duminică, 14 decembrie 2014

Craciunul de altadata, cu Mos Gerila cu tot

Sfarsitul lunii decembrie aduce cu el mult indragita Sarbatoare a Craciunului dar si amintirea acelui sfarsit de decembrie 1989 cand oamenii au iesit in strada...poate ca e bine sa nu uitam sa ne amintim de ce au facut-o, de ce am facut-o...Am gasit un articol foarte interesant scris si publicat de Razvan Orasanu.
Va las sa-l parcurgeti...

Oare chiar “era mai bine pe vremea impuscatului”? Va provoc la cateva amintiri, doamnelor si domnilor, dintr-o alta epoca -putem recompune impreuna parfumul unor vremuri care au trecut? Sunt constient ca fac parte din ultima generatie care inca isi poate aminti (la limita) de cliseele unor epoci…Va invit sa fim tovarasi de depanat amintiri (iata un alt cuvant furat si denaturat de acea epoca) si de reconstituit o epoca Realismul detaliilor ne foloseste pentru a nu ajunge la denaturare. Anul trecut am scris despre ziua de azi (vezi aici), acum cred ca e necesar sa ne intoarcem la ziua de ieri. Ziua de maine este in asteptare permanenta in Romania…
Va amintesc de vremea pungilor de un leu, de vremea eugeniilor impachetate in hartie albicioasa si unsuroasa, de plasele de rafie cu dungi verticale, multicolore, cu care se mergea in piata, de magazinele unde te asezai la coada doar pentru ca vedeai coada – de vreme ce se asezasera atatia oameni, sigur “se baga” ceva. In preajma sarbatorilor se “bagau” mezeluri – desi inteleg ca noi timisorenii, cu Comtim-ul alaturea, eram privilegiati fata de restul tarii. In rest, te descurcai pentru mancare cu o combinatie intre ce aduceai de la tara, ce gaseai in piata si alte lucruri luate la vrac , din magazin. Daca “se baga” ceva carne si “prindeai” (chiar daca erau mai mult oase), ea era pusa cu simt de raspundere la congelator. Era folosita, cu parcimonie, pentru o perioada cat mai lunga. Ideea de a arunca alimentele, atat de banala azi, era aproape de neconceput. Romania inca isi platea “datoriile” externe – ultima transa in martie 1989.
Pentru cine tanjeste la vremea dinainte de 1989 putem aminti de celebra formula cu “alimentatia rationala” (si de Alimentarele care probabil erau create pentru a transpune in fapt teoria “stiintifica”). De pilda, uleiul varsat, turnat cu palnia din butoiase. Exista, ce-i drept, si varianta de ulei de floarea soarelui in sticle albe, verzi sau maronii cu etichete unsuroase, capsate la capete pentru a indica data de fabricatie.Un membru al familiei imi aminteste ca sticlele verzi si maronii erau pentru bere, dar erau folosite de fabricile de ulei in caz ca nu mai erau sticle albe. Pentru sarmale, aveam orezul luat direct din sac cu o lopatica metalica insalubra, cantarit apoi pe celebrele cantare cu carlig si arc de care iti agatai punga cu ce cumparai. Alternativa era cantarirea in acel cantar foarte mare (de obicei alb sau albastru) cu doua talere, din Alimentara. Mai putem aminti nelipsitele randuri si randuri cu borcane de mazare si bulion in conserva, alternate artistic cu ghiveci la borcan si tocana de legume.Am incercat sa gasesc o poza, dar ce e mai jos doar aproximeaza.



Pentru norocosii care aveau pile exista salamul de vara – cu zgarciuri mai fine si grasime alba, uscat, luat pe sub mana. Puteai lua doar o ruda- doua, o data si de multe ori, stand la coada, ramaneai cu buza umflata. Salamul de Sibiu exista arareoriin afara judetul respectiv (pe atunci teritoriul lui Nicu Ceausescu) doar daca erai foarte, foarte norocos – traditia cu acest salam e atat de adanc infipta in creierul nostru incat este ingredient aproape nelipsit, si dupa 24 de ani, in aperitivele de pe la nunti. Ce boierie, sa ai salam de Sibiu… Pentru cei mai multi exista parizerul – in ultima vreme si acela luat cu cartel (unii spun “ratie”), doar 2-300 de grame – este probabil motivul pentru care si azi romanii isi iau, in general, mai multe alimente decat au nevoie in aceasta perioada. Mai existau si celebrii pui de Gostat, sau puii ceva mai bine crescuti – pentru cei cu pile sau rude care lucrau la Avicola. Pentru nomenclatura, existau ficateii de la Casa de Comenzi.

