luni, 18 august 2014

Legenda Cascadei Cailor

Maramuresul a fost una dintre zonele catre care ne-am indreptat in aceasta vacanta.
Nu o sa incerc sa va conving sa mergeti acolo, sunt sigura ca ati auzit daca nu ati si vazut cat de cuminti salbatice, verzi, invaluitor de frumoase sunt aceste locuri.
Eu vreau sa va povestesc o legenda despre un loc spectaculos aflat in Muntii Rodnei, foarte aproape de Statiunea Borsa, este vorba despre Cascada Cailor.
Până la cascadă se ajunge din Stațiunea Borsa pe jos sau cu telefericul. După ce ați coborât din teleferic aveți de mers prin pădure pe un traseu amenajat cca. 15-20 de minute (cam asta spun localnicii dar drumul dureaza ceva mai mult, in functie de ritmul de mers al fiecaruia).


Legenda spune că demult localnicii își aduceau hergheliile de cai ca să pasca pe Muntele Piatra Rea pentru că era o zonă cu pășuni întinse. Acest rai al cailor nu era chiar atât de plăcut deoarece din când în când ursul dădea târcoale prin zonă la vânătoare de cai. Bineinteles ursul nu avea nicio șansă pentru că era o zona deschisă și prin urmare el încerca să încolțească animalele deasupra prăpăstiilor de la actuala Cascadă a Cailor. Singura scăpare a cailor era să se arunce în gol. Legenda mai spune că într-o noapte furtunoasă și întunecată ursul a atacat din nou și din cauza fulgerelor caii s-au speriat, au fugit spre prăpastie și au căzut. Se zice că au pierit 15 capete în acea seară. Din acel moment localnicii au botezat locul cu numele de astăzi de Cascada Cailor, circul glaciar l-au numit Podul Cailor iar pârâul care curge de la cascadă poartă numele de Izvorul Cailor. 

Cat este legenda, cat realitate, nu stiu sa va spun dar nici nu cred ca mai conteaza.


Conteaza frumusetea nealterata de timp a acestor locuri.
Fotografiile apartin fratelui meu (nu m-am aventurat atat de sus), eu sunt doar povestitorul :)

24 de comentarii:

  1. un sâmbure de adevar este cu siguranta, ca in toate legendele. Impresionanta poveste si deosebit de impresionante fotografii! superbe locuri! nu am fost dar imi doresc tare mult. Voi lua Jurnalul tau de vacanta ca pe un bun indrumar pentru concediul pe care intr-un viitor apropiat il vom petrece în Maramures.
    pupici si somn usor! sa ai un start bun în noua saptamâna, draga mea draga! :-*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. locurile sunt cu adevarat incredibil de frumoase, mi-ar fi placut sa ma pot aventura si eu atat de sus, ma bucur ca au facut-o ai mei si ca asta le-a facut cu adevarat placere mai ales ca ei, spre deosebire de mine sunt firi sportive :)
      cu drag iti voi da cateva indicii despre locurile pe unde am fost acum dar si acum cativa ani.
      te pupacesc si eu draga mea draga, saptamana usoara iti doresc! :*

      Ștergere
  2. Cu ce poveste puternica te-ai si ne-ai imbogatit vara asta! Scurta, concentrata ca un traznet multicolor, cand rece, cand incandescent! MULTUMESC!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Povestitorule, mi-a plăcut povestea. Spune-i fotografului că mi-au plăcut și fotografiile.
    Nu am mai fost de multă vreme pe acele meleaguri, dar când am fost, tare bine ne-am simțit. Chiar este o altă lume, minunată nu numai pentru vacanțe, dar și pentru a trăi acolo la nesfârșit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc Zina, o sa-i transmit aprecierile tale, ii vor face placere :)
      cred ca si un astfel de loc ar fi putut inspira cuvintele "Mioritei", si acesta este "un picior de plai" si cu siguranta "o gura de rai"....

      Ștergere
  4. Auzisem si eu de aceasta legenda. E o zona frumoasa, nu am ajuns acolo, insa Romania noastra are atatea locuri de poveste in care merita sa te duci!

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu stiam legenda! Multumesc!
    Chiar ieri am fost acolo. Mi-am dorit sa ajung sus sus pe Rodnei dar na...planul de acasa nu s-a realizat. Dar macar pana aici am ajuns. Cascada este foarte frumoasa dar sincer zona din jur, padurea taiata in ultimul hal... m-a deprimat! pacat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cu drag Julia!
      oamenii reusesc de multe ori sa strice frumusetea pe care natura ne-o pune pe tava...poate suna pretios ce am spus dar asta este adevarul, pragmatismul celor care vad frumosul doar transformat in bani urateste lumea asta si aici si aiurea....

      Ștergere
  6. am mai auzit legenda desi aceste locuri nu am avut placerea sa le vad cu ai mei ochisori....
    Maramuresul e poveste din punctul meu de vedere.....si nu ma las pana nu ajung acolo...:)
    si a 3a imagine e facuta cu telf? fratele stie....:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Maramuresul este de poveste, Tara Oasului, o alta minunata poveste, din pacate acolo nu am ajuns...
      da, are si ochi un telefon performant :))
      sunt facute la ore diferite cand lumina era altfel, ultima e preferata mea, are atmosfera si parca te face sa simt racoarea apei si mirosul de verde :)

      Ștergere
  7. Superbe locuri ai vizitat draga mea,pozele sunt splendide!
    Îți doresc o săptămână cât mai frumoasă!
    Cu tot dragul te îmbrățișez!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. locurile sunt cu adevarat de vis, fotografiile sunt facute de fratele meu :)
      pup si eu Elena, seara faina sa ai!

      Ștergere
  8. Frumoasa poveste.Eu sunt obisnuita cu ele,au un farmec deosebit.Despre locurile aratate sunt extraordinare,numai ca noi privim prea departe.Sunt o multime unde simti ca faci parte din natura.Cred ca ai avut o vacanta de vis. O saptamana buna sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pentru fiecaredintre noi frumusetea naturii are un alt inteles, pentru fiecare dintre noi farmecul exista aici sau in alta parte...
      imi povestea un prieten despre niste cunostinte care au vizitat Florenta si care s-au plictisit sa vada "veechituri"...ai zice ca e banc, dar nu e...
      avem locuri de vis, pentru multi ele reprezinta un cosmar dar cui ii pasa?
      acele locuri exista pentru a bucura oameni ca mine, ca tine si ca o mie altii ca noi...restul sunt ceea ce aleg ei sa fie :)
      si da, a fost o vacanta deosebita, multumesc Floarea de ganduri bune, faina sa-ti fie si tie saptamana! :)

      Ștergere
  9. Orice legenda are un sambure de adevar,Exista si cai si ursi in partea locului.:)
    Locurile sunt mirifice!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nici nu ma indoiesc de asta...
      exista si stana si oi si vaci si ciobani si branza buna! :)

      Ștergere
  10. Ce locuri frumoase! Şi fiecare are legendele lui fascinante. Mă bucur că ne-ai arătat şi nouă locurile frumoase pe unde ai fost în vacanţă.
    O seară frumoasă, dragă Pandhora! :-)

    RăspundețiȘtergere
  11. Este o legenda trista, dar cred ca are un sambure de adevar! Felicitari fratelui tau pentru fotografii ! Chiar daca nu te-ai aventurat prea sus, tot ai avut ce admira !

    RăspundețiȘtergere
  12. Cum le zi tu, soro Pandoro! :P

    RăspundețiȘtergere