miercuri, 29 octombrie 2014

Berea românească de lux care făcea furori în Germania, Austria şi Ungaria

Berăria ”Calul Balan” din Botoşani avea cea mai bună bere din România anilor '20
 FOTO Cosmin Zamfirache 
 


La berărie se făceau şi se desfăceau lucrurile în România epocii interbelice. Mărci de bere renumite au străbătut timpurile şi încă se caută secretul lor. Una dintre ele, cu o reţetă astăzi dispărută, a fascinat generaţii întregi de băutori, povestitori şi boemi din România, Germania, Ungaria sau Austria. Este vorba de o bere fabricată în Botoşaniul interbelic şi care se servea doar la „Calul Balan“ al Moldovei.
Botoşaniul sfârşitului de secol XIX şi început de secol XX, era un adevărat hub economic al Moldovei. Plin cu târgoveţi, bancheri, negustori şi meştesugari, armeni, evrei şi români târgul ajunsese la o dezvoltare economică care îl plasa în primele patru urbe ale ţării.
Pe strada principală, plină de case ridicate de meşteri austrieci sau vienezi la comanda bogaţilor nesgustori evrei sau armeni, se aflau cel puţin începând cu anul 1900, magazine de lux, librării, alimentare cu produse exotice, târguri de maşini (o raritate la acea vreme) şi bineînţeles hoteluri şi restaurante de lux. ”Botoşaniul începutului de secol XX, era foarte prosper.
Negustorii armeni, evrei sau români, alături de familiile boiereşti de viţă veche care trăiau aici, au ridicat un oraş situat la standarde europene. Şi vorbim aici de clădiri cu arhitectură deosebită, magazine aprovizionate cu produse de lux.”, spune istoricul Gheorghe Median. Totodată oraşul oferea pe bandă rulantă genii şi oameni de cultură de referinţă, precum Mihai Eminescu în secolul al XIX lea, George Enescu, Octav Onicescu, Grigore Antipa sau Nicolae Iorga. Locul de întâlnire favorit atât al boierilor, al negustorilor, ziariştilor dar şi al oamenilor de cultură rămâneau însă restaurantele şi berăriile.
O marcă de bere din Botoşani a reuşit însă să devină un brand de lux al târgului. Este vorba despre berea de lux numită simplu ”Cişmea”. Produsă în fabrica de bere cu acelaşi nume, situată la începutul secolului XX pe Calea Naţională a Botoşaniului, berea ”Cişmea” devenise o delicatesă. Cel care îi crease reţeta era un bogat negustor evreu, Leon Spodheim.
Umblase mult prin Germania, acolo unde îşi făcuse numeroase legături economice. În patria berii, a studiat mai multe reţete. Acelaşi lucru l-a făcut şi în Austria. A venit înapoi la Botoşani şi împreună cu reţetele locale a făcut o bere de senzaţie. ”Leon Spodheim, a fost un reprezentat de elită al comunităţii evreieşti. Avea multe contacte în străinătate. A reuşit o reţetă deosebită. Bineînţeles i-a păstrat secretul. Se putea spune că era o combinaţie între berea germană, puţin din cea englezească şi care avea bineînţeles şi ceva balcanic. Gustul era atât de deosebit, din câte spun contemporanii, că Spodheim nici nu s-a chinuit să îi găsească un nume pompos. I-a spus simplu, cum se numea şi fabrica ”Cişmea”, povestea într-un interviu din anul 2006, regretatul specialist în istoria Botoşaniului, istoricul Ionel Bejenaru.

Autor: Cosmin Zamfirache
sursa: www.historia.ro

Miercurea fara cuvinte - Adesgo vs Adesgo




mai multe si mai frumoase gasiti la CARMEN

duminică, 26 octombrie 2014

Trista poveste a Domnitei Balasa, printesa marilor patimiri brancovene

Am simtit nevoia unei continuari a postarii de vineri si asta pentru ca povestea acestei biserici merita sa fie cunoscuta ca sa-i fie mai bine inteleasa existenta si poate chiar si rezistenta.

miercuri, 22 octombrie 2014

Orice...

Orice defectiune sufleteasca poate fi reparata- striga duhovnicul; 
Orice anvelopa poate fi facuta sa nu mai rasufle - spuse vulcanizatorul; Orice ogor batut de grindina poate fi reisamantat - spuse fermierul;
Pot face din Orice cel putin un ce- -spuse decis reconditionerul; 
Vacile sunt un bun teren de investitie- spuse bancherul veterinar Si toti, in afara de primul, aveau perfecta dreptate...

Lucian Avramescu