marți, 5 iulie 2011

Examenul anual - Ion Luca Caragiale

Două mahalagioaice asistă la examenul copiilor lor. Profesorul, pedagogul nostru absolut, ascultă pe copiii mahalagioaicelor. E foarte aspru şi fără chef. Mamele stau înţepate pe scaune, unde s-au aşezat fără să fie poftite. Profesorul (către elevul Popescu, care n-a răspuns la trei întrebări): No! prostule, dacă nu ştii pe estea, care-s ghe tot simple şi jenărale, apoi spune-ne răţiunea pântru carea românii au kins să urmeză o polikikă jermână pe timpul lui Mihaele Bravul? Popescu: ...? Profesorul: No! spune odată! Popescu: ...!? Profesorul (energic): Meri la loc, boule! (Către mama lui Popescu, care este foarte mâhnită:) Că-z prost l-ai făcut, cucoană! Apoi ăstuia doară numai paie să-i dai să mânce. (Mama lui Popescu plânge.) Că-z geaba te mai boceşti acuma! nu-l mai dreji. Are să mai steie încă şăpke ani repekinke... Ioanescule! (Mama lui Ionescu tuşeşte foarte mişcată.) Cumu-i pământul, mă? Ionescu: Mare, dom'le! Profesorul: Pe dracu mare! L-a măsurat mâni-ta să vază mare-i. Pe lângă alke astre, bunăoară Saturnus, au Neptunus, au Iupităr, pământul nostru doară-i o scârbă! nici cât să chiorăşti un şoarece... Nu-i vorbă ghe mare, mă prostovane! e vorba cumu-i? Ionescu: Se-nvârteşte, dom'le. Profesorul (răstindu-se puternic, mama lui Ionescu se sperie): No! apoi? dacă se învârke, cumu-i? în trei colţuri, animale? Ionescu: Nu, dom'le! Profesorul: No, dar? Ionescu: Rotund. Profesorul: Vezi aşa, loază! (Se face un zgomot la uşe. O doamnă din înalta societate, doamna Ftiriadi, intră împreună cu un mops gras, care vine să se gudure pe lângă pedagog.) Profesorul (întâmpinându-o foarte emoţionat): Onorată doamnă, eu încă mă recomând! (Ia căţelul în braţe.) Doamna Ftiriadi (foarte volubil şi pe un diapazon mult mai-nalt): Am venit pentru băiat... Să-ţi spun drept că nu vream să-l aduc să dea examen la şcoala publică, nu vream să se amestece cu fel de fel de băieţi rău crescuţi... Dar a stăruit tată-său... zice că e ordin de la minister... şi de-aia l-am trimes la d-ta, care-i cunoşti caracterul lui ambiţios, de când îi eşti meditator. Profesorul: Binevoiască numai onorata doamnă să ieie loc. (Cătră Ionescu, care aşteaptă în picioare:) Tu meri la locu-ţi... De hatârul mâni-tii, pe kine nu ke las repekinke! No! meri! (Ionescu merge la loc.) Ioneasca (ridicându-se): Sărut mâna! Profesorul (demn): No bine! poţi mere. (Ia scaunul Ioneaschii şi-l pune lângă doamna-nou-sosită, şi aşază căţelul pe el; mopsul, mulţumit, îl linge pe nas. Mahalagioaicele ies foarte umilite.) No, acuma tânărul Ftiriadi! Spune-ne, s-audă şi ilustra matroană, onorata ta mamă: nu-i aşa că pământul se-nvârke în jurul soarelui trei ani câke 365 ghe zile şi mai apoi în al patrulea în 366 ghe zile? Micul Ftiriadi: Da, dom'le. Profesorul (face semne de aprobare doamnei Ftiriadi care, foarte satisfăcută, se scoală de la locul ei, drege cravata băiatului, îl sărută şi se aşază iar la loc: No, nu-i aşe că presiunea se ghemonstră sufiţiente prin cele două emisfere (doamna Ftiriadi tuşeşte tare) ghe Maggheburg? Micul Ftiriadi: Da, dom'le. Profesorul (cătră clasa întreagă): No, boilor, vegheţi numai exămplu ghe aplicăţiune! (Către micul Ftiriadi:) No, încă una ş-apoi basta! Spune-ne: nu-i aşe că Ioane Corvin ghe Huniaghe, şi Makias Corvin, şi-apoi dup-aceia doară toţi magnaţii maghiari fost-au români ghe-ai noştri? Micul Ftiriadi: Da, dom'le. Profesorul: Bine! Bravo!! Emininke!!! Doamna Ftiriadi: Mersi, domnule profesor... Sunt foarte mulţumită... o să-i spui şi lui Ftiriadi câtă osteneală-ţi dai cu copiii... Profesorul: Ilustră doamnă, că-z asta ni-i misiunea. Datoria ni-i să luminăm jenăraţiunile june; că-z fără instrucţiune şi educăţiune, un popor doară e învins astăzi în lupta pentru existenţă, şi cine-i învins, apoi acela dă-l dracului! vorba lăkinească: una salus