miercuri, 12 iulie 2017

Intalnirea...

...a doua persoane este ca si contactul a doua substante chimice;
Daca are loc vreo reactie, amandoua sunt transformate.

Carl Gustav Jung

luni, 10 iulie 2017

Citate - ""M-am hotarat sa devin prost"

Antonie,personajul principal al romanului sufera de boala ganditului, motiv pentru care se simte foarte batran.
El a ajuns la concluzia ca inteligenta aduce doar neajunsuri, prostia fiind de preferat.
Hotararea lui de a schimba inteligenta pe prostie a fost luata...daca va reusi sau nu.... aflati singuri :)
Chiar daca ati citit sau nu acest roman apartinand scriitorului francez Martin Page ,va las sa "degustati" cate ceva din gandurile lui Antonie :

"Se gîndea serios să devină alcoolic. E o preocupare .
Alcoolul ocupă gîndurile în întregime şi dă un scop în disperare: să te vindeci. Atunci ar frecventa reuniunile Alcoolicilor anonimi, si-ar povesti parcursul, ar fi susţinut şi înţeles de fiinţe asemeni lui aplaudîndu-i curajul şi voinţa de a se lăsa. Ar fi un alcoolic, adică cineva care are o boală recunoscută pe plan social. Pe alcoolici lumea îi deplînge, îi îngrijeşte, ei se bucură de consideraţie medicală, umană. Pe cînd pe oamenii inteligenţi nimeni nu se gîndeşte să-i plîngă: „El studiază comportamentele umane, cred că asta îl face foarte nefericit", „Nepoata mea e inteligentă, dar e o fată foarte în regulă. Vrea să
scape", „La un moment dat, mi-a fost teamă c-o să devii inteligent." Iată genul de cugetări binevoitoare, pline de compasiune, care i s-ar fi cuvenit daca lumea ar fi fost dreaptă. Dar nu, inteligenţa e de două ori rea: te face să suferi şi nimeni nu se gîndeşte să o considere ca pe o boală.Prin comparaţie, a fi alcoolic ar fi o promovare. Ar suferi de un rău vizibil, cu o cauză cunoscută şi tratamente prevăzute; nu există cură de dezintoxicare pentru inteligenţă. Dacă gîndirea conduce la o anume excludere,prin distanţa observatorului faţă de lumea observată, în schimb a fi alcoolic ar fi un mijloc de a găsi un loc. Iar a fi perfect integrat în societate, în caz că asta nu s-a realizat firesc, nu poate fi decît dorinţa unui alcoolic. Datorită alcoolului, nu ar mai avea această reţinere faţă de jocurile omeneşti si ar putea liniştit să se lase în voia lor."

Mai multe gasiti pe blogul Zinei unde veti afla ca totul a pornit de la Ella  

vineri, 7 iulie 2017

M-au fermecat...

....intotdeauna aceste mici bistro-uri sau cafenele.
Cateva masute, o straduta linistita, o cafea parfumata si placerea de a savura toate acestea detasat de prea multi oameni, de prea mult zgomot, de prea mult din toate...
Buna dimineata!
🙂


foto: "Parisian Cafe Embellished 2001"Art Brokerage

joi, 6 iulie 2017

Manastirea Chiajna, rezista...

