Lev Tolstoi - Primele iubiri

autor: Horia Dumitru Oprea

 

 

„Cea mai mare dragoste a mea a fost o dragoste de copil”  

Copil fiind, Lev Tolstoi sperase că trăsăturile sale vor deveni, cu timpul, mai plăcute, dar la 9-10 ani avea acelaşi nas borcănat şi aceiaşi ochi mici de oţel, adânc înfipţi în orbite. Plictisit de a-i cere lui Dumnezeu în fiecare seară, în rugăciunile sale, să-l facă la fel de frumos ca pe fratele său Serghei, căuta, cel puţin, să pară original. Apucând foarfecele îşi tăia sprâncenele, pe care le găsea prea dese. Ele crescură şi mai stufoase. Hotărât lucru, Cel Atotputernic  nu voia ca el să aibă o altă fizionomie decât cea pe care o avea: aspră, zbârlită, roşcovană.

Acest sentiment de dizgraţie se accentua în clipa când se găsea în prezenţa Soniei Koloşina, o verişoară îndepărtată, care avea, ca şi el, nouă ani, păr blond, mătăsos şi ochi albaştri. Uluit de această fetiţă jucăuşă, visa să-şi petreacă viaţa cu ea „într-o cămăruţă întunecoasă“. Prima lor tutuială îi provocă „un fel de beţie“. Dar era timid, nu îndrăznea să-i spună că o admira, că o iubea. „Nu puteam să sper şi nici nu mă gândeam la reciprocitate,  scrie el în Copilărie şi, totuşi, pluteam de fericire.

Într-o seară, în patul său, prea emoţionat pentru a dormi, se întoarse către fratele său Serghei şi îi încredinţă în şoaptă, în întuneric, că era „straşnic de îndrăgostit de Sonia“, dar celălalt îşi bătu joc de această admiraţie platonică şi spuse că în locul lui Lev, el ar fi „acoperit cu sărutări toate degeţelele, ochişorii, buzele, năsucul, picioruşele fetiţei“. Îngrozit, Lev îşi ascunse faţa în pernă pentru a nu mai auzi aceste prostii*.

* De notat că la 27 noiembrie 1903, la şaptezeci şi cinci de ani, Tolstoi îi scria lui Biriukov: „Cea mai mare dragoste a mea a fost o dragoste de copil, pentru mica Sonia Koloşina“.

Ginerele celei pe care a iubit-o în copilăria sa

Mai târziu, se amoreză cu aceeaşi ardoare de micuţa Liubov Islavina şi, în timpul unei crize de gelozie, îi dădu o astfel de lovitură încât fata căzu de pe balcon. Rănită în cădere, rămase câtva timp şchioapă*.

* Liubov Islavina avea să se mărite mai târziu cu doctorul Bers şi să nască o fetiţă. Pe această fiică, Sofia, Lev Tolstoi o va cere în căsătorie în 1862. În felul acesta el devine ginerele celei pe care a iubit-o în copilăria sa şi pe care a aruncat-o în gol, ca s-o pedepsească pentru flecăreala ei cu alţi băieţi.

„Am fost îndrăgostit adesea de un bărbat”

Această pasiune pentru fetiţe nu-l împiedica pe Lev să fie de asemenea cucerit de anumiţi băieţi de vârsta sa. Frumuseţea fizică îl subjuga, fără deosebire de sex. Va nota în Jurnalul său, la data de 29 noiembrie 1851: „Am fost îndrăgostit adesea de un bărbat. Prima mea dragoste a fost pentru cei doi fraţi Musin-Puşkin“. Aceşti doi băieţi, Saşa şi Alioşa Musin-Puşkin, îi plăceau într-atât, încât i se întâmpla să plângă, gândindu-se la ei, şi-l ruga pe Dumnezeu să-i înfăţişeze în vis când nu putuse să-i vadă în timpul zilei.

„În afară de atracţia pătimaşă pe care mi-o inspiră, va scrie el, vorbind despre unul din cei doi în Copilăria, prezenţa lui îmi trezea în aceeaşi măsură un alt simţămînt – de teamă, teama de a-l mâhni, de a-l jigni cu ceva, de a nu-i fi pe plac, poate din pricina expresiei de superioritate de pe chipul lui: sau poate că dispreţuindu-mi propria mea înfăţişare, puneam prea mare preţ pe superioritatea frumuseţii altora, sau pentru că mi-era teamă de el, tot atât pe cât îl iubeam, ceea ce este un semn neîndoielnic de dragoste. Când mi-a vorbit întâia oară, m-am zăpăcit de atâta fericire neaşteptată, încât am pălit, am roşit şi n-am putut să-i răspund nimic. Între noi doi nu s-a spus niciodată vreun cuvânt în legătură cu dragostea mea; simţind ce putere avea asupra mea, o folosea înconştient şi tiranic în relaţiile noastre copilăreşti”.

(istoriiregasite.wordpress.com)