Parfumul Norilor

In dimineata asta m-a trezit ploaia...

Nu era sunetul acela sacadat,ca o nesfarsita litanie pe care il are  ploaia in noiembrie...

Norii scuturau picaturi mai mult vesele decat triste,cerul parea foarte aproape iar norii aratau mai furiosi decat erau in realitate...

Priveam pe fereastra deschisa si da,in dimineata asta, daca ar fi fost sa identific parfumul norilor as fi spus ca au prospetimea ploii de toamna cand inca nu este cu adevarat frig...

Inalt.

Culori-putine.

Alb,gri,bleu,

Cerul.

Nemarginit.

Asa arata cerul meu in dimineata asta...

Apoi norii au plecat...am inchis fereastra...

Venise soarele :)

 Mirela este cea care ne invita saptamanal in Clubului poveștii parfumate...

Parfumul cuvintelor

Cuvintele au forta de a transpune gandurile in imagini,imagini care se ni se desprind de pe buze,eliberate…
Tot ele,cuvintele, pot fi fragile dar si crude,banale de foarte multe ori dar, fara ele nu am fi doar muti,am fi limitati la miscari care ne-ar da iluzia ca avem parte de comunicare...
Sigur,putem vorbi fara a spune ceva,putem spune ceva fara ca cineva sa inteleaga,putem fi intelesi, dar gresit,putem gresi, fara a putea sa ne mai luam cuvintele inapoi...
Suntem singurele fiinte cuvantatoare…sa cuvantam deci….dar cu grija...
 

Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Repetaţi! spune profesorul
Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Dar iată pe cer
pasărea-liră
copilul o vede
copilul o aude
copilul o roagă:
pasăre scapă-mă
pasăre dragă
joacă-te cu mine!
Atunci pasărea coboară şi se joacă
cu copilul
Doi şi cu doi fac patru
Repetaţi! spune profesorul
Şi copilul se joacă
pasărea se joacă cu el...
patru şi cu patru fac opt
opt şi cu opt fac şaisprezece
dar şaisprezece şi cu şaisprezece ce-or fi făcând?
Şaisprezece şi cu şaisprezece nu fac nimic
şi-n primul rând
n-au niciun chef să facă treizecişidoi
şi o şterg afară cât pot mai curând.
Şi copilul a ascuns pasărea
în pupitru
şi toţi copiii
o aud cântând
şi toţi copiii
aud muzica
şi opt cu opt se cară binişor
patru cu patru doi cu doi
O şterg frumos la rândul lor
şi unu şi cu unu nu fac nici unu şi nici doi
ci fug şi nu se uită niciunul înapoi
Şi pasărea liră cântă
şi copilul cântă
şi profesorul strigă:
Termină secătură! Nu trăncăni în gol!
Dar toţi ceilalţi copii
ascultă muzica
pe când pereţii clasei
se prăbuşesc domol
Şi geamurile redevin nisip
cerneala redevine apă
şi creta stâncă lângă mare
pupitrele în arbori se prefac
peniţele în păsări călătoare.

   

              Ora de dictare

            Jacques Prevert

artist Kristen Samuel-Bolton

Postare inscrisa in categoria Poveste parfumată între bloggeri...
Au scris si vor mai scrie  Anca,Carmen,Elly,Diana,Lolita,Daurel,Grişka,Lili3d,Minnie, OchiiVerzi,Sara,Silving, Vania,Vero,Zina.

Parfumul interzis al Cartilor

-Ai adormit mamaica?
-Nu,sigur ca nu Florinel, citeste mai departe...

