luni, 26 septembrie 2016

Bine v-am regasit! :)

Toamna se numara bobocii, frunzele care cad, se numara amintirile sau nu, toamna e un anotimp atat de plin si de colorat incat merita mai mult decat spaima ploilor reci si cenusii :)
Mi-a fost foarte dor de voi, mi-au lipsit intalnirile zilnice si povestile fiecaruia dintre voi.
Sper ca timpul sa-mi permita sa fiu zilnic aici, pana atunci va invit la un pahar de must si la cateva boabe de struguri dulci! :)

duminică, 18 octombrie 2015

Pauza

Pentru o vreme o sa las capacul "cutiutei" mele...
Am tot amanat acest moment dar recunosc, mi-a fost greu sa ma hotararsc.
Sunt cinci ani de cand am intrat in aceasta lume, motivul pentru care am ales sa fiu aici fiind detasarea de stresul cotidian, in plus de asta, in timp, am castigat cunostinata multor persoane cu care am interactionat, oameni cu preocupari diferrite de a le mele, cu o gandire sau optiuni in multe sensuri diferite de ale mele si asta mi-a placut foarte mult, diversitatea este incitanata si da culoare.
De ceva vreme, timpul pe care il pot aloca blogului s-a restrans, nu reusesc sa vizitez nici jumatate dintre blogurile pe care le vizitam in trecut, nu mai am timp sa raspund nici comentariilor de pe blogul meu.
Sigur, si aici ca si in viata intervin dezamagirile, scurt-circuitele, distantatarea de persoane pe care le credeai apropiate dar si aici ca si in viata mergi mai departe.
Eu am ales sa merg mai departe incepand cu o pauza, pentru o vreme :)
Va doresc o toamna minunata si zile pline!

