O noapte in "Gradina cu suflete" a baronului Bellu

Pentru prima data Cimitirul Bellu a intrat in circuitul "Noaptea Muzeelor".
Am asteptat cu nerabdare sa treca de ora 20.00 ca sa pot merge in vizita la...cimitir...
L-am mai vazut primavara,iarna dar niciodata noaptea....
Nu am fost singura dornica de a se pierde pe aleile cimitirului...in grupuri mai mari sau mai mici vizitatorii se perindau prin fata monumentelor funerare...Citeam pe site-ul cimitirului Bellu ca aici se gasesc 20% din monumentele istorice ale Bucurestilor...
Pe masura ce se lasa seara mirosul florilor si al lumanarilor aprinse in siruri inca de la intrare a devenit mai puternic dar in perfecta concordanta cu recitalul de muzica clasica care se desfasura in fata capelei...
In spatele monumentelor se afla multe povesti....adevarate sau nu ele dau farmec trecutului si invaluie intr-o blanda tristete aceste capodopere peste care timpul trece...si pe langa care am trecut si noi...
Conform www.bellu.ro/istoric, până la jumătatea sec. XIX, bucureştenii îşi îngropau morţii în jurul bisericilor, existând însă şi 7-8 cimitire în afara oraşului, pentru populaţie şi pentru săraci.
Cum Bucureştiul a ţinut întotdeauna pasul cu noul, legiuitorii de atunci hotărăsc desfiinţarea vechilor cimitire de pe lângă bisericile centrale şi hotărăsc "Legiuirea pentru înmormântări afară din oraş" care apare în 1831. Abia în 1850 o comisie a Sfatului Orăşenesc discută concret crearea altor cimitire în afara oraşului, unul dintre ele fiind de pe uliţa Şerban-Vodă, unde era o mare grădină a baronului Barbu Bellu (1825-1900), ministru al Cultelor şi Justiţiei, învecinată cu o moşie a Mănăstirii Văcăreşti, ce avea acolo trei mori de vânt. Acest teren este donat de baronul Bellu, Sfatului Orăşenesc, călugării de la Văcăreşti urmându-i exemplul.
La 26 noiembrie 1852, Sfatul Orăşenesc hotărăşte începerea lucrărilor pentru amenajarea cimitirului, iar în ianuarie 1853, arhitectul Alexandru Orescu întocmeşte planurile pentru construcţia unei capele pe locul vechii biserici a lui Bellu cel Bătrân (1799-1853), cel care fusese căsătorit cu Irina, fata marelui Ban Văcărescu şi strănepoata lui Ienache Văcărescu, cel omorât de turci împreună cu domnul Constantin Brâncoveanu.
Pictorul Lecca zugrăveşte interiorul capelei, care a fost înzestrată cu obiecte de cult şi cele de trebuinţă. În toamna lui 1855 au început lucrările de amenajare a terenului, lucrări terminate în septembrie 1858, când cimitirul începe să funcţioneze legal. În 1859 guvernul trece hotărât la aplicarea legii, prin mutarea cimitirelor din oraş şi din jurul bisericilor afară din oraş, comunicând parohiilor "porunca" de interzicere a înmormântărilor în Capitală.

Aceasta ar fi pe scurt povestea trecutului prezent a celui mai celebru cimitir din Bucuresti....
O sa inchei cu un epitaf care m-a impresionat profund...el apartine Sophie Mavrodin moarta la varsta de 28 de ani...

Nu de moarte mă cutremur,
Ci de veşnicia ei şi teama de a nu vă mai putea vedea.

Sophia Mavrodin
1877 – 1905