La marginea Bucureştiului, în apropierea cimitirelor Giuleşti şi Giuleşti-Sârbi, se ridică ruinele Mănăstirii Doamna Chiajna, lăcaş în jurul căruia se învârt multe mituri urbane şi legende pe care toţi locuitorii din zonă le-au auzit din generaţie în generaţie.Ridicată în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti şi desăvârşită în timpul domnitorului Nicolae Mavrogheni , mănăstirea a primit numele de Doamna Chiajna, după fiica lui Petru Rareş şi nepoata lui Ştefan cel Mare. O construcţie în stil neoclasic impresionantă, de 43 de metri lungime şi 18 înălţime, mănăstirea putea fi uşor confundată cu o cetate, ceea ce s-a şi întâmplat chiar înainte ca lăcaşul să fi fost sfinţit. Turcii au atacat-o într-o noapte şi au incendiat-o, în urma flăcărilor mistuitoare rămânând doar ruinele care au dăinuit până în ziua de azi. Cel puţin aceasta este o variantă a istoriei Mănăstirii Chiajna.O altă legendă spune că aceasta era funcţională în 1792, când a izbucnit ciuma din vremea domniei lui Mihai Şuţu, molimă în timpul căreia acolo ar fi murit chiar Mitropolitul Cozma al Ţării Româneşti şi de la care i se trage faima de biserică blestemată. Arhiva şi scriptele care vorbeau despre începuturile mănăstirii au fost arse în totalitate, şi tocmai de aceea nu există o variantă clară, oficială, care să vorbească despre istoria acestui lăcaş de cult, care ar fi trebuit să fie unul dintre cele mai importante din ţară.Se spune că în nopţile cu lună plină se mai aude încă sunetul unui clopot, clopotul mare al mănăstirii, care a fost aruncat în apele revărsate ale Dâmboviţei undeva în secolul al XVIII-lea.Impresionanta ruină este totuşi în picioare, dar turla a căzut la cutremurul din 1977. 
 
sursa: http://www.romaniatv.net
foto: WikiGOGO

marți, 4 iulie 2017

Tortul Dobos si a lui poveste :)

Felii subțiri de blat, cremă de ciocolată cu aromă intensă, înveliș de caramel în culoarea chihlimbarului și un gust delicios — cam așa s-ar putea descrie, în câteva cuvinte, o prăjitură care a intrat în istorie și al cărei renume s-a răspândit în întreaga lume.
Managerul cofetăriei din centrul istoric al municipiului Miercurea Ciuc, Bartis Botond, dezvăluie povestea specială a tortului Dobos, creat în anul 1884 de Dobos Joszef, unul dintre c
ei mai renumiți cofetari din Budapesta.
”Rețeta a fost creată în anul 1884, când Dobos Jozsef a dorit să realizeze o prăjitură care să poată fi păstrată și transportată pentru mai mult timp, întrucât în vremea aceea nu existau tehnologii de răcire. Și, după crearea ei, prăjitura Dobos a devenit atât de populară încât a fost transportată și în Viena, la Berlin sau la Paris,a fost transportată cu căruțele, în cutii de lemn pline cu gheață și sare, timp de două-trei zile, fără să aibă vreo problemă”.Tortul a fost prezentat prima dată în anul 1885, la prima Expoziție Generală din Budapesta, iar printre primii care au gustat delicioasa prăjitură au fost împăratul Franz Josef și soția sa, Sissi.Ca o curiozitate, Bartis Botond ne spune că celebra cremă de unt a lui Dobos s-a născut dintr-o … greșeală.
Renumitul cofetar avea un ucenic care, preparând într-o zi o cremă de unt, a pus, din greșeală, zahăr cristalizat în aceasta și nu doar un praf de sare, așa cum se obișnuia. Convingerea era atunci că, dacă într-o cremă de unt se pune zahăr, aceasta era ratată. Dobos Jozsef, însă, nu a aruncat ”crema compromisă” a ucenicului său, a început să lucreze cu ea și așa s-a născut crema de unt, care ”conține puțină sare, dar conține și zahăr, care a devenit extrem de populară și care astăzi este baza cremelor în cofetărie”.Procesul de realizare a feliei Dobos durează câteva zile. Mai întâi se face blatul, apoi crema și după aceea tortul este asamblat și trebuie lăsat să se odihnească și să se ”împrietenească” blaturile cu crema și strict în ultima zi se realizează învelișul caramelizat, care este pus doar înaintea servirii.Rețeta tortului Dobos a fost ținută secretă timp de 20 ani de către creatorul ei, chiar dacă mulți cofetari, din întreaga Europă, au încercat să o copieze. În anul 1906, când Dobos Jozsef a decis să se retragă din activitate, a dezvăluit rețeta membrilor Asociației Cofetarilor din Budapesta, cu condiția să fie utilizată doar de aceștia.

sursa: aici

 foto:http://alte.roosted.org

marți, 27 iunie 2017

Vara vara si ce vara!