“….ca niciodata un imparat.El ajunsese la caruntete, si nu se invrednicise a avea macar…"
Ii placea sa-l asculte citindu-i povesti pe acest al patrulea nepot al ei, ii amintea de vremea cand avea cam anii lui, cat sa fi trecut de atunci? Mult prea mult timp, pentru ca acum abia daca mai avea putere sa faca cate ceva prin jurul casei si sa-i rasfete pe nepoti atunci cand vacantele ii aduceau in casuta ei…
Cand avea varsta lui, domnul invatator din sat o chema sa ajute la treburile casei, prin gradina sau la muls vacile.
Dar ea era cea mai fericita cand venea Pastele sau Craciunul, atunci avea de facut curatenie mare in odaile bune.
In casa domnului invatator, vazuse pentru prima data un dulap inalt din lemn greu, inchis cu geamuri subtirele, in spatele lor, al geamurilor, stateau cuminti, randuite dupa reguli de ea nestiute, cartile.
La Paste si la Craciun trebuiau scoase una cate una, sterse de colb si asezate la loc.
Nu mai intalnise niciodata un parfum ca cel al cartilor din dulap. Miroseau putin a lemn, putin a panza invechita, a flori uscate dar mai ales miroseau a cuvinte. Ea asa isi imagina, cuvintele au mirosul celui care le-a gandit, cerneala doar le facea vizibile. Nu stiuse niciodata citi, nu stiuse niciodata scrie, ei erau frati multi si cu totii saraci muncind cu ziua la unul si la altul. Dar copiii ei au mers la scoala, nu s-a lasat pana nu i-a vazut in rand cu ceilalti copii ai satului mergand zi de zi la scoala, si nu i-a fost prea usor. Uneori, in serile mai linistite, cand copiii ei adormeau, aseza frumos pe masuta cartile si caietele de teme si atunci regasea cu emotie parfumul cartilor domnului invatator, doar ca acesta era putin diferit.
Cartile copiilor miroseau a frunze verzi si crude si poate pentru ca toamna incepeau scolile, a magiun de prune, a cerneala si a cuvint, a altfel de cuvinte. Da, pentru ea acest miros atat de drag, aducator mereu de emotie a ramas Parfumul interzis al Cartilor…
“….incalecai pe-o sa si v-o spusei dumneavoastra asa”.
A adormit mamaica, isi zise Florinel inchizand incet cartea si asezandu-i-o in poala. Vazuse el cu cat drag privea ea cartile.
Zambi atingand cartea, zambi simtindu-i parfumul….

Tema de astazi a fost propusa de Kundalini,mai multe amanunte gasiti la Mirela.

Parfumul strazilor

Exista o strada in Bucuresti,strada al carei parfum mi-am dorit foarte tare sa-l regasesc…

Este vorba de strada Antim…da, chiar strada Antim din romanul lui G.Calinescu “Enigma Otiliei”…
Citind cartea in adolescenta ardeam de nerabdare sa-mi port pasii pe strada unde Felix si Otilia si-au tesut povestea lor de dragoste, lucru pe care l-am si facut, din pacate, doar o singura data…
Curtea Bisericii Antim inca era plina de copaci batrani, strada si casele ei erau atinse de trecerea timpului, acea zona a orasului era atat de linistita incat aveai impresia ca “nu sta nimeni aici” dupa cum spunea Mos Costache, unul dintre personajele romanlui…
Regret si acum ca nu am revenit pe Antim…acum strada este aproape disparuta, biserica Antim a fost mutata pentru a face loc Pietei Constitutiei si Palatului Parlamentului …un colos care pe mine nu ma impresioneaza…
As fi preferat ca acea zona sa fie refacuta, casele restaurate si prezentul sa aiba parfumul timpului trecut…parfumul unei paduri verzi si fosnitoare, parfumul strazii Antim din imaginatia mea…

"Strada era pustie şi întunecată şi, în ciuda verii, în urma unor ploi generale, răcoroasă şi foşnitoare ca o pădure. într-adevăr, toate curţile şi mai ales ograda bisericii erau pline de copaci bătrâni, ca de altfel îndeobşte curţile marelui sat ce era atunci Capitala. Strada era pustie şi lumea părea adormită, fiindcă lămpile de prin case erau stinse sau ascunse în mari globuri de sticlă mată, ca să nu dea căldură. în această obscuritate, strada avea un aspect bizar. Nici o casă nu era prea înaltă şi aproape nici una nu avea cat superior. însă varietatea cea mai neprevăzută a arhitecturii (operă îndeobşte a zidarilor italieni), mărimea neobişnuită a ferestrelor, în raport cu forma scundă a clădirilor, ciubucăria, ridiculă prin grandoare, amestecul de frontoane greceşti şi chiar ogive, făcute însă din var şi lemn vopsit, umezeala, care dezghioca varul, şi uscăciunea, care umfla lemnăria, făceau din strada bucureşteană o caricatură în moloz a unei străzi italice."(G.Calinescu-Enigma Otiliei)

foto:  Arh.Dan Vartanian (1982)

Inscrisa in categoria Poveste parfumată între bloggeri 

Parfumul scrisorilor albastru-indigo....

