luni, 20 februarie 2012

De ce plangem?


Ziua de azi a fost extrem de solicitanta pentru mine,astfel incat,seara cand am ajuns acasa am izbucnit in lacrimi...as fi vrut sa ma abtin dar totusi nu am reusit...
De multe ori m-am intrebat,de ce plangem?
Daca m-am intrebat, am cautat si niste raspunsuri...iata ce am gasit...

Persoanele se impart in doua categorii: cele care plang foarte repede si cele despre care se spune ca au un suflet de piatra si o personalitate puternica deoarece nu sunt vazute ca risipesc lacrimile. Dar cand procedam corect, atunci cand varsam lacrimi cu orice ocazie sau cand nu ne lasam prada sentimentelor?
Categoriile prezentate mai sus au doua caracteristici comune:
- persoane care plang usor sau rar, dar carora le place sa se manifeste in plublic, reusind astfel sa impresioneze si sa-si faca aliati persoanele de fata.
- persoane care plang usor sau rar, dar care nu doresc sa fie privita cu compasiune si mila de nimeni, nici macar de membrii familiei.
Cu toate ca majoritatea specialistilor definesc lacrimile ca arme emotionale, sunt unii care le privesc ca pe o eliberare de energiile si sentimentele acumulate. Sub acest aspect, lacrimile sunt privite ca mecanisme de supravietuire, deoarece trag semnale de alarma ca persoana doreste sa abordeze pe cineva, sa comunice, sa se confeseze, deoarece, printre multe alte trairi, se simte frustrata, coplesita de probleme exterioare.
Lacrimile detin si un rol biochimic, acestea ajutand la eliberarea hormonilor care declanseaza stresul si la eliminarea toxinelor din organism.
Specialistii sunt de parere ca orice persoana trebuie sa isi recunoasca durerea fizica sau psihica, tristete, deoarece acestea nu pot fi clasificate ca fiind negative sau pozitive ci pur si simplu sunt ceea ce reprezinta.
Persoanele care suprima aparitia emotiilor si nu pot plange isi pot pune in pericol sanatatea fizica. Potrivit psihiatrului britanic Henry Maudsley: "Durerea care nu provoaca lacrimi va face sa planga alte organe".

Voi in ce fel plangeti?

sursa: www.sfatulmedicului.ro

34 de comentarii:

  1. De cele mai multe ori... cu inima, cordul mi se strânge și acolo plâng toată lacrima adunată-n mine. Alteori însă glanda lacrimală își face treaba și curg lacrimile pe obraji.... mă abțin să nu plâng de față cu semeni, dar n-am reușit întotdeauna...
    Tu să nu plângi...și să ai o zi mai bună și mai zâmbitoare mâine!
    Te îmbrățișez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc draga Oana pentru gandul bun si pentru inima ta mare :)
      zambitoare sa-ti fie si tie zilele :)

      Ștergere
  2. Sunt un "sangvinic emotiv",asa ca plang destul de usor,dar nu ca sa impresionez sau ca sa atrag priviri,ci pur si simplu ma descarc.
    Primul meu raspuns oral in clasa I a fost inundat in lacrimi,dar nu pentru ca nu stiam:),ci pentru ca ma simteam ...pierduta.Acum acele faze au trecut,dar tot mai plang.
    Mi-am mai educat aceasta"sensibilitate",dar tot nu ma pot rabda cand urmaresc un film,dau o emisiune.Daca sunt pusa in fata unui fapt real,nu stiu cum ,dar nu plang decat dupa ce mi-am terminat treaba sau am rezolvat situatia.

    Dupa ce plang ochii imi devin verzi,asa ca...:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ...asa ca...ai avantajul de a fi si mai frumoasa :)

      Ștergere
  3. Ciudat este că plâng doar atunci când văd ceva destul de impresionant cât să mă tulbure într-atât încât să plâng.
    În schimb, în fața unor dificultăți, pierderi...mă blochez și cad în durerea mea fără să pot să mă exprim...și în acele momente aș vrea să pot plânge o mare întreagă...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. te inteleg perfect...
      eu nu am putut plange cand am pierdut-o pe mama...