In materie de dulciuri de sezon, existau “saloanele” – pralinele invelite in ciocolata in general facute la Kandia. Exista si ciocolatica din aceea rotunda cu eticheta de scufita rosie pe care copiii, desfacand-o, si-o puneau drept ceas. Nu se mai stie ce ora era in dreptul lupului sau al acelui bradut verde. Exista si ciocolatica Martinel, cu un gust incert si alte patrate invelite in ciocolata in care puteai sa nimeresti bucati intregi de zahar netopit. Pun pentru nostalgici o poza cu niste pufarine mai jos (nu le-am putut suferi vreodata), exista si Mentosanul, caramelele care iti rupeau dintii si tabletele de glucoza (100 de grame?) care se vindeau pe post de ciocolata. Ajunsesem in vremea aceea – sa ne facem singuri “ciocolata calda”cu cacao cu apa si zahar – dar folosind si cateva picaturi de esenta de rom cumparata de la Alimentara pentru prajituri facute in cuptor. O punga de dulciuri era un dar impartit de stat la fiecare copil – portocalele erau rare si bine primite, iar bananele erau inexistente. In vacantele de vara, bunicii cumparau de la cooperativa sateasca bomboane varsate (de obicei cu menta, deliciul era daca erau cu lapte). Se puneau intr-o punguta alba, dupa ce erau luate cu nelipsita lopatica de metal.
Daca vroiai suc (si nu vroiai sa faci socata in casa sau sa folosesti prafuri din plic pentru celebra Oranjada), aveai Cico sau Brifcor – cine ar putea uita vreodata micile depuneri de pe fundul unei astfel de sticle de suc galbui, la sfert? Sau usoara rugina care ramanea atunci cand dopul de metal se dadea la o parte?Singura zi in care am vazut Pepsi inainte de 1989, sub forma unei lazi cu 12 sticle la sfert a fost ziua in care implineam 4 sau 5 ani si a fost surpriza intregului eveniment, apreciat de intreaga familie. E atat de memorabil incat si peste 28 de ani ne amintim cu totii de foarte multe detalii din acea aniversare. Pe acea vreme, zvonul era ca nu e bine sa dai Pepsi la copii – contine cofeina si copii ajung prea agitati.
Pentru mine, ziua de nastere e in apropierea Craciunului, deci mereu am avut parte de un singur cadou, combinat…Mos Gerila era in vremea aceea o inventie fistichie pentru o tara in care religia era tolerata, barba lui Mos Gerila era din vata cu noduri luata de la farmacie. “Tovarasa” alinia copii la serbare intr-un fel care nu stiu daca se mai practica si acum. Cum locuiam la bloc, aveam program de apa calda si eram arondati unei anumite alimentare. Cine nu statea de la coada la lapte, risca sa nu primeasca. Laptele venea in sticle mari cu gura mare, rotunjita, acoperite cu o folie de aluminiu, sticle carate in carucioare de fier cu TV-urile (dubitele acelea de transport, botezate “Tudor Vladimirescu”). Daca de Craciun mergeam catre bunici intr-o duminica, trebuia sa ne alegem duminica in care cunostinta cu care mergeam avea benzina (ne trebuia o canistra suplimentara de 20 de litri in portbagaj si intr-un an s-a si varsat) si, in plus, era duminica in care automobilul cu sot/fara sot putea circula. Automobilul era aproape invariabil Dacia 1300, desi aveam un unchi cu o Dacie 1100 rosie si altul care a ramas fidel ani de zile Trabantului.

