea pereţilor de sticlă, muşcă barele metalice. Se află peste tot, în borcane înalte şi în lăzi transparente, acoperite în partea de sus cu o reţea deasă, în cuşca din bare metalice. Mirosul lor concentrat, în încăperile închise şi cu aer irespirabil, stârneşte mânia şi ura. Propriul meu miros se dizolvă, înceteaa sa mai existe, nu-l mai simt nici măcar eu.
Stau nepăsători în cuştile lor, mişcându-şi ritmic capetele. Aleargă în jurul pereţilor sau în interiorul unui tambur care se învârte. Mânios, plin de ură,ma caţăr pe cuşca cea mai apropiată şi mă târăsc pe reţeaua care o acoperă. Trec apoi la cuşca următoare şi din nou la cea următoare.Mirosul străin, la început greu de suportat, încetează să ma mai supere. Şobolanii despărţiţi de mine prin pereti de sticlă şi reţelele metalice îşi trăiesc viaţa proprie si nu pot să-mi facă nimic, nu vor ieşi din cuiburile lor transparente, iar eu niciodată nu voi ajunge la ei.Totuşi, indignat şi gata de luptă sau de fugă, mă jnvârteam printre cuşti, încercam să intru înăuntru, imi frecam dinţii pe barele metalice, îmi apăsam nasul de sticlă, convins că brusc are să cedeze, are să plesnească, are să se deschidă. Dar plasele erau fixate ermetic, marginile metalice nu cedau, sticla nu putea fi urnită.
După un timp, şobolanii albi au încetat să existe; mă mişcăm printre cuştile transparente de parcă nici n-ar fi fost. Şi ei s-au obişnuit cu hoinărelile mele şi acum nici măcar nu mai înalţă capul, stau imobili, opaci sau mişcând ritmic maxilarele, hălpăind hrana pe care le-o aduc oamenii. Nu sunt nevoiţi să şi-o obţină singuri, să omoare, să vâneze, să rătăcească, să fugă. Oamenii le aduc hrana, le umplu cu apă sau cu lapte jghebuleţele metalice, îi mută dintr-o cuşcă în alta, îi înţeapă cu ace lungi în coadă sau în grumaz. Şobolanii se scutură, cu capetele strâmbate.
Cantitatea mare de mâncare mă atrage si mă excită. ~
Locuiesc sub podea. Casa e veche, plină de ţevi de şernineu care nu funcţionează, crăpături, ciobituri. Căldura vine de jos, pe ţevi.
In perioada rece de toamnă, aici e plăcut şi linişte. Aşadar, nu părăsesc clădirea locuită de şobolanii albi.
Oamenii le pregătesc mâncarea în sala alăturată, cu dale lucioase şi alunecoase. Alături, se află şi un DEPOZIT în care pătrund fără dificultăţi, printr-o răsunătoare mâncată de rugină.
Găsesc peşti uscaţi, grăunţe, fasole, pâine, legume. Şobolanii albi capătă de toate".


Mai multe gasiti la rubica “Citate favorite” initiata de Zina  
De la  Ella a pornit totul :)



 

joi, 2 februarie 2017

Cand?

- În ţara asta românească
Dreptatea când o să domnească?
Iar unul, optimist sadea:
- Păi vom muri şi vom vedea!

Epigrama de Ioan Hodaş