duminică, 28 iunie 2015

Cum s-a construit primul hotel de cinci stele din Romania

InterContinental Bucureşti este unul dintre simbolurile Capitalei, fiind primul hotel de cinci stele din România şi cel de-al doilea hotel construit de lanţul hotelier InterContinental într-o ţară comunistă, după Esplanada din Zagreb (Yugoslavia). Vechii angajaţi ai hotelului, ridicat odată cu Teatrul Naţional, spun că, înainte de Revoluţie, oamenii îi rugau să-i lase să intre măcar pe hol „să vadă şi ei cum e la Inter“. Colosul de lângă Universitate, pentru ridicarea căruia s-au cheltuit şase milioane de dolari, este în continuare cel mai înalt hotel din oraş, deşi are aproape 40 de ani.
Istoria hotelului începe în anii ‘60, când legenda spune că Cyrus Eaton Junior, şeful „Cyrus Eaton Group“, care administrează lanţul de hoteluri InterContinental, a ajuns în Bucureşti într-o călătorie de afaceri. În acea perioadă nu erau multe hoteluri în capitala noastră şi Eaton, negăsind o cameră în care să se cazeze, a dormit pe holul unui hotel.
Atunci i-a venit magnatului ideea de a construi un InterContinental în Bucureşti. „Este doar o legendă, dar este singura poveste care explică rădăcinile hotelului“, spune reprezentanta hotelului InterContinental, Dana Chiriac. 
200 de camere sunt în renovare
Construcţia a început în 1967, respectând un proiect al arhitecţilor Dinu Hariton, Gheorghe Nădrag, Ion Moscu şi Romeo Belea, arhitect care se ocupă şi de renovarea Teatrului Naţional, clădire ridicată odată cu InterContinentalul.
InterContinentalul s-a ridicat odată cu Teatrul Naţional (foto: Pompiliu Galmeanu)

Hotelul, înalt de 90 de metri, a fost inaugurat în luna mai 1971, fiind cea mai înaltă clădire din oraş. Cele peste 400 de camere sunt dotate cu aer condiţionat şi mobilier de lux, dar în prezent sunt funcţionale doar 200, celelalte fiind în renovare.
De la ultimul etaj al hotelului se pot admira Spitalul Colţea, Palatul Şuţu şi Universitatea Bucureşti

Sala Rondă a fost decorată de Sabin Bălaşa (foto: Lucian Muntean)
Bufet suedez şi room-service 
Înainte de Revoluţie lucrurile stăteau puţin altfel. Hotelul avea un bar de noapte la etajul 21- Luna Bar, unde se strângea toată „crema“ Capitalei şi unul de zi la etajul 2 – Belvedere, care era mai accesibil. Românii au auzit prima oară de bufet suedez şi de room-service tot la InterContinental.
„Nu intra bucureşteanul de rând. Intrau şmecheraşii de atunci, fotbaliştii, cântăreţii. Preţuril nu erau pentru toate buzunarele. Veneau şi fetiţe seara la Luna, se primea valută, ca peste tot prin centru. Era un reper al Capitalei pentru lumea mondenă de atunci şi nu numai“, explică portarul Dumitru Niţu, care lucrează la InterContinental din 1983.

Nicu Ceauşescu a venit o singură dată în vizită
Tot el mai povesteşte că, de multe ori, diferite persoane care treceau pe lângă hotel se apropiau şi îl rugau să-i lase să intre până în hol cu copiii să le arate „cum e la Inter“. „Veneau ca la muzeu, domne’. Pe unii îi mai lăsam să bage capul să vadă holul şi recepţia, dar nu poţi să-i laşi să intre pe toţi, că nu ştii niciodată ce are omul în cap“, îşi aminteşte portarul.

Niţu mai spune că Ceauşeştii nu frecventau hotelul şi că o singură dată la văzut pe Nicu Ceauşescu venind la hotel.

