Furtuna ( o poveste despre copii mici pentru oameni mari )

Am citit-o de mult, nici nu imi mai amintesc unde.....

O fetita micuta mergea pe acelasi drum vechi si obosit pe care il strabatea zilnic inspre scoala si inapoi....
Desi in acea dimineata vremea se aratase extrem de neprietenoasa, ea si-a urmat obisnuita cale spre scoala, drumul, bun prieten ii cuprindea cu grija si bucurie pasii ei micuti...
Pe masura ce orele treceau, cerul s-a umplut de nori amenintatori care s-au pornit sa arunce galeti de ploaie rece si sulite taioase de fulegere orbitoare pentru a-i inspaimanta pe trecatori...
Mama micutei a inceput sa se ingrijoreze gandindu-se ca fetita ei va fi infricosata de acea vreme cainoasa in timp ce se intoarce de la scoala....
Iar sufletul mamei se strangea de teama rece ca nu cumva un fulger sa-i faca rau fetitei...
Plina de grija, pleca precipitata cu gandul sa strabata in sens invers drumul copilei si sa o afle inainte ca aceasta ingrozitoare furtuna sa o inspaimanate sau sa-i faca rau....
Si in scurt timp, inima de mama isi zari copila de la distanta, micuta venea agale si singura prin ploaie, sufletul mamei se stranse "cat de micuta este...si cat de speriata probabil ca e...!"
Si mama isi grabi pasii, insa doar dupa cativa pasi in fuga mama se opri....vazuse ceva....vazuse chipul fragilei micute...
Sub lumina clara a fulgerelor, fetisoara ei mica si dragalasa era total linistita si senina....ba din contra,ori de cate ori un fulger cutremurator sfasaia vazduhul,micuta se oprea,privea in sus si oferea cel mai inocent si mai frumos zambet din cate exista...
In cele din urma, mama ajunsa langa ea, o imbratisa cu dragoste si o intreba : " ce faci, iubire?
Iar copila raspunde candid : "zambesc...Doamne - Doamne imi face o gramada de poze...."

Poate ar trebui sa invatam sa zambim cu incredere..."fulgerelor"....