miercuri, 20 iulie 2011

Acuarelă - Ion Minulescu

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă...

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându-se de mână...

24 de comentarii:

  1. Frumoasă și la momentul potrivit :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Şi îmi place mult.
    :)
    Mulţumesc de reamintire.
    >:D<

    RăspundețiȘtergere
  3. Zodrac : ploaia si roamntismul merg...mana in mana :)

    RăspundețiȘtergere
  4. cu mare drag Blue...cu mare drag :)
    te imbratisez si eu

    RăspundețiȘtergere
  5. Filip : cinica viziune pentru o poezie atat de romantica :)

    ai disparut de ceva vreme...

    RăspundețiȘtergere
  6. Asta pentru că plouă acum...
    Dar poezia tot superbă rămâne!

    RăspundețiȘtergere
  7. Max: asta SI pentru ca ploua acum :)
    si da...poezia e o poezie de poezie :)
    imi place ideea ca orice oras este "orasul in care ploua de 3 ori pe saptamana"....si chiar daca nu este asa ne putem imagina ca este :)

    RăspundețiȘtergere
  8. daca nu ar fi astia ca mine nu ar fi atat de perfect romantismul. ar lipsi contrastul :)
    oricum imi place ploaia si am si scris la mine despre, deci fac si eu parte dintre romantici..
    in alta ordine de idei sunt invidios un pic si cand vad o poezie asa frumoasa si scrisa asa natural mi se urca tensiunea..

    RăspundețiȘtergere
  9. Filip: daca nu esti un romantic...plouat totul e perfect...:)

    RăspundețiȘtergere
  10. imi place Minulescu, demult nu l-am mai citit...de fapt, demult nu mai citesc poezie. Dar inca ma misca :)

    RăspundețiȘtergere
  11. frumoase versuri!
    La mine în oras ploua cu galeata si... ah-vai, fiica mea a alunecat cu rollerul si acum o dor toate oasele...s-a lovit si la nas si la gura (de la casca, în urma socului caderii). Doamne-mult-am ca nu si-a rupt nimic, e întreaga. Doar genunchii juliti si blugii rupti. Mâine probabil si nasul vânat si bocârnat... Acum ne-am întors de la spital, i-au facut radiografii peste tot, nu exsita fracturi. Of doamne... Jucarii stricate :(

    RăspundețiȘtergere
  12. Poezia mea preferată de la Minulescu este Romanţa iahturilor.

    RăspundețiȘtergere
  13. nu-mi regasesc comentariul la tine...oare ce s-a intamplat?

    RăspundețiȘtergere
  14. Cleo: nici eu nu sunt mare fan al poeziei...dar sunt multe multe poezii care imi plac....

    am moderat comentariile de abia in dimineata asta.......

    RăspundețiȘtergere
  15. CARMEN : ufff....bine ca nu a fost mai rau....
    numai de emotii ai avut parte in ultimul timp...te imbratisez cu drag...ai grija si de tine...ca de nasucul vanat al fetitei tale sigur vei avea.....te pupic....sa ai o zi fara surprize neplacute...

    RăspundețiȘtergere
  16. În oraşu-n care ploaia e furtună,
    rar vezi oamenii tinându-se de mânâ,
    .....

    RăspundețiȘtergere
  17. Ca sa citesti poezia aceasta si sa te bucuri de ea pe indelete, cum ii e menirea, iti trebuie o anumita stare de spirit si azi am avut-o, o am :)
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  18. teonegura: daca ai savurat-o...sunt incantata :)

    RăspundețiȘtergere
  19. chiar si cand nu ploua tot frumoasa e

    RăspundețiȘtergere
  20. E o poezie... cu un aer de tristete.

    Eu prefer Gene Kelly, Singing in the rain, chiar daca nu-i poezie..Ma rog, e o poezie in miscare. Si degaja optimism...

    RăspundețiȘtergere
  21. Lorelei : imi place sau nu ploaia in functie de starea mea sufleteasca...cele mai triste ploi sunt cele de toamna pentru mine....
    ploaia de acum mi se pare ca improspateaza totul...si chiar o face :)

    RăspundețiȘtergere