"Ciao,
Sono Andreea, ho 14 anni e vivo con i miei genitori e la mia sorellina in Milano,Via Fratelli Gabba 9...
I miei capelli sono biondi e gli occhi verdi...i tuoi?"

Exact asa incepea prima scrisoare dintr-un sir care s-a intins pe o perioada de 7 ani de la prietenul adolescentei mele care locuia in Italia...
Adresa i-am gasit-o in revista pentru copii Topolino.El spunea acolo ca doreste sa-si faca prieteni din intrega lume, asa ca mi-am luat inima in dinti si pentru ca la scoala invatam limba italiana mi-am facut curaj si i-am scris...
Sa spun ca am fost uimita cand am gasit prima scrisoare in cutia de scrisori as spune prea putin...am fost tulburata la maxim...
Plicul era de un albastru care batea in indigo, hartia era fina sau eu una asa o simteam pentru ca era diferita de ceea ce gaseam in librariile noastre...
Am taiat-o cu grija (bunica mea avea un cutitas fin cu un maner din sidef usor galbui si care semana cu un iatagan, pana atunci mi se paruse stupida ideea de a taia o scrisoare, atunci am inteles ca finetea cere finete si ca bunica mea...din nou-avea dreptate ).
Hartia avea aceeiasi culoare cu cea a plicului...nu...nu era parfumata dar avea imprimat foarte discret un peisaj cu munti inzapeziti care se distingeau vag din culoarea albastru-indigo a hartiei...
Deschizand plicul...am gasit o lume diferita tare mult de lumea mea...
Si asa am inceput sa povestim...despre ce carti citeam...unde mergeam in vacante...el pe malul lacului Maggiore unde parintii lui aveau o casa de vacanta,eu la Mamaia sau Eforie...
Mai tarziu el a inceput sa faca un liceu tehnic si eu la fel dar...in alt fel...
El in vacante lucra 2 luni ca ospatar de exmplu si apoi pleca o saptamana in vacanta in Anglia...eu...eu nu...
Iubea schiul,muzica, miscarea in general...si...la un moment dat s-a indragostit...dar nu de mine...
Mi-a povesti totul...toata emotia si bucuria lui...doar eram "amica del suo cuoare"...ufff ce tare a durut...dar m-am bucurat cat de mult am putut de emotia primei lui iubiri....
Apoi a venit tragedia...
Erau in vacanta la Lacul Como.El era pe mal si o admira pe ea inotand cand elicea unei barci a atins-o, taind-o mortal.A reusit sa o scoata din apa...dar era deja prea tarziu...
A suferit enorm...imi povestea cum se inchide in camera lui si asculta Bob Dylan...preferatul ei...chiar mi-a trimis o caseta "originala" cum spuneam noi atunci, cu muzica lui...
Ca orice baiat, a plecat in armata si corespondenta noastra s-a oprit pe parcursul unui an, cu exceptia a doua scrsori...
Intr-una din ele era si o fotografie din care imi zambea el cu mustata, ceea ce m-a amuzat teribil.Mustata si mandria lui ca era vanator de munte si ca avea ocazia sa schieze mult...si din greu...dar isi taiase si minunatele lui plete blonde usor ondulate...
Si au urmat alte si alte intamplari...
Parintii lui s-au despartit si asta l-a durut mult...a plecat o vreme in Anglia la sora lui...a revenit sa-si continue facultatea...viata lui avea un ritm trepidant...
Unele scrisori mai aveau acea minunata culoare alabastru-indigo....cam asa era si inima mea...el era atat de departe...si eu...nu stiu daca indragostita...probabil ca da...
O singura data mi-a spus "la tua bellezza è così serena ... perchè non sei qui?"
Cum ne-a dus timpul departe unul de celalalt nu mai conteaza...conteaza ca pentru mine parfumul unei scrisori are culoarea albastru-indigo...

Ii multumesc Mirelei pentru incredera cu care m-a investit...
Sper sa nu te fi dezamagit...asa cum ti-am spus...nu stiu sa scriu...pot doar sa povestesc :)

Participanti la "Scrisori parfumate":
Mirela : Scrisori parfumate

Innerspace Lili: Parfumul unei scrisori temporale
Cristian Gheorghe Parfum de scrisoare
Carmen: Scrisoarea, un parfum uitat?!
Aurora
Daurel: Comunicarea prin scrisori…