La medic se mergea cu Kent, cate-un pensionar fuma Carpati fara filtru cu o ravna demna de o cauza mai buna (deh, bani de BT de unde?), apa calda era cu program, sapunul era Cheia sau Stela, atunci cand nu era sapun de casa.Becurile de rezerva se cumparau in seturi de cate 10, pentru ca nu se gaseau mereu.Acele din spitale se fierbeau (sterilizau cica), avortul era interzis categoric si pedepsit penal, portretele tovarasilor tronau in orice scoala si in orice manual, odele erau nesfarsite, Albumul Duminical continea o jumatate de ora de desene animate, in rest programul TV era de doua ore si se termina cu sunetul acela ascutit pe care este imposibil sa nu vi-l amintiti (“vizita tovaraseasca si prietena in Iran a tovarasului Nicolae Ceausescu, secretar general al Partidului Comunist Roman, presedintele Republicii Socialiste Romania si comandantul supreme al fortelor armate”). Teleenciclopedia putea fi uneori urmarita, in lectura lui Lucian Florian Pitis, pentru ca in rest lecturi de Jules Verne si Ciresarii reprezentau limitele unui copil. Dupa Revolutie, perioada comunista a parut atat de “buna” incat guma Turbo, blugii turcesti si nimicurile de orice fel pareau irezistibile. Vorba unor afaceristi care au inceput cu celebrele buticuri la inceputul anilor ’90: “Se cumpara aproximativ orice vindeai”.
Stiu, daca nu va place toata povestea cu Craciunul si vremurile ceausiste, poate va ganditi la limonada facuta cu Helas si va mai trece.Unii spun ca atunci nu prea aveai ce sa cumperi cu banii, iar acum ai de cumparat cat vezi cu ochii, dar nu sunt bani. Mai tehnic Institutul pentru Calitatea Vietii ne explica intr-o serie statistica despre castigul salarial real, care a depasit abia in 2007 pe cel din 1989. Romania inca mai socoteste ce a castigat dupa 24 de ani, avand cu 3 milioane de locuitori mai putin. Poate si de aceea, am mai putina rabdare cu nostalgicii, in preajma Craciunului. Vreau sa traiesc intr-o tara unde burdusirea frigiderului de sarbatori nu mai reprezinta o miza.

Craciun Fericit si La Multi Ani!

Update 1

Special pentru cititorul “unu’ vechi” – o cititoare imi trimite poza unei vechi cartele de paine . Nu cred ca ne e dor de asta, dar poate dvs. aveti o alta opinie.


UPDATE 2

DanielS spune:


Acolo in comunism am fost martor. Stiam ca nu traiesc in lumea mea. Stiam ca sint martorul viitorului. Eram tinar. Dar de cum am vazut, am stiut ca imaginea aceea simbolizeaza prostia omeneasca maxima. Absurditatea absoluta. Sintem campionii absurdului.
Raioanele de piine si carne, cele goale. Traiam intr-un oras mare al tarii. Dar existau ore si uneori zile cind aceste raioane erau ABSOLUT goale. Nici un produs la vinzare. Nimic. Incredibil!!! De acolo se aprovizionau mii de oameni zilnic sau saptaminal. La un moment dat se forma coada. Inca nu se vedea nimic la vinzare. Dar oamenii stiau ca in spate se adusese ceva. Nu toti stiau ce se adusese. Nici nu era prea important. Era de mincare. Fara mofturi. In schimb inghesuiala. Oamenii se inghesuiau, tineau aproape. Pachete de carne treceau catre rude, peste capetele celor care inca nu cumparasera. Iesirea din rind era proba olimpica. Ca o apa care se inchide imediat ce iesi afara.
Eram caliti. Frig si foame. Eram puternici fizic. Nimeni nu murea de foame, dar spectrul mortii nu era chiar departe. Aveam o datorie. Sa mincam. Sa raminem in viata. Sa nu contrazicem partidul. Sa cumparam chibrituri. Si astea se gaseau cu intermitenta.
La televizor traiam bine. Toata lumea lauda viata frumoasa si imbelsugata. Multumeam partidului unic si mai ales conducatorului iubit. Ne luase si televiziunea. Ramasesem cu doua ore pe zi de televiziune. Excelent! Suficient cit sa multumim regimului vreo ora si jumatate. Grozav! Eram fericiti.

50% dintre romani regreta comunismul. Tara absurdului cinta imnul “Desteapta-te romane”. De sute de ani cintam imnul asta. La bine si mai ales la greu. Sint voci care pretind sa schimbam imnul. Cica e prea … Cum adica sa ne desteptam?! Are prea multe vorbe imnul asta. Parca ar fi de gindire. E prea pesimist.

