Se afișează postările cu eticheta ploaie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ploaie. Afișați toate postările

duminică, 8 iulie 2012

Despre ploaie...

In Portugalia ploaia este un motiv intemeiat, chiar si pentru sefi, sa nu plece la timp catre locul de munca, scrie Lady Zone.
Locuitorii din Uganda nu se tem de fulgere deoarece aici, anual, au loc in jur de 250 de furtuni puternice insotite de tunete si fulgere.
Din cauza ploii, au aparut buletinele meteo la radio. Cand un proprietar american al unui post de radio a fost prins nepregatit de o ploaie neanuntata, acestuia i-a venit ideea de a face o noua rubrica in care sa vorbeasca despre probabilitatea meteorologica.
In arida Botswana, oamenii se saluta cu apelativul "pula" care inseamna ploaie. Moneda nationala se cheama, de asemenea "pula" (ploaie).
In Cuba, ploua doar dupa amiaza, iar in Thailanda numai noaptea.
Un om poate ramane complet uscat, in timp ce ploua, doar daca se gaseste in desert. Nu pentru ca acolo nu ar ploua, ci pentru ca apa se evapora inainte de atinge pamantul din cauza temperaturilor ridicate.
Cel mai ploios loc de pe Pamant este orasul Cerapundji din India. In fiecare an, pe 29 iulie, in orasul Weisenberg, statul Ohio, ploua. Si asta se intampla de 100 de ani.
Anual pe Pamant cad 519.000 tone apa de ploaie.
Un om dintr-o suta de milioane sufera de alergie la ploaie. Daca un suferind de o asemenea afectiune sta in ploaie mult timp poate muri. 


 sursa: www.ziare.com


Iata cum ploaia nu e chiar asa...apa de ploaie :) 

miercuri, 20 iulie 2011

Acuarelă - Ion Minulescu

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă...

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându-se de mână...

sâmbătă, 7 august 2010

Descantec de ploaie...


de Ana Blandiana (fragment )

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”.

.............................

E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei…

Asculta mai multe audio Muzica