„Când au auzit că vine Nicu, şefii ne-au pus să facem coloană între el şi restul clienţilor care vroiau să iasă din hotel, dar când a văzut Nicu Ceauşescu îmbulzeala ne-a întrebat de ce se înghesuie oamenii, i-am spus motivul şi ne-a trimis de-acolo. Era un băiat modest“, spune Dumitru Niţu, care este cel mai vechi angajat de la Intercontinental.

Nea Mărin Miliardar s-a filmat la Inter
Cel mai scump apartament care poate fi închiriat la Inter este „Imperial Suit“. Situat la etajul 19, apartamentul a devenit faimos în anul 1979, atunci când a fost folosit ca platou de filmare pentru unele scene din filmul „Nea Mărin Miliardar“, cu Amza Pellea în rolul principal.

Pianul din Apartamentul Imperia este un Stainway & Sons original şi funcţional (foto: Sorin Antonescu)
Apartamentul se întinde pe o suprafaţă de 240 de metri pătraţi, este dotat cu două dormitoare, un living decorat cu mobilă albă clasică italiană din lemn de nuc, în care se găseşte şi un pian alb cu coadă, în stare perfectă de funcţionare, marca Stainway & Sons.

1.500 de dolari, cea mai scumpă cameră
De la balconul apartamentului se pot vedea Universitatea Bucureşti, Palatul Şuţu, dar şi o panoramă completă a centrului oraşului. Baia este dotată cu o cadă jacuzzi, un duş cu hidro-masaj şi saună proprie. O noapte de cazare în acest apartament costă 1.500 de euro, plus o taxă de 12%.

În ultimii 35 de ani au fost cazaţi aici şefi de stat, ambasadori, politicieni, sportivi şi artişti faimoşi. Lenny Kravitz, Anatoli Karpov, Ariel Sharon, Luciano Pavarotti, Jose Carreras şi violonistul Nigel Kennedy sunt doar câteva exemple.


Autor: Dorin Irimia
Sursa: www.historia.ro

14 comentarii:

  1. este un precursor al Burj al Arab- ului ☺ A fost un proiect indraznet pentru sfârsitul anilor '60, si cu siguranta o senzatie pentru anii '70. Totodata, a reprezentat o necesitate pentru o capitatlela europeana, un hotel care sa arate ca "suntem în rând cu lumea".
    Pe lânga pretul de rezervare exorbitatant, conform legilor comuniste, niciun cetatean nu avea voie sa închirieze o camera de hotel în orasul în care avea declarat domiciliul, asa ca hotelul a fost din start gândit sa intre în serviciile oamenilor de afaceri, politicienilor si turistilor straini. Si era bineînteles înconjurat de o multime de securisti care aveau grija sa noteze si mustele care zburau ☺☺☺ Vitrinele shopurile de la parterul hotelului erauîntr-adevar ca vitinele de muzeu pentru majoritatea cetatenilor României.
    Nu am intrat niciodata în acest hotel, dar tare interesata as fi sa vad Sala Ronda, daca spui ca a fost decorata de Sabin Bălaşa.
    Pup draga mea draga. Un start bun in noua saptamâna!
    PS: AMR 86 ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. imi amintesc cat de uluita eram, mica fiind cand priveam hotelul...venam cu bunicii mei cu masina dinspre Hala Unirii, inca de departe incepeam sa numar etajele...era una dintre micile mele bucurii :)
      mai mergeam cu bunica mea in Pasaj la Universitate, era acol un Cafe- Bar, ea isi lua un caffe frappe, eu primeam o turta dulce si ma plimbam cu scara rulanta, privind hotelul...eram maxim de impresionata :))
      mi-as fi dorit sa fi vazut si eu Sala Ronda, totusi, intr-un anumit context, cand implinisem 23 de ani mi-am serbat ziua la Restaurantul Balada de la etajul 21...la vremea aceea aproape credeam ca am lumea la picioare...ehhh...visatoarea de mine :)

      oricum, Intererul era pentru noi toti un simbol a ceea ce reprezinat acea lume pe care noi nu o cunosteam dar stiam ca exista...

      pup draga mea draga...as vrea sa imping timpul din urma :))

      Ștergere
    2. Scara rulanta functioneaza si in prezent si nu este aglomerata... ;)

      Ștergere
    3. :))
      asa e, doar ca eu nu mai am 10 ani :))

      Ștergere
  2. O construcție impresionanta chiar și azi...
    Azi se poate intra în hotel doar pentru a arunca un ochi sau tot așa pe furiș sau cu pile se face? :)))
    Te pup! Săptămână superba!