Era bine in comunism. De Craciun l-am impuscat pe Ceausescu. L-am sacrificat ca pe porc. Dar ne pare rau. Era bine cu el. Viata era simpla si frumoasa. Vesnicia s-a nascut la tara, in urma colectivizarii si urbanizarii accelerate. Sa te trezesti dimineata in ciripit de pasarele. Fara presa. In vacanta. Fara ginduri. Odihnit bine si gata de micul dejun.

Update nr. 3

Special pentru cititorul de mai jos care disputa durata desenelor animate, dau si programul TV al acelor vremuri, tot cu multumiri aceleiasi amice de pe Facebook. Ma bucura amintirile cititorilor, incepem sa reintregim poza acelor vremuri.


sursa: www.contributors.ro

21 de comentarii:

  1. da, am trait din plin toate acestea... îmi amintesc ca ieri fiecare pasaj descris aici dar spun clar: nu era mai bine pe timpul lui Ceausescu! Nu mi-as dori sa retraiesc timpurile de atunci, dar nici nu sustin ca nu am avut o viata bogata si vesela, o viata "normala". Am avut o copilarie fericita si asa cum se putea pe atunci, m-am bucurat de tot ce mi-a putut oferi viata. Am facut concedii în fiecare an, vara la Marea Neagra si iarna la schi la Paltinis, am serbat Craciunul cu brad, mere, portocale si banane, cu sarmale si cozonac, am fost la Înconjurat (inainte de Inviere) si serbat Pastele, am ciocnit oua rosii si am mâncat mielut... Nu am avut în fiecare zi bunatati - dar mi-a placut mult (si iubesc sa manânc si acum) mamaliguta cu lapte sau mamaliguta cu brânza si smântâna... Poate pentru ca am trait "vremea Ceausescu" am invatat sa nu fiu sclifosita si stiu sa ma bucur de "maruntisuri". Iubesc natura si drumetiile, focul de tabara si slanina prajita în vârf de bat, îmi place ciocolata de casa si ador placintele cu urda sau cu varza... Pot sa ma adaptez la orice nivel si gasesc permanent motive sa ma bucur de viata. Asta cred ca am învatat din perioada comunista. Sunt ceea ce sunt, pentru ca sunt nascuta la începutul anilor 60 si pentru ca am crescut cu cheia de gât la bloc... Nu sunt deloc nemultumita cu viata pe care am avut-o pâna acum. Sanatosi sa fim!
    te pup draga mea draga ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sunt de acord cu tine, nu era mai bine pe vremea lui Ceausescu si, cu siguranta nu mi-as dori sa retraiesc acele vremuri...
      tu ai avut totusi sansa de a trai si de a locui la Sibiu, acolo totul era altfel decat in restul tarii.
      in Bucuresti, incepand cu anii '80 totul era exact cum este scris in acest articol.
      cat despre ceea ce era frumos...da, fiecare dintre noi a incercat dupa puteri, educatie, venituri si locul in care traia - la tara sau la oras - sa-si infrumuseteze viata, sa pastreze traditiile, sa gaseasca mici motive de bucurie chiar daca pe masa de Craciun puneam sarmale facute din salam de vara tocat, pentru ca s-a intamplat si asta, ne bucuram de bradul impodobit...
      chiar daca de sarbatori, orasul era pustiu dupa ora 10 seara pentru ca circulatia masinilor era restrictionata, mai gaseai doar cate un taxi ratacit, chiar daca aveam doar cateva ore de apa calda si caldura, chiar daca nu aveam presiune la gaze, incercam sa ne bucuram ca ninge frumos, incercam sa fugim la munte la sanius sau schi chiar daca in tren era la fel de frig ca afara...
      noi oamenii incercam sa dam culoare si bucurie cenusiului dar asta nu inseamna ca duceam o viata normala...noi incercam sa creem o normalitate mai aproape de visele si dorintele fiecaruia dintre noi, decat de realitate :)
      ma bucur ca tu poti spune ca esti multumita cu viata pe care ai avut-o pana acum, esti o norocoasa, eu nu pot spune asta 100%...
      din punctul meu de vedere cred ca acest articol este important pentru ca spectrul acestui trecut nu este chiar atat de indepartat de aceea cred ca e important, nu neaparat sa tinem minte, ci doar sa nu uitam sa ne amintim de ceea ce a fost urat si cenusiu in acei ani apasatori...
      noroc ca romanul a stiut sa faca mereu haz de necaz si a fost mereu descurcaret, eu zic ca suntem o natie rezistenta si ca avem un viitor :)
      te pupacesc, draga mea draga, eu stiu cat de curajoasa ai fost tu! :*