Cu drag,

Pandhoraa

joi, 15 octombrie 2015

Sweet Bitterish


Daca ar trebui sa asocieze un gust unui fruct , grapefruit-ul ar fi imaginea perfecta a gustului dulce amarui, preferatul ei.
Daca ar trebui sa asocieze amintirilor un gust , grapefruit-ul ar fi imaginea perfecta a gustului dulce amarui.
Cu toate astea o portocala rosie, dulce si zemoasa a fost cea care a dat nastere acestei amintiri…
Brunet, parul ajungandu-i pana la umeri, mustata-acolada in care ii erau prinse buzele, inalt, slab, doi ochi ca doua alune dorite de orice veverita pofticioasa - meditatorul ei pentru acea materie bizara si greu de inteles, matematica.
Parintii ei au considerat ca este necesara o astfel de pregatire, un plus care sa echilibreze minusul reprezentat de cifre in viata ei de eleva si nu numai.
Alexandru era student la cibernetica in ultimul an, era si casatorit.
De cum a pasit in sufrageria lor, ea  a stiut ca matematica ar fi posibil sa-i devina simpatica.
A pasit in sufrageria lor insotit de o portocala.
Ea era rosie la fata tinand portocala oferita de el in mana.
Mai tarziu, i-a spus ca, la randul lui, pasind in sufrageria cu masa la mijloc si oglinda venetiana a fost aproape sigur ca matematica va fi o cauza pierduta.
Portocala i-a dat curajul de a o privi in ochi.
Ea avea ochi de cadana, el nu avea suflet de eunuc.
Matricele pareau digerabile, asa ca ea s-a straduit sa asimileze cat mai multe dintre explicatiile date de el, sa rezolve corect exercitiile primite.
Avea palmele inguste si degetele lungi, osoase.
- Ai degete de hot sau de pianist, i-a spus ea intr-o pauza de cifre.
A ras.
- Am vrut sa fiu actor, a marturisit el, mi-am dorit sa fiu hot sau pianist, sa fiu bolnav, sa fiu vindecator, sa fiu viu, sa fiu mort, sa fiu un caleidoscop de oameni…
Institutul de Arta Teatrala s-a lasat greu cucerit, a continuat, dar pana la urma, dupa doi ani a cedat si am fost admis.
Am renuntat dupa primul an…eram mai atasat realului decat visului.
Cibernetica e haina perefecta pentru mine, a incheiat el.
Sa revenim la matricele inversabile.
- Sa revenim, a spus si ea, imaginandu-si acele plete negre visand in rime albe la inimi arzand din dragoste.
- Nu esti atenta.
Alexandru era serios acum si ea s-a recules rapid.
- Mi-e greu sa ma concentrez pe ceva ce nu imi place. Nu-mi plac cifrele.
- Dar ce iti place tie? Iti place ceva?
Cele doua alune dorite de veverite o priveau nedumerite.
- Imi plac cuvintele. Ele pot fi clare sau nu, sinuoase sau drepte, clare, ele nu au rigiditatea cifrelor.
Cuvintele iti lasa dreptul la imaginatie, cifrele fac ca lucrurile sa fie mult prea clare, mult prea reci.
- Iti place Marin Preda?
Intrebarea lui a luat-o prin surprindere…
- Da, am citit "Morometii"…mi-au placut mai mult taranii din Silistea-Gumesti decat cei ai lui Zaharia Stancu, cu al lui “sa nu uiti Darie”…
Data urmatoare Alexandru a venit cu o carte, “Intalnirea din pamanturi” de  Marin Preda…
Si lucrurile nu s-au oprit aici, “ Intrusul”, “Delirul”, “Regii Blestemati” de Maurice Druon, poeziile lui Nichita Stanescu, preferatul lui si incet incet si al ei, au fost motive de discutii aprinse de-a lungul timpului, au fost motive de a cauta si de a afla mai multe despre cum au fost si cum inca mai sunt oamenii.
Era un tip grozav, stia sa vorbeasca, sa-si sustina ideile ceea ce a invatat si ea, mult mai repede decat sistemele de ecuatii lineare…
Temele la matematica isi aveau locul lor…dar timpul alocat pentru ele era scurt, cartile si discutiile despre ele umpleau spatial dintre ei, micsorandu-l.
Uneori degetele lui lungi si osoase ii prindeau mainile, recitand din Jaques Prevert…avea o voce calda atunci cand nu vorbea despre cifre…ar fi vrut sa-i poata atinge vocea, de fapt buzele…
Cartea care a pus punct acestui vartej pe care incercau amandoi sa-l ignore a fost “Adam si Eva” de Liviu Rebreanu.
In acea zi parintii ei erau invitati la un pranz, duminca fiind, de la care nu puteau lipsi…
Lasasera in grija ei pentru Alexandru, pe langa cafeaua obisnuita si un lichor de portocale.
Totul era pregatit cand a ajuns el.
Au gustat amandoi din lichior, oricum intr-un anume sens erau deja ametiti…
- “Adam si Eva” este mai mult decat o poveste…trebuie sa o citesti, a spus el, mai serios decat o facea de obicei.
Sufletele pereche se cauta de-a lungul multor existente dar de multe ori se regasesc doar pentru a se pierde din nou…dar mereu exista o sansa…
- De ce spui asta? Intreaba ea
- Asta e subiectul cartii a spus el, incet...
- Alexandru…ce vrei sa spui de fapt?
- Vreau sa spun ca aceasta e ultima noastra lectie.
Voi inapoia banii parintilor tai.
Te-am invatat tot ce iti era necesar pentru admiterea la facultate.
Ne oprim aici.
- De ce?!
Ochii de cadana ardeau, ochii de culoarea alunei devenisera aurii…buzele lui cu gust dulce amarui le-au atins pe-ale ei…a fost adevarat sau doar dorinta ei?
Nici azi nu isi poate raspunde la aceasta intrebare , nici atunci nu a putut, privind cartea si paharutul gol.
Plecase. 


Soseaua Stefan cel Mare, Parcul Circului, toamna blanda, ea in drum spre casa s-a oprit sa se bucure putin de soare…
- Matematica, o stiinta surprinzatoare, auzi o voce in spatele ei…
S-a intors si a vazut niste ochi de culoarea alunelor, o mustata neagra si un par scurt si inspicat cu cateva fire albe…Alexandru…
- Literatura, o lume de povesti surprinzatoare, adauga ea…
- Cand am intrat in sufrageria voastra si ti-am vazut ochii, cand ti-am vazut reflectat in oglinda parul lung si des acoperindu-ti spatele , am stiut ca am gasit ceva ce aveam sa pierd…
Adam si Eva, iti mai amintesti?
- Cum as fi putut uita?! raspunse ea privind ridurile din jurul ochilor, buzele care incercau sa zambeasca si sa alunge tristetea ochilor candva aurii…
Nu o sa te intreb de ce ai plecat, acum spre deosebire de atunci, inteleg ca e mai bine sa pierzi ceva ca sa poti pastra o amintire mai bogata decat realitatea…
- Nu credeam ca o sa am ocazia de a te intreba, ce am fost eu pentru tine? a mai spus Alexandru…
Uneori privirile pot atinge mai mult decat sufletul, pot lasa urme invizibile in carne, in minte, pot vorbi in lungi si arzatore fraze, pot insira numere al caror rezultat sa fie o necunoscuta.
- Cred ca de la inceput ai fost amintirea mea dulce-amaruie…si asa o sa ramai…


