joi, 9 iulie 2015

Darius, un inger printre flori


11724650_989031764461022_556100868_o


 Nu il cunosc pe autorul acestui articol dar il respect pentru ceea ce a facut incercand sa ajute victimele teribilului accident care a avut loc  duminica dimineata in Baneasa.
Darius, victima, era un apropiat al unuia dintre bunii nostri prieteni...azi are loc inmormantarea luiDarius ...
RIP

Un articol de Razvan Marcu



Nu ma pricep la scris, doar incerc sa trag un simplu semnal de alarma. De ce? Pentru ca de doua zile nu imi ies dim minte cateva imagini absolut ingrozitoare.

Imi este clar ca fiecare om alege ce considera ca este mai bine pentru el. Imi este si mai clar ca este aproape imposibil sa faci pe cineva sa te asculte. Sa fim seriosi, toata copilaria am spus NU la orice mi-au spus parintii. Doar varsta si experienta m-au facut sa ma “domolesc” sau sa fiu mai receptiv la sfaturile bine intentionate.
Descriu experienta de duminica dimineata:
09:55 Ma urc in masina cu Mihaela si plecam spre Baneasa Shopping Center. O lista lunga de “diverse” ne astepta si speram sa scap cat mai repede pentru a ma intoarce la racoarea de acasa
10:01 Intru in pasajul Baneasa pe sensul de iesire din Bucuresti. Vad pe sensul celalalt un SUV gri intors cu fata spre Ploiesti. Incetinesc si ii spun Mihaelei: “Vai amaratul, ce o fi facut de a ajuns in pozitia asta periculoasa?” Nu apuc sa imi termin propozitia si vad o masina neagra infipta in capul pasajului Baneasa. O mare de praf de la impact si airbaguri te socheaza pur si simplu. Franez, imi iau telefonul si abandonez masina pe sensul meu de mers pe banda 2. Evident ca am fost apostrofat de un sofer “grabit” aflat in spatele meu. Ma indrept cat pot de repede spre masina neagra si brusc parca timpul s-a oprit in loc. Urlete de femeie, gemete de barbat si un claxon infundat care nu prevestea nimic bine. Patru curiosi aparuti de nicaieri se uita la cei din masina dar nimeni nu ia nicio masura.
10:03 Sun la 112 si anunt accidentul, vorbesc in decurs de 1 minut cu 112, Smurd, Pompieri, Politie, anunt ca sunt 2 victime incarcerate si ca e nevoie de interventie urgenta. Imi cer numarul masinii si ma roaga sa nu plec de acolo. Ma uit mai atent la scena de cosmar. O tanara prinsa intre scaunul soferului si volan, airbag sarit, cazuta in spatiul de la picioare. Imi era groaza ca desi nu ma pricep medical de niciun fel nu i-as fi dat nicio sansa. Incerc sa o linistesc sperand ca imi va auzi vocea. Urletele ma ingrozesc si imi fac pielea de gaina si acum si probabil pentru mult timp de acum inainte. A doua victima ajunsese cu picioarele spre bancheta din spate si fata catre radio-ul masinii. Oribil, desi acest tanar parea cel mai putin lovit. Nu il vad pe al treilea, incerc sa realizez daca ii pot ajuta cumva desi stiu ca prima regula este sa nu ii atingi si sa nu ii misti. O voce a unui “spectator” aflat in partea cealalta a masinii se aude….mai e unul aici. Merg acolo si realizez ca mai este un barbat pe scaunul din dreapta soferului dar care efectiv nu se vedea. Alunecase in spatiul de la picioare si era acoperit de tanarul din spate. Mi se face rau instant cand vad in ce stare era.
10:06 Sun din nou la 112 si le cer iertare spunandu-le ca sunt 3 victime incarcerate si nu 2 cum ii anuntasem initial. Ma roaga inca o data sa nu plec de acolo pana nu vin echipajele. Cum naiba sa plec? Nici nu mi-ar fi trecut asa ceva prin gand. La cateva secunde apare o ambulanta dinspre Ploiesti, Smurd, in viteza si cu sirenele pornite. Le fac semn sa opreasca, ii implor sa se uite macar la cei raniti si desi se vedea clar ca era socat si el de ce vazuse, medicul de pe ambulanta imi spune ca au auzit prin statie de accident, ca sunt ajutoare care vin imediat si ca el are un caz foarte grav care trebuie sa ajunga la Floreasca.
10:07 Desi am spus tuturor sa nu se atinga de victime, tanarul din spate este scos de cateva persoane care oprisera. Este intins langa masina, evident in stare de inconstienta. Nu comentez decizia de a-l scoate, nu sunt medic si sunt ferm convins ca niciunul dintre cei prezenti nu era de specialitate.
10:09 Iese din pasaj in viteza primul Smurd, apoi un echipaj de descarcerare, apoi unul de Pompieri si in cateva secunde inca un Smurd care intoarce pe loc peste bordura, apoi apare si un motociclist de la Circulatie, apoi inca un Smurd si o masina de pompieri. Prima operatiune este descarcerarea soferitei. Se taie usa, I se pune cordon cervical si incep sa ii dea primul ajutor. La fel se ocupa si de cel intins pe jos. Scenele sunt de-a dreptul infricosatoare chiar si pentru un barbat de 1,92 m si 98 de kg.