      Ștergere
  4. Cand am primit o bara de fier in spate ce mi-a fracturat coloana, nu am varsat o lacrima. Cand am vazut zambetul unui copilas de la groapa de gunoi ce-si dorea si el sa munceasca ceva sa castige un ban, am plans siroaie, si acum am fata lui in minte, despre plesnitura din spate nu imi mai aduc aminte multe lucruri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. emotionant ce ai spus...
      lacrimile...de multe ori ne dor mai tare lacrimile celorlalti....
      sper ca nu ti-a fost afectata coloana din cauza loviturii...

      Ștergere
    2. Pai a fost doar... fractura:). Era o bara de fier in toata regula, nu o teava, pe care am primit-o in plin, servita cu toata puterea:) Joaca de copii, ce mai:)

      Ștergere
    3. ingrozitor :((
      sunt sigura ca este o poveste trista...
      bine ca nu ai ramas Doamne fereste paralizat :((

      Ștergere
  5. Uneori, fiind puşi în faţa unor situaţii neaşteptate, dure, ne e greu, ne e deosebit de greu să ne stăpânim trăirile, emoţiile şi lacrimile, dar toate acetea izvorăsc natural din cauza mult prea copleşitoarei realităţi dure, care ne atacă pe neaşteptate precum o haită hămesită şi feroce, sau poate chiar din cauza unei situaţii-limită implacabile...
    În cazul Pandhorei, a cărei sinceritate este curată şi limpede ca o lacrimă de cristal, făcând-o astfel să păşească de pe piedestalul zeilor în mijlocul nostru, al...muritorilor, cred că ea se poate bizui pe un mare număr de prieteni care o vizitează aici pe blog, în permanenţă, şi care întotdeauna îi vor lăsa un cuvânt de prietenie şi de mângâiere pentru clipele de însingurare şi, uneori, poate de deznădejde trecătoare.
    Aşadar, cu curaj şi încredere şi mereu cu speranţa că va fi mai bine !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc dragul meu Marco...multumesc pentru gandul bun si cuvintele calde...
      este adevarat...am prieteni buni si frumosi si aici si in viata reala...
      ar trebui sa-mi controlez mai bine stresul si presiunea pe care o resimt la job...altfel risc sa devin o plangacioasa....

      Ștergere
  6. Buna pandhora!
    Foarte interesant articolul tau!
    Plang destul de des ,dar nu cu orice ocazie si chiar mi s-a spus ca sunt o plangacioasa.
    O zi frumoas iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna Iulisa...nu cred ca esti o plangacioasa...esti doar sensibila...si aceasta sensibilitate se face simtita...

      Ștergere
  7. "si baietii plang cateodata"...
    Este o detensionare; nu cred ca e jenant! Nu am plans cand a murit tata, Dumnezeu sa ii odihneasa pe cei dusi, dar in perioada dintre "cadere" si "trecere" (noiembrie-ianuarie) fugeam in curte si plangeam intre capitele de nutret... Cred ca era o revolta impotriva neputiintei de a mai face ceva!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si baietii "e" tot oameni :)
      da...lacrimile pot fi de multe feluri...si da,neputinta de a face ceva,ceva ce nu depinde de tine,ne aduce lacrimi in ochi si ne pune un nod in gat...

      Ștergere
    2. Pot sa mai relatez doua episoade cu lacrimi? Sau risc sa devin etichetat "plangacios"?

      E, acum daca am inceput...
      Imi aduc aminte ca mi-au dat lacrimile cand Winnetou a fost impuscat acolo, in Valea Mortii... Atat de mult am "trait" alaturi de eroii lui Karl May incat ma simteam acolo, si lacrimile curgeau pe obraji, si nu eram chiar copil copilutz...

      Urmatorul episod a avut loc intr-o vara, terminasem clasa a V-a si haladuiam prin vii, prin padure, la camp cu mama, la pescuit... Un vecin de peste drum (bineinteles si prieten!), mai mare cu un an, Nelu, copil chinuit de o mama vitrega, s-a stins la spital si a fost adus acasa... Imi aduc aminte ca atunci cand il dadeau jos din masina am fugit in casa, am cazut in genunchi in fata mamei, i-am strans picioarele in brate si am izbucnit in plans...