vickis nullam şperare salukem!Două mahalagioaice asistă la examenul copiilor lor. Profesorul, pedagogul nostru absolut, ascultă pe copiii mahalagioaicelor. E foarte aspru şi fără chef. Mamele stau înţepate pe scaune, unde s-au aşezat fără să fie poftite. Profesorul (către elevul Popescu, care n-a răspuns la trei întrebări): No! prostule, dacă nu ştii pe estea, care-s ghe tot simple şi jenărale, apoi spune-ne răţiunea pântru carea românii au kins să urmeză o polikikă jermână pe timpul lui Mihaele Bravul? Popescu: ...? Profesorul: No! spune odată! Popescu: ...!? Profesorul (energic): Meri la loc, boule! (Către mama lui Popescu, care este foarte mâhnită:) Că-z prost l-ai făcut, cucoană! Apoi ăstuia doară numai paie să-i dai să mânce. (Mama lui Popescu plânge.) Că-z geaba te mai boceşti acuma! nu-l mai dreji. Are să mai steie încă şăpke ani repekinke... Ioanescule! (Mama lui Ionescu tuşeşte foarte mişcată.) Cumu-i pământul, mă? Ionescu: Mare, dom'le! Profesorul: Pe dracu mare! L-a măsurat mâni-ta să vază mare-i. Pe lângă alke astre, bunăoară Saturnus, au Neptunus, au Iupităr, pământul nostru doară-i o scârbă! nici cât să chiorăşti un şoarece... Nu-i vorbă ghe mare, mă prostovane! e vorba cumu-i? Ionescu: Se-nvârteşte, dom'le. Profesorul (răstindu-se puternic, mama lui Ionescu se sperie): No! apoi? dacă se învârke, cumu-i? în trei colţuri, animale? Ionescu: Nu, dom'le! Profesorul: No, dar? Ionescu: Rotund. Profesorul: Vezi aşa, loază! (Se face un zgomot la uşe. O doamnă din înalta societate, doamna Ftiriadi, intră împreună cu un mops gras, care vine să se gudure pe lângă pedagog.) Profesorul (întâmpinându-o foarte emoţionat): Onorată doamnă, eu încă mă recomând! (Ia căţelul în braţe.) Doamna Ftiriadi (foarte volubil şi pe un diapazon mult mai-nalt): Am venit pentru băiat... Să-ţi spun drept că nu vream să-l aduc să dea examen la şcoala publică, nu vream să se amestece cu fel de fel de băieţi rău crescuţi... Dar a stăruit tată-său... zice că e ordin de la minister... şi de-aia l-am trimes la d-ta, care-i cunoşti caracterul lui ambiţios, de când îi eşti meditator. Profesorul: Binevoiască numai onorata doamnă să ieie loc. (Cătră Ionescu, care aşteaptă în picioare:) Tu meri la locu-ţi... De hatârul mâni-tii, pe kine nu ke las repekinke! No! meri! (Ionescu merge la loc.) Ioneasca (ridicându-se): Sărut mâna! Profesorul (demn): No bine! poţi mere. (Ia scaunul Ioneaschii şi-l pune lângă doamna-nou-sosită, şi aşază căţelul pe el; mopsul, mulţumit, îl linge pe nas. Mahalagioaicele ies foarte umilite.) No, acuma tânărul Ftiriadi! Spune-ne, s-audă şi ilustra matroană, onorata ta mamă: nu-i aşa că pământul se-nvârke în jurul soarelui trei ani câke 365 ghe zile şi mai apoi în al patrulea în 366 ghe zile? Micul Ftiriadi: Da, dom'le. Profesorul (face semne de aprobare doamnei Ftiriadi care, foarte satisfăcută, se scoală de la locul ei, drege cravata băiatului, îl sărută şi se aşază iar la loc: No, nu-i aşe că presiunea se ghemonstră sufiţiente prin cele două emisfere (doamna Ftiriadi tuşeşte tare) ghe Maggheburg? Micul Ftiriadi: Da, dom'le. Profesorul (cătră clasa întreagă): No, boilor, vegheţi numai exămplu ghe aplicăţiune! (Către micul Ftiriadi:) No, încă una ş-apoi basta! Spune-ne: nu-i aşe că Ioane Corvin ghe Huniaghe, şi Makias Corvin, şi-apoi dup-aceia doară toţi magnaţii maghiari fost-au români ghe-ai noştri? Micul Ftiriadi: Da, dom'le. Profesorul: Bine! Bravo!! Emininke!!! Doamna Ftiriadi: Mersi, domnule profesor... Sunt foarte mulţumită... o să-i spui şi lui Ftiriadi câtă osteneală-ţi dai cu copiii... Profesorul: Ilustră doamnă, că-z asta ni-i misiunea. Datoria ni-i să luminăm jenăraţiunile june; că-z fără instrucţiune şi educăţiune, un popor doară e învins astăzi în lupta pentru existenţă, şi cine-i învins, apoi acela dă-l dracului! vorba lăkinească: una salus vickis nullam şperare salukem!