      Ștergere
  2. Bună scumpo!
    Văzând poza cu cântarul și pufarinele mi-ai amintit de acele vremuri!
    Aveam noroc cu casa de comenzi și cu statul la cozii și nu îmi lipsea
    nimic de sărbători!
    Îți doresc o duminică frumoasă ca sufletul tău!
    Pup și îmbrățișez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. imi amintesc ca de un Craciun am hotarant impreuna cu 3 colege de serviciu sa cumparam de la una dintre ele care avea rude la tara un porc.
      zis si facut, am platit, ea a mers la tara pentru taiatul si impartitul porcului, doar ca, ghinion, in drum spre Bucuresti masina lor a fost oprita de Militie (se faceau razii in perioada aia exact din motivul carne de porc vanduta "ilicit" ziceau ei) asa ca, le-a fost rechizitionat toata carnea pentru ca nu aveau cum sa spuna ca doua persoane manca un porc, norocul lor ca au scapt doar cu atat...
      asa ca de Craciun am facut sarmale din salam cu soia in acel an :))

      pup si eu Elena, o seara faina iti doresc la randul meu! :*

      Ștergere
  3. Știu din proprie experiență toate cele scrise mai sus. Desigur că ar mai putea fi multe adăugate, dar o să aduc o singură completare: nicio masă fără pește! :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ooo...da, o da!
      cine ar putea uita acest slogan afisat in alimentare si pescarii unde zaceau pestii aia vechi si inghetati din era glaciala :D

      Ștergere
  4. Cartelă la pâine?
    În București nu a existat așa ceva...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cel care a scris articolul e din Timisoara :)
      oricum, daca nu au existat in Bucuresti asta nu inseamna ca nu au existat in alta parte a tarii...

      Ștergere
    2. si noi am avut "cartela pentru pâine" în Sibiu...

      Ștergere
  5. Da, recunosc cam tot ce se scrie aici, de uleiul turnat cu pâlnie nu îmi amintesc, dar e posibil sa nu ma fi trimis pe mine mama sa iau ulei, sau să-mi joace memoria feste. În rest, totul îmi e cunoscut, chiar și nemernica de cartela de pâine.
    Chiar ieri am avut o revelație. Nu reușeam eu sa înțeleg de ce soțului meu nu-i place mămăliga. Eu sunt leșinata după ea, o mănânc cu sarmale, cu ciorba, cu cartofi prăjiți, cu zacusca, cu brânză, uneori cu gem... Soțul meu mai cu nimic. Și ieri l-am anunțat: maaai, acum îmi dau eu seama de ce nu-ți place ție mămăligă, tu ai trăit la oraș, n-ai avut cartela de pâine. Eu, la tara mea, aveam cartela, stăteam la cozi interminabile și atunci luam pâinea pt mai multe zile, ca sa nu stau în fiecare zi la coada. Și mama nu ne punea niciodată oprelisti în a manca pâine, când o aveam proaspătă o și mâncăm, când se termina dacă mămăligă. Iaca explicația!
    Și nu, categoric, nu a fost mai bine pe vremea împușcături!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. in Bucuresti daca imi amintesc eu bine ratiile la alimente se ridicau cu buletinul...
      cred ca fiecare dintre noi are zeci de amintiri despre cozi si gandul la ce se putea pune pe masa, despre frig...imi amintesc si acum acele nefericite geci din fas impermeabil negre sau pe nuante diferite de gri...urate mai erau...
      cand cineva aparea mai colorat imbracat era admirat si invidiat.
      si totusi, oamenii isi puneau la bataie ingeniozitatea si banii pentru a nu fi urat imbracati.
      aveam colege care scoteau tipare din revista Burda sau cumparau din piata lana din piata, din aceea netoarsa, si faceau tot felul de lucruri indraznete si mai ales colorate :)
      romanul este ingenios, mereu am zis asta :)
      imi mai amintesc de acele brichete de unica folosinta pe care noi le duceam la incarcat...pentru noi o astfel de bricheta era un lux ca si un pachet de tigari Alberia sau DS si mai erau unele al caror nume nu mi-l amintesc aduse de la sarbi, Weekend cred...