Pana cand au ajuns echipajele de prim-ajutor a trebuit sa dirijez si circulatia si sa ii f.t in gura pe cretinii care franau sa faca poze de parca se duceau acasa sa studieze problema. Un cretinism incredibil care pur si simplu ma frapeaza. De unde aceste dorinte grotesti cat timp tu ar trebui sa o tai cat mai repede din zona pentru a nu ingreuna traficul si a irosi minute poate de altfel vitale pentru cei aflati la nevoie?
Concluziile mele sunt simple desi poate prea directe:
  1. Oameni buni, purtati centurile de siguranta!!!! Si in oras, si in afara, si pana la colt. Obligati-I si pe cei din spate sa le puna. Cel care statea in spate nu a avut centura pusa, a venit ca o ghiulea peste cei din fata si le-a ingreunat socul. S-ar putea ca pentru el asta sa fi fost chiar salvarea pentru ca impactul lui cu scaunele din fata a fost amortizat de cei aflati in fata. Despre cei din fata doar ancheta poate dezvalui daca aveau centurile puse desi la cum au ajuns sub volan si sub bord imi e tare frica ca nu le aveau nici ei puse;
  2. Cand are loc un accident primul lucru pe care trebuie sa il facem este sa sunam la 112 si sa cerem ajutor!!!! Nu sa ne uitam ca la un spectacol, grotesc de altfel. Nu sa ne punem pe facut poze pentru ca nu va iesi nimic senzational!!!
  3. Nu ne atingem de victime!!!!! Pe langa ca nu stim ce sa facem, putem sa le facem mai rau decat au patit in urma accidentului. Primul lucru pe care il fac cei specializati sa intervina la astfel de accidente este sa monteze cordonul cervical iar scoaterea victimei din masina se face doar in anumite conditii si cu echipamente de specialitate. Nu te apuci sa il tragi afara si sa te uiti la el cat e intins. Poti sa te uiti la el, daca insisti cat e in masina, in realitate ii faci mai mult rau;
  4. Nu stam ca vacile la coada ca sa facem poze!!!! Nu e un spectacol!!!! Nu te va lauda nimeni daca postezi pe facebook poze de la un accident, cu oameni rupti, sange peste tot si cate si mai cate;
  5. Degajam locul pentru a nu bloca interventia echipajelor. Atat masinile cat si “gura casca” trebuie sa dispara cand vin echipajele de prim ajutor;
  6. Daca ai sunat la 112 nu pleci pana nu ti se permite, evident de catre agentul autorizat (politie). Mi-au luat datele si daca este nevoie stiu de unde sa ma ia in caz ca au nevoie de detalii suplimentare;
  7. Dumnezeu sa il odihneasca pe Darius, am aflat de pe facebook ca Darius Daddoo murise in masina DDO pe care eu am raportat-o la 112. Dumnezeu sa ii ajute si pe ceilalti doi despre care am auzit ca sunt in continuare in stare foarte grava.