Cald cald si se face si mai cald! 🌞
Cald a fost mereu in Bucuresti.
Un articol aparut in “Realitatea Ilustrată” din iulie 1936 si preluat de acest blog, slabiciunea mea, face o radiografie foarte exacta a realitatii de atunci, care, cu mici-mari retusuri este valabila si azi


“Zorile se revarsă pe la patru...
Dar de la trei jumătate cheflii din grădinile de vară, care încununează marginile Capitalei ca o ghirlandă de verdeaţă cu lăutari, presimt ca o adiere de răcoare: întâia adiere de răcoare după douăzecişitrei de ore zăduf !...
Cucoanele de lux rochiile, decolteurile şi chipurile sifonate de nesomn şi sbucium sentimental se ridică de la mesele mişcate de la locul lor, urmate de domni cu beţia solemnă, salutaţi de chelneri şi picoli, cari adastă ultimul, supremul bacşiş.Automobilul a pornit şi el in penumbra zorilor, nesigur, ca şi cum ar fi luat parte la cheful bucureştean, intr'un zbarnăit furibund de motor străvechi. Şofeurul, care n'a dormit cumsecade de opt zile, mână maşina în legănări, abia ferind-o să nu izbească micile faetoane cu un singur cal şi un vizitiu de muere cu tulpan alb, care aduce în paie căldările cu lapte cald, de curând muls, din ugerele cu arome de sulfină, ale vacilor idilice, dintre salcâmii foşnitori de la ţară. În răcoarea înşelătoare a dimineţii, încep să fluiere sirenele fabricilor, care-şi cheamă lucrătorii de la cinci dimineaţa. Tramvaiele au început să duduie pe şinele prelungi cere împânzesc oraşul, până'n ţarinele de la margini, zguduind casele, de zornăie geamurile, pocnind încheieturile şinelor, ca o prevestire de cataclism. În străzile ferite de această calamitate şi unde chiriile sunt duble — s'au ivit întâii precupeţi, cu zarzavaturi cărate în spinarea deşălată, spre a fi vândute „boerilor" cu preţ de speculă. În străzile aşa-zis liniştite, unde vor să doarmă „intelectualii" - medicii, avocaţii, funcţionarii superiori, ziariştii, miniştrii, ofiţerii de stat major - se iscă hărmălaia fără pereche decât în Orient a „oltenilor", cu glasuri exasperante,
ţipând ca dervişii muşcaţi de vipere, toate legumele lumii, peştele cu tarif de parc'ar fi fost adus din Australia, cărbunii de care n'are nevoie nimeni.Galbeni, de parc’ar fi scăpat din camere de tortură bucureştenii îşi părăsesc căminul cu ochii furioşi, îndreptându-se neurastenizaţi spre serviciile unde-i aşteaptă o muncă insipidă, un „şef" tot atât de isteric ca şi ei, puşi cu toţii pe harţă şi pe crimă.La Şosea, în boschetele cu flori suave şi colonade amintind graţiile partenonului, drama e aceiaşi deşi chelnerii sunt mai sclivisiţi, preţurile mai mari, domnii mai pretenţioşi şi cucoanele mai capricioase. Prostraţia iniţială devine însufleţire pe la miezul nopţii şi entuziasm pe la ora două...
Pentru ca la patru povestea să înceapă iar, cu revărsatul zorilor, vardiştii în costume coloniale, lăptăresele, sirenele fabricii si tramvaiele… “


Ce spuneti?
Caldura mare, nu-i asa?
sursa foto: Radio România Muzical