17 comentarii:

  1. sfbacterie: da...
    greu de crezut ca vom putea spune "asa era o data..."...

    RăspundețiȘtergere
  2. Păi mai spune ceva dacă mai poţi! După ce-am mai râs puţin recitindu-l pe eternul nostru, nu pot nici eu să zic decât că acum e ca atunci!

    RăspundețiȘtergere
  3. Max: eternul Caragiale...minunat...efervescent...viu :)
    ca se eternizeaza situatiile astea...e departe de a fi minunat...

    RăspundețiȘtergere
  4. Lumea se schimba, romanul ramane acelasi

    RăspundețiȘtergere
  5. Mircea: ramane constant in minusurile pe care le-a avut si...mai acumuleaza...

    RăspundețiȘtergere
  6. Am citit de curand un banc adaptat situatiei din ziele noastre :

    "Un elev proaspat picat la BAC 2011 intra in aprozar. "Dati-mi niste cartofi". Vanzatorul il intreaba "De cat?". "Decat cartofi, da" raspunde elevul"

    RăspundețiȘtergere
  7. tu26dor: :))
    rad ca nu pot altfel...dar...

    RăspundețiȘtergere
  8. una dintre cele mai valoroase schiţe caragialiene!
    Din pacate, ignoranta ipocrizia si prostia sunt prezente în toate societatile... pâna în zilele noastre!

    RăspundețiȘtergere
  9. CARMEN: dar in procente diferite...

    RăspundețiȘtergere
  10. Nimic din ceea ce se întâmplă în faţa Teatrului Naţional şi cu Teatrul Naţional.

    Să fiu mai explicit?! :) Eu suveran al călătoriei?! :) (o glumă evident)

    RăspundețiȘtergere
  11. Scorchfield :Caragiale o sa te inteleaga :))

    RăspundețiȘtergere
  12. Unde-i miercurea că n-o găsesc?

    RăspundețiȘtergere
  13. Grupul statuar din bronz turnat ce aparţine lui Ioan Bolborea şi şantierul zgomotos ce tulbură personajele (cred că pe toate ce aparţin marelui Caragiale) din faţa Teatrul Naţional asupra Teatrului Naţional este o temă de Caragiale; iar el doar fumează ţigara de foi pe o bancă. :)

    RăspundețiȘtergere
  14. abbibal: am avut probleme cu incarcatul fotografiilor...

    RăspundețiȘtergere
  15. vreu si eu informati de spre profesor sau rostogan

    RăspundețiȘtergere
  16. Anonim: ai nevoie de "instructiunea" lui? :))

    RăspundețiȘtergere