      Ștergere
    2. Of, tableta mea cu autocorect, care scrie ce vrea ea ☺a făcut niște greșeli (adică eu, ca nu le-am corectat) Corect era "când se termina făcea mamaliga". Iar în ultima propoziție, "nu a fost mai bine pe vremea impuscatului"
      Sa știi ca am fost de vreo doua ori cu mama, cu trenul, pana la București, sa luam cașcaval și salam de Sibiu și am stat la cozi kilometrice, știu ca ne așezam la coada fără a știi ce se dădea. Mama a mers de mai multe ori dar pe mine m-a luat numai de doua ori, nu eram de nădejde, la ce sfrijita eram, mi se făcea rău la înghesuială și-i provocam mai multe griji.

      Ștergere
    3. stai linistita, am inteles ce ai vrut sa spui :))
      sa stii ca mie imi place mamaliga, e drept, nu prea imi place sa o fac, cocoloasele sunt garantate daca nu am malai grisat :))

      Ștergere
  6. Imi aduc bine aminte de perioada 80-89...eram studenta in Iasi si aveam si copilul mic- stateam la rand pentru lapte de la 10 sera la 2 noaptea eu, sotul de la 2 la 5 si apoi venea iar randul meu !
    Dar eu imi aduc aminte si de perioada de dinainte cand , mama venea de la Bucuresti cu bomboane si prajituri de la Capsa, cu pufuleti in ciocolata( mie nu-mi placeau- faceam schimb cu bananele de la frate'miu!!! :) ), portocale si multe alte bunatati. Imi aduc aminte si de ciocolata "Pitic" , de braga si placinta cu branza...dar astea erau inainte de 80!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. este o mare diferenta intre anii 70 si 80.
      imi amintesc ca eram mica la inceputul anilor 70, imi amintesc ca mergeam cu bunica mea la piata si cumparam carne pe alese de la macelarie sau gaini de la tarani, oua, branza,cascaval, imi amitesc ca bunicul meu cumpara ghiudem si salam de sibiu, slabiciunile lui...
      imi mai amintesc de cafeau rasnita la magazin pe care o cumparam pentru bunica mea, simt si acum acel miros pe care nu l-am mai regasit, imi amintesc si pretul, 10,30 lei 100 de grame, imi amintesc ca in cofetarii erau prajituri adevarate...
      anii 80 in schimb au fost dintr-un film de groaza...
      sigur ca nici in anii 50, 60, 70 nu aveai libertatea de a spune ce gandesti, nu aveai libertatea de a gandi de fapt...
      in acei ani puteai trai decent, beneficiind de un trai decent...apoi si acest ultim pilon de pod a cazut...

      Ștergere
  7. Oh, ce vremuri de cosmaaaaaar! :) Cand aud pe unii "ce bine era inainte" imi sare tandara! Si n-am fost intre cei carora sa le lipseasca prea multe, dar oricat de rau mi-ar fi azi e mai bine ca atunci!
    Numai cititnd randurile simteam cum ma enervez! :)) Pe bune! Totusi, mancarea de prin alimentare - desi rara spre foarte rara - avea gust mai bun. Imi placeau conservele de peste - imi plac si acum - si le combinam cu paste fainoase, uneori, faceam pasta de peste. Sa nu uit: imi placeau pufarinii de numa-numa! Si azi imi plac, dar n-am mai gasit in ultimul timp. :)
    Oh, si mai faceam ceva: spuneam ce gandeam - raspicat. Mi-am luat-o la un moment dat? Mi-am luat-o! Dar am spus ce-am avut de spus. Apoi m-am abtinut pentru ca-i puneam in pericol pe cei dragi.
    A fost oribil in acea perioada! Cine-i nostalgic... n-ar trebui sa fie! Ori ca n-are ce cumpara dar are bani (atunci) sau n-are bani si ar avea ce cumpara (acum)... tot aia! Cine-i nostalgic si n-are bani pentru caldura si apa si altele... n-ar trebui sa se planga: fara caldura si apa calda zilnic traiau si atunci! Si fara lumina, si doar doua ore pe zi la TV... Care ar fi diferenta?! Ca erau repartizati pe la diverse locuri de munca? Ok... Dar cu sau fara loc de munca tot in frig, intuneric, cenusiu traiau... ca si cum n-ar fi avut loc de munca... Ma opresc! Ma ambalez prea tare! :))
    Minunata saptamana sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, vremuri de cosmar...
      nu mi-au placut niciodata conservele de peste dar pasta de peste faceam si eu :))
      invatasem sa fac si branza in casa cu gheag de iaurt si lapte, nu-mi mai amintesc exact cum faceam dar daca ma concentrez putin...:)
      cat despre gustul alimentelor, da...era cu mult mai, legumele chiar aveau gust, cu siguranta "chimicalele" erau mult mai putine...
      despre ambalat, da...si mie mi se intampla cand intalnesc minti obtuze...
      vorbeam cu prietenul meu in dimineata asta ca maine se implinesc 25 de ani de cand la Timisoara...