    RăspundețiȘtergere
  3. Stiam cate ceva despre Intercontinental.Tu ai completat cunostintele mele.Interesant!

    RăspundețiȘtergere
  4. O construcţie impresionantă şi un adevărat simbol al Bucureştiului. Au fost destule lucruri măreţe, făcute în acea perioadă, din dorinţa de a demonstra lumii ce poate acet popor. Păcat că multe au fost dărâmate, distruse. Cum ar fi multe obiective industriale.Bine că Interul a rămas la locul lui. Şi eu îmi amintesc cum îl admiram în copilărie şi îi număram etajele.
    Numai bine, dragă Pandhora! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asa este, a fost un simbol al Bucurestiului pentru mult timp...a ramas o emblema a Bucurestiului....
      zi faina si tie draga Alex! :)

      Ștergere
    2. Dacă ar fi să pun rapid pe o lista cele mai importante simboluri ale Bucureştiului, Hotelul InterContinental ar ocupa cu lejeritate unul dintre primele locuri din înşiruire. Clădire etalon a unei capitale prinse între Orient şi Occident, Hotelul InterContinental sau Interul, aşa cum îi spuneam în adolescenţă, rămâne un loc pe care nu-l pot scoate sub nicio formă din minte atunci când mă gândesc la oraşul în care m-am născut şi am crescut.
      Anii au trecut, dar hotelul nu şi-a pierdut pentru mine niciun pic din sclipirea de odinioară. Dimpotrivă, datorită unor conjucturi ce m-au adus şi în inima hotelului am admirat cu emoție panorama de la etajul 22, de unde se zăreşte fermecătorul Cişmigiu, Teatrul Național şi tot centrul Bucureştiului, am înţeles cât este de important Hoteul InterContinental pentru peisajul bucureştean.
      Panorama spectaculoasă a fost amplificată de o ploaie torenţială care a reuşit să împrospăteze clădirile din jurul hotelului şi să contureze şi mai clar priveliştea extraordinara a oraşului, ce se poate vedea numai de la această înălţime.
      Anonimul Venetian

      Ștergere
    3. cum spuneam intr-unul dintre comentarii, am avut la randul meu ocazia sa vad Bucurestiul de la inaltimea Inter-ului si cu adevarat, panorama este spectaculoasa...e drept ca la mine a lipsit ploaia :)
      ma bucur sa aflu ca iubesti acest oras, cu siguranta cel putin la fel de mult ca mine :)

      Ștergere
    4. Există multe motive să iubeşti acest oraş, dacă îi oferi şansa să îl descoperi.
      Poate că am momente în care aş vrea să evadez, să fug din haosul, nebunia şi poluarea citadină, pentru a mă regăsi în natură, să fiu acel orăşean scăpat la ţară.Totuși, este de ajuns un weekend ca cel care tocmai a trecut ca să îmi aduc aminte că nu aş putea trăi pentru totdeauna departe de un oraş.
      Anonimul Venetian

      Ștergere
    5. Ploiestiul este orasul in care m-am nascut, in Bucuresti am venit cand aveam mai putin de 10 ani...m-a fermecat orasul asta si fermecata am ramas :)
      am sumedenie de amintiri despre Bucurestiul copilariei mele dar si despre Bucurestiul din povestirile bunicilor mei...lor le datorez dragostea fidela pe care i-o port...

      Ștergere