Prietenul meu, pasionat al mersului pe bicicleta, s-a hotarat ca ieri sa strabata Canalul Dunare Marea Neagra cu bicicleta, pornind din Constanta, via Murfatlar si avand ca punct terminus Cernavoda.
El a fost cel care l-a vazut, l-a fotografiat, pe el l-a intrigat si emotionat aparitia ca din neant a acestui colos despre care, la randul lui, nu stia nimic...
Si eu, intrigata la randul meu de ceea ce mi-a povestit, am inceput sa scormonesc si uite asa am aflat povestea "Ingerului Cazut", cum mai este supranumit Monumentul Tineretului de la Canalul Dunare Marea Neagra...tare m-a mai mahnit povestea lui...
Situat cam la 9 km de Murfatlar, in zona fostului sat Straja (ras de fata pamanului de comunisti pentru a face loc traseului Canal - Dunare Marea Neagra), monumentul este inaltat pe un soclu din beton de aproape 10 metri, cu 12 coloane avand cca 20 de metri inaltime si este lucrat din otel inoxidabil. Fara soclu, statuia are 38 de metri, cu tot cu soclu insumand 50 de m inaltime, fiind pe locul doi in lume dupa Statuia Libertatii.
Pavel Bucur, artistul plastic, autorul acestui obelisc inaugurat in primavara anului 1988 spune despre creatia lui:
„Este un înger alb, un înger al libertăţii, în sensul în care omul, când îl vede, să se simtă şi el legat de natură, de cer, să simtă că zboară, pentru că toţi dorim să ajungem în cer“.(sursa: adev.ro).
La baza monumentului exista un basorelief din bronz sculptat, infatisandu-i pe Nicolae si Elena Ceausescu dar si scene muncitoresti de la constructia Canalului, intregul ansamblu valorand milioane de lei (otelul din care a fost realizat ingerul fiind ales dupa nenumarate probe, placile care formau basorelieful din bronz cantarind fiecare in parte intre 14-19 tone).
Dupa 1989 peste acest monument s-a asternut uitarea, placile de bronz au fost demontate si furate, nimeni nu revendica paternitatea "Ingerului...", autoritatile pasandu-si responsabilitatea una alteia.
La baza monumentului exista un inscris cu litere din inox (furat si el bucata cu bucata) care spunea asa: "Generaţiile viitoare să ştie că ne-am sacrificat pentru înălţarea Patriei ".
Ca aceste generatii viitoare sa stie, sa onoreze si sa respecte jertfa crunta a celor care chiar au murit aici, ar trebui ca generatia prezenta sa dea o minima dovada de apreciere nelasand in uitare, pierdut in solitudine, acest "strigat" al celor care, cazand aici s-au transformat, poate, in ingeri...
Sa nu ne mai astupam urechile, sa ne asumam curajul de a auzi!