      pup si eu, Diana! :*

      Ștergere
    2. Eu am trait din plin acele vremuri.Era totul liniar si simplu,pentru ca erai limitat.Nu pot sa spun ca mancarea a fost chiar o problema,dar aveam o aura de teama si frca.Apoi in democratie am fost niste roboti ,care nu am stiut de unde si cum sa ne schimbam.Aveam o mentalitate si un mod de viata,care greu le-am schimbat si ne-am trezit la sfarsitul vietii niste
      batrani ametiti ,fara mari realizari ,uimiti de viteza cu care evolueaza
      lumea ,nemultumiti de ce-am facut.

      Ștergere
    3. sa stii ca inteleg faptul ca te simti intre doua lumi dar la tine nu vad idei fixe legate de acele timpuri...
      si nu trebuie sa fii nemultumita de ce ai facut...
      ai o familie de care ai grija, copii pe care i-ai crescut frumos ceea ce faci si cu nepoata ta, sunt sigura ca ai multe lucruri care te bucura...
      din pacate nu noi alegem timpurile in care ne nastem dar uneori avem sansa sa schimbam cate ceva...
      din pacate nu exista societate perfecta de aceea, din punctul meu de vedere, prefer o societate cu mai putine imperfectiuni...
      in fond, oamenii creeaza societatea si ea reflecta chiar imperfectiunile oamenilor...

      Ștergere
  8. Eu nu stiu sa spun daca mi-au placut sau nu acele vremuri. Eram mica. Insa imi amintesc cu drag si cu lacrimi de bucurie acele timpuri. Stiu ca am avut de toate. Desi toate erau pe baza de rație sau cozi interminabile lumea se descurca. Fiecare avea de dat la schimb ceva pentru altceva. Imi amintesc ca ai mei aveau aproape oriunde ( fabrica de ulei, de paine, pe la panificatie, la incaltaminte, la farmacie, la alimentara, etc) cate o ruda, verisoara de-a 4a, coleg de profesionala, consatean cu care se faceau schimburi.....:))
    Imi mai amintesc ca adoram sa stau la rand la lapte iarna! De ce? Ca ieseam cu sacosa cu sticle o lasam la rand si pana venea masina cu lapte ma dadeam cu patinele. Dupa ce s a pus si lumina pe strada iarna pe strada de cartier arata ca in povesti!
    Ii dau dreptate lui Carmen. Si eu am crescut cu cheia de gat! Eram atat de responsabila cand ramanem singura acasa incat nu am lasat o pe bunica mea sa intre in casa pt ca mama mi-a zis sa nu las strainii sa intre in casa....:)))
    De la tara la oras bunica mea venea rar asa ca in viziunea mea era straina.....:)))
    Concluzionand, ma bucur ca am trait in acea perioada.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. din pacate nu toti au avut sansa ta...
      ma bucur ca ai fost norocoasa, ma bucur ca nu a trebuit sa interactinezi in mod neplacut cu viata aceea...
      ceea ce povestesti tu imi aminteste de filmul lui Bellini, "La vita e bella"
      nu stiu daca l-ai vazut...
      actiunea filmului se petrece in timpul celui de-al doilea razboi mondial
      personajul principal si fiul lui ajung la un moment dat intr-un lagar de exterminare evrei fiind...
      tatal face tot posibilul sa-i creeze copilului sau iluzia ca sunt acolo ca sa se distreze...si pana la un punct, reuseste :)

      Ștergere