Multumesc, Alexandru!

miercuri, 14 octombrie 2015

Impresii despre restaurante – 1973


… în caz că vă întrebaţi cum se făceau review-urile restaurantelor acum fix 40 de ani, iată un exemplu: un articol pe care Ando l-a găsit într-o Românie Liberă de colecţie. Pe atunci n-aveam coneseuri; n-aveam nici chefi - era mai simplu: nu-ţi plăcea servirea, pac! trînteai o epigramă la Urzica…




Tovarăşi, într-adevăr, existau lipsuri; dar ce bine era că lipseau – în primul rînd – cunoscătorii lu’ peşte…


 Postat de: The Hungry Mole

sursa: www.bucurestiivechi si noi

marți, 13 octombrie 2015

„Afişul trebuie să fie un scandal vizual”



În Franţa anului 1949, un afiş publicitar anume o rupe cu trecutul şi face scandal, „scandal vizual”. Desenul e simplu, iar mesajul ţi se înşurubează în minte rapid, fără să lase loc de semne de întrebare: o văcuţă roz-alb, din ugerul căreia curge lapte direct în săpunul „Monsavon au lait”. „Pornesc, de regulă, de la două imagini pe care le topesc într-una singură. Iar pentru săpunul cu lapte Monsavon, m-am gândit pur şi simplu la o bucată de săpun pentru cuvântul «Monsavon» şi la o vacă pentru cuvântul «lapte»”, îşi va deconstrui desenul mai târziu artistul Raymond Savignac. Acel Savignac ale cărui afişe au intrat în patrimoniul cultural francez şi care obişnuia să spună despre sine că s-a născut, de fapt, la 41 de ani, din ugerul văcuţei Monsavon.
Afişul pentru săpunul „Monsavon au lait” – prezentat în cadrul unei expoziţii organizate alături de afişistul Bernard Villemot – e trambulina care îl aruncă pe Savignac direct în lumea publicităţii; iar desenele sale în tuşe clare şi culori vii, atrăgătoare, cu mesaje nostime, imediat înţelese împânzesc străzile Parisului, zidurile, clădirile, metroul. În Franţa începe „era Savignac” pentru că artistul înţelege, mai bine decât oricine, regulile jocului: „Lectura afişului trebuie să fie instantanee. Într-o fracţiune de secundă, omul de pe stradă trebuie să priceapă care e mesajul”. Aşadar, „o singură imagine pentru o singură idee, un desen care să nu ceară explicaţii...”. Şi, mai presus de toate, găselniţa marca Savignac: „Afişul trebuie să fie un scandal vizual”; pentru că „pietonul merge de regulă cu ochii întorşi spre sine, gândindu-se la ale lui. Doar un scandal îi poate stârni atenţia, iar scandalul de pe stradă poate fi un jaf, un incendiu, o crimă...”. Şi un afiş bine făcut, potrivit lui Savignac.
  
fragment din articolul semnat de

duminică, 11 octombrie 2015

“Investesti intr-o vacanta, primesti inapoi un bebelus peste 9 luni”


Danemarca sufera de o criza fara precedent in ceea ce priveste rata natalitatii.

Potrivit studiilor, media numarului de copiii facut de un cuplu danez se situeaza la 1,73. Numarul bebelusilor nu este suficient pentru a sustine populatia batrana, motiv pentru care statul incearca sa-i convinga pe tineri sa devina mai repede parinti.

O reclama pare sa fi gasit cea mai buna solutie: “Fa-o pentru mama ta”, asa suna sloganul noii campanii apeleaza la sentimente pentru a sublinia ca iti poti face mama cu adevarat fericita daca ii daruiesti un nepot.

Pe de alta parte, mamele sunt incurajate sa le cumpere copiilor vacante scumpe, in destinatii exotice, pe motiv ca danezii fac cu 51% mai mult sex cand se afla intr-o tara mai calduroasa.”







sursa: gandul.md