vineri, 20 mai 2011

Calul Molly care nu a fost impuscat pentru ca i s-a pus proteza


Am primit pe mail in seara asta de la o colega de serviciu povestea calului Molly...
Aceasta este o poveste frumoasa,diferita de a cailor din padurea Letea.

Ea este Molly, un calut gri cu picatele care a fost abandonat de proprietarii ei cand uraganul Katrina a lovit sudul statului Louisiana. Ea a petrecut saptamani de zile singura inainte de a fi in cele din urma salvata si dusa la o ferma care gazduieste animale abandonate. Fiind acolo, ea a fost atacata de un pit bull terrier si aproape a murit. Piciorul drept din fata, care fusese ros se infectase, iar veterinarul ei a cerut ajutorul LSU, dar cei de la LSU erau coplesiti, iar calutul era un caz social. Stiti cum merg lucrurile. Insa dupa ce chirurgul Rustin Moore a cunoscut-o pe Molly, s-a razgandit. El a vazut cum calutul era atent sa se intinda pe o parte si pe alta, astfel incat sa nu se infecteze si le permitea oamenilor sa aiba grija de ea. Ea isi proteja piciorul ranit, in acelasi timp muta greutatea de pe un picior pe altul, pentru ca sa nu-si forteze piciorul sanatos. Era un calut inteligent, cu o etica solida de supravietuire. Moore a acceptat sa-i indeparteze piciorul de sub genunchi si a fost creat un picior artificial. Molly a plecat din clinica pe propriile picioare si povestea ei de abia acum incepe. 'A fost calul potrivit si stapanul potrivit,' afirma Moore. Molly s-a intamplat sa fie un pacient la un milion. Ea este puternica, in acelasi timp blanda si dispusa de a suporta durerea. Era evident ca intelesese ca avea probleme. Celalalt factor important, conform celor spuse de Moore, este ca a avut un proprietar dedicat si intelegator, dispus sa-i ofere ingrijirea zilnica necesara, pe tot timpul vietii ei. Povestea lui Molly se transforma intr-o pilda pentru viata in Louisiana, dupa uraganul Katrina. Micul calut a castigat in greutate, iar coama ei a fost in sfarsit pieptanata. Un proiectant de proteze umane i-a creat un picior. Proteza i-a oferit lui Molly o noua viata, spune Allison Barca DVM, veterinarul lui Molly. Ea cere proteza. Isi ridica piciorul, vine la mine si ma face sa inteleg ca doreste sa ii pun proteza. Uneori doreste sa i-o dau jos. Si uneori Molly fuge de Barca. 'Poate fi destul de penibil cand nu poti prinde un calut cu trei picioare,' zise ea razand. Dar cel mai important este ca acum Molly are un servici. Kay, proprietara fermei de salvare a animalelor, a inceput sa o ia pe Molly la adaposturi, spitale, azile si centre de reabilitare, peste tot unde oamenii au nevoie de speranta. Oriunde merge, Molly le arata piciorul ranit. Ea ii inspira pe oameni si se simte bine facand acest lucru. 'Este evident pentru mine ca Molly avea de jucat un rol mai important in viata, zice Moore. A supravietuit uraganului, a supravietuit unei traume ingrozitoare, iar acum le da speranta celorlalti.' Barca a incheiat, spunand: 'Inca nu a revenit la normal, dar va fi mai bine. Pentru mine, ea poate fi un simbol al orasului New Orleans insusi.'

15 comentarii:

  1. Sărut mâna Pandhora !
    Impresionant , aproape nu am cuvinte . Ce lecţie de viaţă care cu atât mai profundă este când te gâdeşti că un animal a izbândit acolo unde mulţi dintre noi am fi clacat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Interesantă poveste..
    ai văzut la noi ce se intâmplă!
    Să un weekend excelent!
    Te pup..

    RăspundețiȘtergere
  3. SoriN: a avut sansa ca omenii de langa el sa fie oameni...

    RăspundețiȘtergere
  4. ELENA : acesta e si sensul postarii mele...nu ca ar ajuta la ceva :(

    un w-end perfect iti doresc la randul meu...

    RăspundețiȘtergere
  5. :(
    Buna de dimineatza, pandhora.
    Este o poveste trista cu final fericit. La noi, mai toate povestile sunt triste, cu final tragic.
    Mergand spre munte pe soselele patriei mele, trecand prin diferite sate (imi place sa privesc casele si curtile oamenilor) vad o multime de animale chinuite.
    Calul in curtea tiganului este sacul de box cotidian.
    Ma revolt si-mi inabus revolta in interior pentru ca sunt neputincios.
    :(
    Iar treaba cu caii din padurea Letea cred ca este cusuta cu ata "roz".
    I-au prins nu pentru ca distrugeau, ci pentru ca erau sursa de venit considerabila.
    Timp de 20 de ani nu am progresat sub niciun aspect.
    In fiecare zi ne-ntoarcem in trecut, cu pasi foarte grabiti. Regresam. Suntem primitivi, suntem odiosi, suntem meschini, inumani!
    :(

    RăspundețiȘtergere
  6. neata Andrei...stiu ce simti pentru ca asa simt si eu...un tigan a vrut sa ma loveasca cu biciul pentru ca i-am zis sa nu-si mai bata calul...il lovea cu coada de la topor...atunci am simtit nevoia sa-l biciuesc eu pe el...e o poveste mai lunga...
    si da...la noi povestile sunt triste si finalul tragic...

    RăspundețiȘtergere
  7. Mircea: da...este interesant cum oamenii gasec solutii si le pasa...unii oameni...

    RăspundețiȘtergere
  8. Da, ca de obicei, la altii se poate, la noi nu se poate nimic. Nu mai am cuvinte!

    RăspundețiȘtergere
  9. Irina: da...si doare al naibii de rau ca noi nu putem sa vrem...

    RăspundețiȘtergere
  10. Noi îi omorâm pe cei sănătoși

    RăspundețiȘtergere
  11. Zodrac : noi ii omoram...chiar daca supravietuiesc...

    RăspundețiȘtergere