marți, 11 aprilie 2017

Trista poveste a Domnitei Balasa, printesa marilor pătimiri brâncovene

Fiică a domnitorului cel Sfânt, Constantin Brân­coveanu, Domniţa Bă­laşa stă ascunsă în spatele unui brâu înalt de blo­curi cernite. Stă şi îşi spune povestea mistui­toa­relor ei tristeţi - tăcută şi împietrită de durere.
Rar întâlneşti o poveste mai amară şi mai plină de ciudăţenii ca cea a Bălaşei. Ceva s-a arătat a fi împo­triva ei de la bun început - poate căsătoria impusă de părinţi, când nu avea nici 15 ani; poate insistenţa fami­liei de a pleca, încărcată cu giuvaere şi bani mulţi la Stambul, pentru a pregăti nunta fratelui său, cu fiica lui Antioh Cantemir. Întâmplare sau nu, imediat după nunta Domnitei Balasa, fiica cea mare a lui Con­stantin Brâncoveanu, Stan­ca, s-a îmbolnăvit grav. În câteva ore, era deja în agonie, începând să aiureze că-l vede pe Brâncoveanu în lanţuri, pe drumul spre Stam­bul, în timp ce familia lui e decapitată rând pe rând. Nimeni nu a vrut să asculte sau să ia în seamă vedenia fetei. O săptămână mai târziu, în chiar Săptamâna Patimilor, Mustafa Aga, trimisul sultanului la Bucu­reşti, intra în Palatul Dom­nesc, cu eşarfa neagră a mor­ţii în mână. Soarta lui Constantin Brancoveanu şi a fa­miliei era pecetluită la modul cel mai tragic cu putinţă.Aşa cum stă ascunsă între blocurile de pe cheiul Dâmboviţei, biserica Domniţa Bălaşa e frumoasă şi plină de nostalgii, ca o zi minunată de toamnă. O zi păs­toasă şi bine pârguită.

Nimic nu trans­pare din drama Domniţei, care se afla la Stambul, fără să ştie că tatăl şi fraţii ei erau la doar câteva străzi distanţă, torturaţi şi ucişi unul sub privirea celuilalt, în ordinea crescătoare a vârstei şi a rangului domnesc, într-o succesiune dramatică, apăsătoare şi fără de sfârşit.
A doua zi, va veni rândul ei să fie închisă cu lanţuri la picioare, în Ceauş Emini, temniţa femeilor, pentru a mărturisi ce comoară a mai ascuns, în afara celor 100 de pungi cu galbeni şi juvaere găsite asupra ei. Nu e greu de imaginat durerea Domniţei; uluiala şi neputinţa de a înţelege coşmarul prin care trecea. Într-un târziu, va fi aruncată în aceeaşi celulă şi mama ei, Doamna Ma­rica, de la care va afla despre drumul durerii, făcut de Brâncoveni până la Stambul, aşa cum va afla întrea­ga oroare a decapitării fraţilor şi a iubitului ei tată. Până să treacă prin iatacurile Seraiului şi apoi să fie vândută ca roabă în Caucaz, Domniţa va mai trăi o ultimă umilinţă - aceea de a vedea pe fereastra temniţei, cum trupurile Brâncovenilor erau batjocorite cu huiduieli şi râsete, într-o sinistră procesiune purtată pe străzile Stambu­lului.
Eliberată într-un târziu din robie, va reveni la Bucu­reşti, dar fără ca liniştea să mai coboare vreodată asu­pra ei. Răul fusese deja făcut. Domniţa Bălaşa pierduse tot ce putea fi mai de preţ pentru ea: iubirea, inocenţa, duioşia şi, mai ales, încrederea în oa­meni. De acum, nimic nu o mai putea face fericită - nici renu­mele fa­miliei, nici faptul că mama ei va reuşi cu mult zbucium să îngroape în prid­vorul bisericii "Sf Gheor­ghe cel Nou", din Bucureşti, ose­mintele martirului domni­tor. Domniţa îşi va căuta ali­na­rea în singurătatea şi în li­niş­tea paradisiacă a li­vezii din prun­dul Dâm­boviţiei - un loc de gră­dină, cu flori şi stupi forfo­tind de albine; un loc pe care va ridica pentru sine un paraclis, iar pentru oameni, un spital şi un azil de bătrâni - toate pecetluite sub un blestem greu, ce va ajunge până spre zilele noastre. Bles­tem cumplit, ca nimeni să nu se atingă în vreun fel de zidu­rile Spitalului Brâncovenesc ori de biserica Dom­niţei, iar de nu va asculta aceasta şi va mişca din locul ei mă­car o cărămidă, "să fie ucis cu tot neamul lui, grab­nic şi nemilos, într-o zi de mare sărbătoare", ceea ce s-a şi întâmplat în 25 decem­brie 1989, cu cei din familia Cea­u­şescu.

Statuia Domniţei Bă­laşa, realizată de Karl Storck (detaliu)
(fragment)

sursa:www.formula-as.ro

10 comentarii:

  1. As zice ca istoria nu prea m-a pasionat, dar am invatat ce aveam de invatat. Episodul decapitarii Brancovenilor mi-a ramas viu in memorie - stiu ca mi-au dat lacrimile citind drama lor. Despre drama Domnitei aflu acum (daca am mai citit candva... n-am idee).
    Ce crud destin au unii! Si, totusi, reusesc sa traiasca si sa se gandeasca la binele celorlalti.

    Iti doresc sa ai o seara frumoasa. Pupici! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. probabil ca sintagma "cei alesi" nu e intamplatoare dar, in acest caz, ce pret dureros a avut!

      te imbratisez si eu, Diana, pup! >:D<

      Ștergere
  2. Efectiv mi sa facut pielea de gaina pe maini! O Doamne! Ce bluestem cumplit! Destinul Brancovenilor chiar a fost crud!

    pupici Cutiuta, seara frumoasa! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Incercat a mai fost neamul nostru...

      Pup si eu cu drag 💞😘

      Ștergere
  3. multumim de povestire, nu stiam decat ce am invatat din manualul de istorie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mereu cu drag!
      De aia exista povestile, ca sa fie povestite, multumesc ca ai trecut pe aici ca sa o citesti 🙂

      Ștergere
  4. episodul Brâncoveanu din lunga istorie a ţărilor române este atât de cumplit !!! adevărat că otomanii au făcut multe rele - erau cotropitorii - dar cel mai mare rău l-au făcut totdeauna cei din ţară care măsluiau toate pentru ca cineva să fie mazilit !!! iar ceea ce s-a întâmplat cu Brâncovenii, a fost cel mai cumplit exemplu! mai ales că nu a voit să devină domnitor ! iar familia sa a fost cumplit încercată ! oftez ori de câte ori citesc ceva despre această familie de martiri !
    şi în ziua de azi se întâmplă multe dar nu le cunoaştem noi bine ...
    interesantă şi bine scrisă postarea - felicitări ! pupic !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mult incercat neamul Brancovenilor, mult incercata poporul asta si cum atat de bine ai remarcat, de cele mai multe ori neiubitorii de neam panateni au facut mai mult rau decat strainii cotropitori...

      multumesc pentru apreciere, articolul este preluat, eu am evidntiat doar aspectele principale...

      Ștergere
  5. Si...in Targoviste,Liceul de arte ii poarta numele.

    RăspundețiȘtergere