Sachertorte (Tortul lui Sacher) este o prăjitură de ciocolată inventată de Franz Sacher, în 1832. Prăjitura era cadou pentru Klemens von Metternich. Astăzi, tortul se găseşte doar în Viena şi în Salzburg, iar în afara Austriei poate fi cumpărată dintr-un magazin din Bolzano, Italia. Sachertorte este cel mai cunoscut desert austriac.
În 1832, Prinţul Metternich i-a dat bucătarului său misiunea de a crea un desert care să impresioneze invitaţii importanţi. Franz Sacher nu era bucătarul-şef, ci ucenicul acestuia, iar el primeşte sarcina de a concepe prăjitura din simplul motiv că mentorul său era bolnav. Tortul nu devine celebru decât odată cu Sacher, care îşi desăvârşeşte ucenicia la Budapesta. După ce se întoarce la Viena, Sacher deschide un magazin de delicatese culinare şi vin.
Reţeta prăjiturii, dar şi ingredientul secret al acesteia sunt transmise din tată în fiu, primul care se îngrijeşte de afacere după moartea lui Sacher fiind fiul cel mare, Eduard. Tortul a fost pentru prima dată servit la Hotelul Sacher. Astfel, începând cu 1876, el devine mândria vienezilor şi unul dintre cele mai cunoscute deserturi.
Hotelul Sacher a fost administrat de Anna Sacher, soţia lui Eduard. În 1930, Anna moare, iar în 1934, hotelul dă faliment, astfel că fiul lor, Eduard Sacher, vinde drepturile de comercializare celor de la Demel. Noii proprietari ai hotelului încep şi ei să vândă originala prăjitură Sacher, astfel că după cel de-al Doilea Război Mondial, Demel şi Sacher vor lupta în tribunal pentru vânzarea prăjiturii originale. Războiul din tribunal are în vedere principalele ingredientele folosite: untul sau margarina, straturile de marmeladă, dar şi numele tortului. Părţile vor ajunge la o înţelegere în 1963, când stabilesc ca Hotelul Sacher să vândă tortul original, care este obligatoriu să aibă această specificaţie. Diferenţa dintre prăjitura vândută de Sacher şi cea comercializată de Demel este că ultima are un singur strat de gem.
Prăjitura este compusă dintr-un amestec inedit de ciocolată, aluat şi gem, trei straturi de aluat, având între ele un strat foarte subţire de gem de caise, totul fiind acoperit generos cu două straturi de ciocolată fină, dar densă, şi servit cu puţină frişcă proaspătă, fără zahăr. Tortul are o glazură de ciocolată neagră. Acest amestec face din Sachertorte o specialitate culinară emblematică pentru Austria.
Prăjitura originală a fost copiată, astfel că pot fi întâlnite numeroase varaţii ale acesteia. Originalul însă a intrat în „Cartea recordurilor” în 1998, când a fost creat un Sachertorte cu un diametru de 2,5 metri.
sursa: www.historia.ro
http://nymphtamine.blogspot.ro/2015/08/premiul-liebster-legaturi-intre-bloggeri.html
RăspundețiȘtergerePentru tine :)
multumesc pentru nominalizare :)
Ștergereimi cer scuze ca nu voi da curs invitatiei tale, mi-ar fi facut placere sa raspund acestei provocarei la care m mai raspuns acum doi ani cred dar timpul meu liber este foarte putin iar activitatea mea pe blog in prezent, foarte restransa...
iti multumesc inca o data si iti doresc noi si frumoase prietenii bloggeristice :)
Seamana cu o prajitura romaneasca, sau prajitura romaneasca a fost inspirata dupa cea austriaca :)
RăspundețiȘtergeren-o sa aflam niciodata :))
Ștergerehahaha este prajitura preferata de Helmut! Sachertorte si Herrenschnitten - se aseamana mult intre ele, doar ca doua are merișoare de munte sau visine, în loc de caise.
RăspundețiȘtergerePup draga mea draga.
PS: Scriu doar acum pentru ca mi-am uns degetele cu alifia magica :)) si nu am putit atinge nimic cateva ore :) Inca nu vad nicio schimbare...
deci exista cineva care a gustat prajitura si daca e si preferata de Helmut, categoric un gurmand, e clar ca e delicioasa! :))
Ștergerepoate ar fi bine sa nu tastezi cateva zile, stai linistita si nu iti face griji, da?
te pupacesc! :*
Cred că este un desert minunat! Arată atât de bine... Fiind atât de exclusivist, nu cred că putem încerca un astfel de desert pe la noi.
RăspundețiȘtergereO săptămână frumoasă, dragă Pandhora! :-)
ce-i drept nu am auzit de existenta lui la noi dar...nu se stie niciodata :))
Ștergerefaina sa-ti fie si tie saptamana draga Alex, multumesc! :)
Arata atat de bine! Interesanta postarea.
RăspundețiȘtergereE grozav de buna, dar mancata la fata locului. Am gustat si din varianta timisa prin posta, facuta tot de Sacher si nu se compara. Trebuie sa fie proaspata si insotita de o cafea vieneza :)
RăspundețiȘtergerefantastic..
RăspundețiȘtergeresi in vremuri de razboi se fac afaceri bune :)
chiar si cu delicatese :)