Ceauşescu: Dacia, suficient de bună pentru idioţi!

Ziua de 20 august 1968 a fost trecută în calendarul PCR ca una a glorioaselor realizări ale partidului-stat. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu pleca de la Colibaşi (azi Mioveni) la bordul primei maşini fabricate în România. Cea dintâi Dacie 1100 i-a revenit şefului partidului.

Ziarul „Scînteia“ din 21 august 1968 relata pe trei pagini lansarea primei maşini fabricate în România, la Colibaşi, lângă Piteşti. În fond, era un Renault 8, cu piesele furnizate de producătorul francez şi asamblate în România. Acest detaliu era trecut cu vederea.
Nicolae Ceauşescu, Ion Gheorghe Maurer, Ilie Verdeţ, Constantin Drăgan, Manea Mănescu şi alţi lideri comunişti au ţinut să inaugureze „citadela primului autoturism românesc“. Prima maşină asamblată la noi a fost denumită Dacia 1100, însă licenţa pe care o cumpărase guvernul român era pentru Dacia 1300 (Renault 12), cealaltă era doar un produs intermediar, un bonus la contractul pe 10 ani semnat cu producătorul francez. De altfel, Dacia 1100 s-a produs într-un număr mic şi doar trei ani, căci începând cu aceeaşi zi de 20 august a anului următor se începe producţia celebrei deja Dacia 1300.
Dacia 1300 a apărut în mai multe variante: Standard, Lux (cunoscută ca 1300L), 1301 (model destinat numai membrilor PCR), 1302 (o autoutilitară în 2 locuri, apărută prin 1975), Break (1973). Alte modele produse de Uzinele Dacia au fost: Dacia Estafette (Renault Estafette), Dacia Lăstun şi Dacia 1310 (cu diverse variante).
Poate cea mai interesantă poveste dintre toate o are Dacia Estafette produsă doar trei ani. Este prima furgonetă realizată vreodată de Dacia, fiind o replică a lui Renault Estafette. A fost fabricată între 1975 şi 1978, fiind realizate sub 1.000 de maşini. În Franţa, modelul s-a bucurat de mare succes, adresându-se generaţiei hippy. Din acest motiv, varianta românească a fost retrasă rapid de pe piaţă, la ordinul PCR, care nu dorea ca tinerii să adopte stilul hippy.
Într-un articol publicat în 2009 în paginile publicaţiei „Wall Street Journal“, fostul şef al spionajului din timpul lui Ceauşescu, generalul Ion Mihai Pacepa relatează despre începuturile industriei auto din România: „Când dictatorul român Nicolae Ceauşescu a hotărât, la mijlocul anilor ’60, că vrea o industrie auto, m-a ales pentru a pune proiectul pe picioare. În ţara orbilor, chiorul este rege. Nu ştiam nimic despre fabricarea automobilelor, dar niciunul dintre oamenii de încredere ai lui Ceauşescu nu ştia. Totuşi, tatăl meu a fost aproape toată viaţa şeful departamentului de servicii General Motors afiliat la Bucureşti“, îşi începe Pacepa articolul intitulat „Ce am învăţat ca ţar al industriei auto“, el fiind în acel moment şeful programului român de spionaj industrial.
Fostul spion, stabilit acum în Statele Unite, povesteşte că Nicolae Ceauşescu l-a îndemnat să cumpere o licenţă de la o fabrică din Vest şi apoi „să fure tot ce era nevoie pentru a construi o maşină“. Ceauşescu ar fi ales Renault, pe motiv că era deţinută de guvernul francez, iar companiile private erau privite cu neîncredere de toţi conducătorii ţărilor comuniste.
„Aşa ne-am trezit cu o licenţă pentru învechitul Renault 12, a cărui producţie urma să fie oprită în Franţa. Era cea mai ieftină variantă“, explică fostul şef al spionajului românesc. Când a fost ales celebrul model Renault 12, Ceauşescu ar fi zis: „Destul de bună pentru idioţi“, potrivit spuselor lui Pacepa. După ce a fost ales modelul, maşina a fost botezată cu numele „Dacia“, pentru a comemora istoria de 2.000 de ani a României. Totuşi, în momentul în care Ceauşescu a văzut prima maşină Dacia 1300 fabricată în România, a exclamat: „Prea luxoasă pentru idioţi!“. Imediat, s-a renunţat la radio, oglinda laterală din dreapta şi la încălzirea scaunelor din spate. Aşa s-a ajuns, potrivit lui Pacepa, „la un model cu mai puţine dotări ca Renault 12, care oricum nu avea prea multe dotări“. După ce şi „alte luxuri inutile“ au fost eliminate de către birocraţii zeloşi, Ceauşescu s-a declarat mulţumit de varianta finală: „Perfectă pentru idioţi!“.

Autor Ciprian Plăiaşu
sursa:  www.historia.ro