vineri, 7 octombrie 2011

Carmen Sylva, o regină care fuma


Fumatul...viciu sau reflex ?
Parca mai conteaza :)

Am citit pe www.historia.ro un articol foarte interesant...am spicuit pentru voi cateva fragmente...


Am descoperit, într-un târg de vechituri din Berlin, o reclamă la ţigările „Carmen Sylva“. Nu ştim foarte clar cine producea ţigările care purtau numele reginei, dar, din presa internaţională a vremii, ştim altceva: Elisabeta se număra printre feţele încoronate ale Europei care fumau, într-o perioadă în care obiceiul nu era asociat sexului frumos, dimpotrivă chiar.Despre regina României citim următoarele: „Carmen Sylva, Regina României, este tot timpul interesantă, chiar şi dacă vorbim despre lucruri mici. Ea a primit zilele trecute o scrisoare de la un producător bucureştean de ţigări, în care acesta o anunţa că şi-a denumit cele mai bune ţigări «Carmen Sylva» şi că a umplut o cutie pe care să o expună la expoziţia industrială care are loc acum la Bucureşti. A doua zi, Regina a mers la expoziţie şi a dorit să vadă ţigările. Omul, care o aştepta, i le-a arătat. Regina l-a rugat atunci pe acesta să fumeze o ţigară, ca ea să-i poată simţi aroma. Şi, la rugămintea domnului, Regina şi-a umplut poşeta cu ţigările «Carmen Sylva». «I le voi duce Regelui», a spus ea doamnei de onoare. «Îl vor linişti câtă vreme îi voi citi poeziile mele»“ (sursă: National Library of New Zealand). Confirmarea faptului că regina României într-adevăr fuma o găsim în lucrarea The Social History of Smoking, publicată în 2006, care tratează chestiunea apariţiei şi răspândirii fumatului în Anglia. Femeile britanice ar fi început să fumeze cam pe la 1860, iar curajoasele şi-au atras suficiente „apelative“, niciunul dintre ele flatant. Reginei Victoria nu îi plăcea acest obicei şi interzisese să se fumeze în jurul ei, „dar multe doamne din familii regale ale Europei, contemporane cu Regina Victoria şi cu fiul ei, aveau reputaţia de a fi fumătoare. Printre ele, poate fi numită Carmen Sylva, poetesa Regină a României...“

8 comentarii:

  1. Carmen Sylva îl citea pe Eminescu şi lui Enescu i-a tras o sală de spectacole la Peleş :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Scorchfield: a fost o persoana speciala dincolo de rangul pe care il purta...eu o admir mult :)
    acum cateva luni chiar am avut o postare despre cat de...altfel era Carmen Sylva :)
    http://pandhoraa.blogspot.com/2011/02/oameni-dedicati-carmen-sylva.html

    RăspundețiȘtergere
  3. Vacantele de vara și le petrecea la Constanta, unde chiar in port regele Carol I construise un pavilion special. De cite ori regina auzea un vapor parasind rada portului, agita o batista de matase alba in directia lui si ii recita prin portavoce un poem. Frumos... Seara faina!

    RăspundețiȘtergere
  4. geanina: povestea asta nu o stiam...iti multumesc ca mi-ai impartasit-o :)
    o seara faina iti doresc la randul meu :)

    RăspundețiȘtergere
  5. frumos...felicitari...sunt lucruri pe care niciodata nu le-as fi citit, pentru ca istoria nu este un bun aliat...dar trebuie sa recunosc ca astfel de postari, ma fac sa vad istoria ca pe o frumoasa poveste metropolitana, cu suflet vibrant...multumesc Pandhora...

    RăspundețiȘtergere
  6. Frumoasă aducere aminte. Te felicit pentru asta, pentru că ai noştri contemporani fug de istorie!

    RăspundețiȘtergere
  7. Carpe Diem : multumesc Ionut...pentru mine istoria este o poveste...nu neaparat frumoasa...dar tot o poveste :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Max Peter: multumesc Max :)
    nu exista fuga care sa-i puna la suficienta distanta de trecut...

    RăspundețiȘtergere