sâmbătă, 30 aprilie 2011

Florian Pittis recita Limba si Literatura Romana de Niculae Alexandru West

18 comentarii:

  1. Si cand recita 'Inscriptie pe o toba', reuseste sa transmita mai mult decat chiar versurile. Este unic. Nu voi spune 'a fost' , pentru ca este.

    RăspundețiȘtergere
  2. sophie : timbrul vocii lui este de neuitat...avea forta emotiei nu interpretate, ci traite cu adevarat...nu a fost niciodata doar actor...a fost un ARTIST...si a ramas...

    RăspundețiȘtergere
  3. Florian Pitis...Un Om Extraordinar care aici se contopeste cu microfonul si recita atat de bine cateva versuri care in gura multor altor ricitatori, ar fi ramas doar niste rime albe...Superb :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Pandhora, ai dreptate. Un timbru unic.

    RăspundețiȘtergere
  5. Carpe Diem : adevarat...si "pentru ca toate acestea trebuiau sa poarte un nume" li s-a spus...TALENT...
    ma bucur ca ti-a placut sa-l revezi pe Pittis :)

    RăspundețiȘtergere
  6. minoki : ca si emotia pe care el o degaja :)

    RăspundețiȘtergere
  7. foarte frumos; ma bucur ca ne oferi portii de cultura :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Pitis, in vocea lui si apele tremura si muntii sunt mai inalti...si limba romana , limba unei natii ce traieste inca.

    RăspundețiȘtergere
  9. Sophie: eee...nici chiar asa...e prea mult spus...
    imi place Pittis in mod deosebit si mi-am zis sa-l impart cu voi :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Brandusa : ne reaminteste ca suntem mai mult decat credem noi ca suntem...

    RăspundețiȘtergere
  11. Bianca : un om cu suflet mare...da :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Oana : da...dor si un nod in gat din cauza emotiei...

    RăspundețiȘtergere
  13. Mi-a fost câţiva ani şef, dar mai presus de toate mi-a fost un Prieten între prieteni.
    Pornirea mea năbădăioasă către îmbrăţişările cele pârâitoare de oscioare:) de la el mi se trage: când se întâlnea cu cineva care-i era aproape de suflet era BUCURIA însăşi. Şi şi-o manifesta întâi şi-ntâi printr-o îmbrăţişare de asta, de-ţi tăia răsuflarea :)
    Uite, am mai vorbit despre el şi pe aici...

    http://iubesc-deci-exist.blogspot.com/2010/02/mi-e-dor-de-el.html

    RăspundețiȘtergere
  14. alessia : sunt fericita pentru tine alessia...intalnim oamenii pe care ii meritam...
    nici nu-mi pot imagina cum ar fi in preajma lui...cum a fi fost sa-i avut vocea aia cu timbrul ala atat de clar...ma infioara vocea lui...
    imi place ca nu ai pastrat doar pentru tine meteahna imbartisarilor lui :)
    om bun ce esti tu...
    >:D<

    RăspundețiȘtergere
  15. Şi în privinţa lui am spus, aşa cum o mai spun şi pe aici, prin virtual: "Doamne, ce-oi fi făcut eu să te/vă merit!" :)

    Mi-a povestit odată, preţ de-o noapte întreagă, lângă un foc de tabără, despre viaţa lui. De care auzeam cu uimire că este, de fapt, povestea nesfârşitei lui singurătăţi!
    Muţisem. Mi-l imaginasem mereu în mijlocul un grup de oameni care-l iubeau şi pe care îi iubea!...

    A avut însă ceva mai târziu (la 2-3 ani după discuţia aceea a noastră) imensa fericire să o recapete pe cea care-i fusese marea iubire din tinereţe şi cu care s-a şi căsătorit. Aşa şi numai aşa s-a volatilizat pur şi simplu tot ce fusese suferinţă ori singurătate în viaţa lui. Am fost şi eu atunci tare, tare fericită pentru el!

    Iar de voce sa se mira şi el că o mai are după câte "Carpaţi" fuma într-o zi. Cred că aproape trei pachete!

    :)

    RăspundețiȘtergere
  16. alessia: chiar daca au fost putini ani de fericire sunt sigura ca au facut cat o viata intreaga traita impreuna...nu intotdeauna fericirea este o iluzie...
    si daca el te-a lasat sa-i vezi durerea...inseamna ca a simtit cunoscandu-te ce om frumos esti...si uite cum ma repet spunand asta :)
    si uite ca am raspuns si la intrebarea ta chiar si asa retorica cum era ea :)

    RăspundețiȘtergere