Intrebare: Merita sa iti risti viata sau sa risti vietile altora pentru “incomoda” purtare a centurii? Ce e mai important? Teribilismul momentului, asumarea deciziei, “nu mi se intampla mie”?
11724657_989036597793872_1400842412_o
“Este in puterea noastra sa ne schimbam…..si sa ii schimbam pe cei din jurul nostru…..trebuie doar sa ne dorim asta”

Foto Simona Dragan(event Maison Dadoo)
sursa: www.bookofstyle.ro 

5 comentarii:

  1. Cata tristețe în articolul ăsta! Am văzut și auzit despre accident ieri la știri. Darius cred ca e tânărul acela ce se ocupa cu flori....
    Dacă am învățat un lucru bun în tara ăsta în care eu trăiesc e sa îmi pun centura chiar dacă merg pana la market ce e la 200 m distanță! Chestia asta mi-a intrat în sânge. In caz ca sunt prea grăbită și conștientizez ca nu am pus centura pana la market , îmi lipsește. Simt ca îmi lipsește ceva....Nu exista sa plec la drum fără centură!
    Citind articolul am realizat încă o data ca eu nu am și nici nu o sa am tăria de a privi astfel de lucruri....in concluzie eu nu pot fi de ajutor în astfel de situații. ...
    Dumnezeu sa-l ierte pe Darius! Si sa -I ajute pe ceilalți sa poată trece peste aceasta cumpănă. ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Zbor lin..... florile sa te iubeasca!
    La primavara cand vor inflorii lalelele albe ma voi gandi la "floristul"" vostru plecat atat de repede in lumea ingerilor!
    pup Pandora,
    Mihaela
    ps. teribil de trista intamplarea si sa stii ca asa se intampla si aici, incetinesc pe autostrada ca sa faca fotografii, de aceea politia de aici ingradeste cu panouri locul accidentului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Pacat ,tare pacat pentru tineretea si talentul lui.Unii din noi,parca sunt din ce in ce mai dobitoci cand vad un accident.In 37 de ani de sofat,am vazut multe. Am ajutat cum am putut,dar altii sunt nepasatori.Bine ar fi sa nu auzim de asa nenorociri.

    RăspundețiȘtergere
  4. RIP!
    ... nu degeaba folosirea centurilor de siguranta pe toate 5 scaunele masinii sunt obligatorii! Iar scaunele pentru copii, nu sunt gândite ca sa infrumuseteze automobilele, ci pentru a ridica puiul de om la înaltimea la care centura sa realizeze cea mai buna prindere si deci sa asigure siguranta copilului ca si a adultului în caz de frânare brusca. Exista momente în care însa orice centura de siguranta sau airbag nu pot salva vietile celor de la bordul unui automobil, indiferent ca este sau nu vorba despre un accident provocan din vina soferului sau nu! sunt situatii în care se spune ca "asa le-a fost soarta", s-au aflat "la locul gresit în cel mai gresit moment"... Infiorator!
    Acordarea primului ajutor este obligatorie, asta bineinteles în conditiile în care viata celui care ajuta nu este pusa în pericol...
    Doamne Multumesc! nu mi-a fost dat niciodata sa traiesc asemenea spaime - nu am fost implicata niciodata în vreun accident grav si nici sa ajung prima la locul unui accidet. Sunt sigura ca momentele pot fi descrise cu greu in cuvinte si, niciodata nu pot fi sterse din memorie...

    RăspundețiȘtergere
  5. Of, ce nenorocire! Aciidentele astea sunt cele mai cumplite tragedii, mai ales când unii oameni îşi pierd viaţa atât de dramatic.Eşti în viaţă, plin de optmimism şi veselie şi.... peste o clipă totul se curmă într-un mod incredibil.
    Mersul ăsta pe şoselele patriei trebuie să fie ceva tare responsabil, căci o greşeală cât de mică, poate să fie şi ultima. Şi nu doar pentru cel ce greşeşte, ci şi pentru alţi nevinovaţi.
    Lăudabilă atitudinea acelui tânăr care s-a implicat în salvarea bieţilor oameni. De "privitori" sau "admiratori", n-are nimeni nevoie!
    Dumnezeu să-l odihnească pe Darius...

    RăspundețiȘtergere