De ce s-a sinucis Alexandru Odobescu?
Bucuresti, 10 noiembrie 1895. Pe Strada Florilor locuieste profesoara de geografie de la Externatul Nr. 2 de Fete, Hortensia Racovita. implinise nu de mult 30 de ani si era necasatorita. Priveste ingrijorata pe geam. Rafale de vant rece spulberau frunzele fara viata ale unui tei batran. La masa de nuc acoperita cu o broderie de mana, sta mama sa, venita cu o zi inainte de la Bacau. Amandoua femeile sunt in asteptare.
- Mama, te rog, fii rezonabila. Gandeste-te ca el este academician.
- Hortensia, Hortensia, de ce nu ti-ai gasit tu unul de seama ta sau macar cu un an, doi mai mare. Te-ai incurcat cu el, ce ti-o fi putut fi tata…
- Mama, el…
Deodata, se auzira batai in usa de la intrare:
- Ei sunt.
Hortensia, vadit emotionata, isi potrivi inca o data cordonul de la rochie in oglinda ovala si alerga spre usa:
- Poftiti, poftiti, va asteapta! zise, zambind protocolar.
In fata ei se aflau o femeie nu prea inalta, trecuta de prima tinerete, dar bine legata, cu o fata cu trasaturi nobile. Ochii ei, amintind de albastrul otelului, o fulgerara pe tanara gazda. Din mantoul de blana, scoase o mana inmanusata:
- Sasa Odobescu!
Din spate, ridicandu-si palaria cu un gest cavaleresc, un barbat incaruntit, incerca sa inchege o discutie:
- Draga Hortensia, eu si sotia mea…
- Intrati va rog, sa nu va cuprinda frigul. Va asteapta si mama de la Bacau. Cei doi musafiri nu sunt niste necunoscuti. El este celebrul Alexandru Odobescu, fiu al faimosului general Odobescu de la 1848. A fost director al „Teatrului National” din Bucuresti, autor al „Falsului tratat de vanatoare”, al inegalabilei nuvele „Doamna Chiajna”, dar mai ales al monumentalei lucrari „Tezaurul de la Pietroasa”. Fusese ales academician. Trecuse de 61 de ani. Din nefericire traia separat de sotia sa, Sasa, care impreuna cu fiica lor, Ioana, se aflau in Arges, inca din 1891. Sasa Odobescu era fiica faimosului general rus Pavel Dimitriovici Kisselev, presedinte plenipotentiar al divanurilor Moldovei si Tarii Romanesti pana in 1834, si al Alinei Baleanu. Alexandru Odobescu se casatorise cu ea la varsta de 24 de ani. Cuplul Odobescu fu condus in sufragerie, unde fu prezentata mama Ortensiei. Dupa ce schimbara cateva cuvinte, Sasa se intoarse catre Odobescu:
- Alex, noi femeile te rugam sa ne lasi un timp singure. Ai la dispozitie camera alaturata, unde poti gasi cateva carti bune de citit! Aplecand capul a intelegere, el parasi cele trei femei:
- Ortensia, uite de ce draga mea am venit si mi-am insotit sotul si chiar prefer s-o fac pe „petitoarea”. il iubesc enorm ca om, dar si ca savant, ii doresc fericirea. Sunt dispusa sa ma calugaresc decat sa fiu o piatra in calea fericirii lui. Daca tu esti adorata inimii lui, aveti acordul meu total! Mama Ortensiei, care riu scosese nici un cuvant pana atunci, izbucni ca o avalansa:
- Nu voi fi niciodata de acord ca fiica mea cu 30 de ani mai tanara decat el sa se marite cu un barbat batran care a inselat-o si batjocorit-o, ba a si compromis-o pe ea, un trandafir in plina floare. Ar trebui sa fie pedepsit pentru infamiile sale, iar eu ca mama nu pot aproba casatoria fiicei mele cu un stricat, o cazatura… in camera alaturata, asezat pe un scaun, guta nu-i dadea pace. Cu urechea lipita de peretele subtire, Alexandru Odobescu asculta cutremurat replicile batranei. Se ridica, isi potrivi papionul, trase aer in piept si furios intra in toiul discutiilor:
„ – Asa? Sunt un stricat, o cazatura? Ma azvarliti acum, dupa ce pentru voi am facut atatea? Dupa ce m-ati exploatat, m-ati torturat, m-ati impins la ultima mizerie, nu mai sunt decat o otreapa de aruncat? Sunteti niste infame, infame… pentru Hortensia m-am certat cu bunul meu prieten, Anghel Demetriescu, pentru ca eram gelos de trecutul ei, pentru ca-mi inchipuiam ca a fost amantul ei. El de fapt mi-a facut cunostinta cu ea. Nu-1 mai puteam suferi, il uram din toate puterile sufletului. M-am apropiat de ea la scoala unde ea activa. I-am trimis scrisori, flori, eram prada unei mari pasiuni care ma facea sa sufar amarnic. Cu toata trivialitatea si rautatea acestei femei, o iubesc asa, incat sunt convins ca fara amorul ei ar trebui sa mor. Fara acest amor, viata n-ar mai avea nici un sens pentru mine. Sunt nenorocit, sunt adanc nenorocit, stiu ce-mi ramane de facut!” Cu scaparari de fulgere in ochi, Odobescu se imbraca si paraseste casa, urmat de sotie, „care nu stia cum sa-1 mai mangaie”. Ajunge sfarsit acasa. Nu-si gaseste locul. Simte ca tamplele-i plesnesc. Se aseza incet pe capatul patului. Pe masuta sculptata, cu trei picioare, sunt doua scrisori. Le scrisese in noaptea de 8-9 noiembrie. Avusese presimtiri…
Reciteste: Draga mea Sasa, in starea de neodihna in care traim din cauza patimei nenorocite pe care cu totii o cunosc, moartea este cea mai mangaioasa odihna pentru mine. Deci o voi primi-o cu placere. Numai durerea ce ea le va aduce lor ma face sa vad intr-insa unele fete intunecoase…
Viata mea, precat o pot prevedea in viitor, mi se pare mult mai trista, mai anevoioasa. Deci sa primeasca toti cati ma iubesc a mea moarte ca o curmare a unor grele si nefericite chinuri. Sfarsesc aceste randuri cu urari de fericire pentru iubita mea sotie, pe care o rog sa-si caute de sanatate ca sa traiasca indelung si sa stea ca o paza buna langa Ioana noastra, langa barbatul ei Teodor si langa copilasii ce li s-arputea naste”.
In cealalta scrisoare, adresata lui A. Demetriescu, concluziona: „… A fost (Hortensia) adevaratul mormant al intelegentei mele, al iluziilor, ba chiar si al vietii mele”. Tremurand, desface capacul unui flacon, pune in palma o puternica doza de Laudanum, pe care o dadu apoi peste gat. Respira o data, de doua ori profund, ca o mare usurare, si se intinse pe spate acolo langa marginea patului, incet, incet, umbra noptii puse stapanire pe trupul si mintea celui ce a fost Alexandru Odobescu…
In 1898, „tanara profesorita” din Bacau obtinea pentru studiul „Dictionar geografic al judetului Bacau” premiul Academiei Romane.
Sursa: ziaruldegarda.ro