      Ștergere
    3. esti un om cald si bland si bun :)
      >:D<

      Ștergere
  8. :)
    Sarut'mana!
    TOTI PLANGEM, indiferent de gen, educatie, caracter etc.
    Mai rar, mai des, mai usor, mai greu... cu lacrimi, fara lacrimi.
    Mie-mi vine sa plang si cand vad pasari ranite, insa imi abtin lacrimile si le var in interior... pentru a pastra "aparentele".
    Cine ma vede din exterior, crede ceva, cine ma vede "din interior" crede altceva.
    Ne manifestam similar in interior, insa in exterior... ne "diversificam".

    Si cel mai crunt criminal plange. Si el are "puncte nevralgice", chit ca din exterior pare ca e "draqu" pe pamant!
    Or fi fiind si "draqi" pe pamant, sunt convins, insa aia sunt o categorie speciala... ceva din partea tartacutei lor care se ocupa de emotii (acea chimie) este tulburata grav.
    :)
    O zi fara lacrimi de suparare, dar cu lacrimi de bucurie!
    :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. buna Andrei

      adevarat...toti plangem...este o reactie fireasca cum singur spui...
      cum ii vede lumea pe cei care plang,asta este,evident,alta poveste...
      cel mai dureros este plansul fara lacrimi...ele curg pe dinauntru si tot acolo sapa...
      multumesc pentru gandul bun si pentru vorba asijderea:)
      dats viitoare voi scrie despre lacrimilie de bucurie :)

      Ștergere
  9. lacrimi...imi curg frecvent :). cand sunt stresata, nervoasa, obosita dar si fericita. plang si simt nevoia sa stau singura, sa nu vad si nu aud pe nimeni! oamenii dragi mie sunt cu totii sanatosi, nu stiu cum as reactiona in caz de....dar mi-am pierdut catelul acum 2 ani dupa 10 ani de stat bot in bot...nu am fost om saptamani intregi..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. stiu cum e sa pierzi animalutul pe acre il iubesti...
      sunt multi cei care ridiculizeaza acest tip de durere...doar cei care o incearca stiu cat de crincena poate fi...

      Ștergere
  10. Iti doresc sa plangi doar de fericire! :)

    Sa ai o zi vesela!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si eu imi doresc acelasi lucru...multumesc :)
      vesela sa fie si ziua ta :)

      Ștergere
  11. zambetul la inceput a fost lacrima...e o poveste draguta, dar nu vreau sa ocup spatiul...slabiciune sau nu, e bine sa plangi atunci cand simti ca lacrimile se inghesuie la poarta genelor. eu m-am abtinut mai mereu, din diverse motive si a fost tare dureros si frustrant. poti plange suferinta si neputinta proprie si poti plange suferinta si neputinta altuia. plansul de fericire e divin...:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. lacrimile de fericire...da...pe ele le uitam cel mai repede...

      Ștergere
  12. Foarte interesant articol pandhora! Am știut o parte dintre aspectele amintite.Am avut o perioadă când am încercat să „controlez” fenomenul,dar n-a ținut!Interest în ultimul timp îmi vine mult mai ușor și mai repede „să mă emoționez” :)))).
    Este interesant că niciodată nu din cauze legate de propria persoană!!!
    Asta este...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cum spuneam mai sus...uneori ne emotioneaza sau ne doare mai mult suferinta altora decata a noastra...
      iar tu esti un om care a trecut prin multe...

      Ștergere
  13. Cu toate ca nu-mi place sa recunosc sau sa arat, eu sunt tare sensibila, ma impresioneaza orice si-mi dau imediat lacrimile... de bucurie sau de tristete.
    Când e vorba de necazurile cuiva, plâng cu hohote (spre exemplu, când am citit despre Ninu).
    În situatii de stress însa, sunt tare (oare pâna când?!)
    Te pup, draga mea. Sa ai doar soare în cale!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ti-am simtit sensibilitatea din spatele postarilor tale...
      chiar daca in ziua de azi sensibilitatea pare sa nu mai fie la mare pret eu sunt sigura ca e doar o parere...
      o imbratisez pe Carmen cea sensibila...multumesc de gandul bun...te pupic :*

      Ștergere
  14. :)
    ..pentru că unele animale par a fi mai înalte, delicate şi mai însufleţitoare decât unele fiinţe care au doar două picioare.
    :)

    RăspundețiȘtergere