luni, 13 mai 2013

MEVLEVI - fratia dervisilor care se rotesc

Membrii acestei fratii sunt urmasii renumitului poet si mistic turc Meulany Gelaluddin Rumy...
Ceremonia Sema, concepută în şapte părţi, simbolizează călătoria mistică a individului, în ascensiunea sa, prin minte şi inimă, către unirea completă cu divinul. Oglindind natura ciclică a existenţei şi a tuturor fiinţelor, dervişul sufit se întoarce către adevăr, creşte prin iubire, îşi abandonează ego-ul şi îmbrăţişează perfecţiunea. Se întoarce apoi din periplul său spiritual pentru a servi întreaga Creaţie. Îmbrăcaţi în lungi robe albe – simbol al giulgiului care înfăşoară ego-ul – şi purtând pălării înalte, în formă conică (piatra de mormânt a ego-ului), dervişii dansează chiar şi ore în şir. Cu mâna dreaptă orientată către în sus, pentru a primi binecuvântarea Cerului şi cea stângă în jos, pentru a se acorda cu Pământul şi corpul rotindu-se de la dreapta către stânga, dervişul se învârte în jurul inimii şi îmbrăţişează toată Creaţia cu dragoste, cu o intensitate tot mai mare, până când totul se topeşte într-o exaltare spirituală.....




text Laura Nani

(repostare)

35 de comentarii:

  1. am intâlnit deseori oameni din aceasta fratie - nu stiam cum se numeste, dar stiam ca invarteala asta este un preludiu la exaltarea spirituala. Este foarte impresionant!

    te pup draga mea draga. O seara placuta iti doresc!
    PS: la noi este rece, acum avem exact 10 grade! am facut foc in semineu si stau infofolita in patura. Azi dimineata au fost doar grade! oh... sa treaca si Sfintii de gheata si sa vina odata caldura! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. azi dimineata au fost doar 6 grade

      textul lipsa :))

      PS trebuie sa caut poze, cred ca i-am facut discret unuia, in timp ce se invartea... Daca o gasesc iti trimit pe mail :)

      Ștergere
  2. mi-ar fi placut sa-i pot vedea si eu cu ochii mei :)

    la noi ploua cu galeata,sper ca pana maine dimineata sa se opreasca...
    e placut sa asculti ploaia din casa,sa vezi fulegerele si sa asculti tunetele,mie imi place furtuna :)
    te pupacesc:*

    RăspundețiȘtergere
  3. La Athina (Atena) în Turnul Vânturile se țineau astfel de ședințe (de învârtit), locul se pare că este deosebit. Când turcii au fost alungați, Grecia a devenit independentă și dervișii au trebuit să plece, locul a redevenit ceea ce a fost înainte: un ceas. Dar ceasul nu mai mergea demult: clepsidra a fost uitată de timp.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ceremonia asta este inclusa aici în una din reclamele ptr "Vizitati Turcia" dar eu am crezut ca este un dans... de exemplu cum este "Calusarii" la noi!

    O iau pe urma lui Carmen!:)))
    Si aici este frig si ploua si, si eu stau cu capodul flausat si cu cipicii de iarna! La mine este mai cald cu un grad! Sunt 11 acum! :))
    pup, seara faina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cred ca un astfel de dans este spectaculos,sper sa-l vad si eu la un moment dat...

      cum ii spuneam si lui Carmen si la noi ploua "ca-n luna lui marte", si eu sunt infasurata intr-un capot flaust si cu sosete in picioare...oricum,imi place sa ascult ploaia :)

      Ștergere
  5. Un dans foarte solicitant dar in acelasi timp relexant.
    Nici eu nu i-am vazut decat la tv.,dar m-au impresionat.
    Pupici!
    Frig avem si noi,dar ploi nu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. o plutire,asta e ceea ce vedem noi dar de simtit ar fi greu sa simtim ce simt ei...

      sper ca ploile sa va ocoleasca,pup si eu draga angi!

      Ștergere
  6. impresionant!
    te imbratisez, pandhora!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da...un spectacol impresionant nu atat prin miscare cat datorita acelei plutiri care pe ei ii apropie de Dumnezeu...
      pup si eu draga Nicole!

      Ștergere
  7. Interesant acest dans " invartitor".
    Am mai auzit povesti dar nu prea am acordat importanta. Fiecare cu invartelile lor...:)
    Pop si seara faina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))
      mi-a placut asta"fiecare cu invartelile lor" :))
      pup si eu geanina!

      Ștergere
  8. Foarte interesant! Una dintre multele tradiţii ale turcaleţilor. Mulţumesc pentru explicaţiile cuprinzătoare. Măcar am înţeles de ce se învârt aşa.

    O noapte frumoasă, dragă Pandhora! :-)

    RăspundețiȘtergere
  9. Impresionant, recunosc.
    De principiu cred ca si eu am intalnit astfel de oameni, pentru ca ideile lor imi sunt in mare masura cunoscute.

    RăspundețiȘtergere
  10. Fiecare e liber sa creada in ceea ce vrea, si cinste lor ca tin la filozofia lor. E important sa avem convingeri in viata, si mai ales sa si credem cu adevarat in ele.

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu auzisem de ei,dar nu cred ca am pierdut ceva.

    RăspundețiȘtergere
  12. un altfel de betie, provocata de muzica si dans...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. beatitudine as zice ca se numeste starea in care se afla ei...

      Ștergere
  13. Dupa ce au fost atat timp interzis in multe tari arabe acest cult continua sa reziste si sa isi pastreze identitatea

    RăspundețiȘtergere
  14. Fiecare bordei îşi are obiceiurile sale. Important este ... să lăsăm pe fiecare să facă ce crede el.

    RăspundețiȘtergere
  15. A trebuit să caut în DEX ce e acela "derviş".Copil fiind şi citind "1001 de nopţi", credeam că înseamnă vagabond, cerşetor, pentru că, în renumitele poveşti, se spunea că ei se adăposteau în "caravanseraiuri".Desigur că am văzut, de vreo 20 de ani încoace, nenumărate documentare cu Turcia şi cu rotirea lor nesfârşită în ... "sens trigonometric" ! :))) Chestia e că "rotirea" lor aduce oarecum cu "spirala" magico-mistică a mişcării MISA...
    Nu cred că prin rotirea lor dervişii ar face gaură în pământ.După cum nu cred că nici ignoranţa mea nu va face..."gaură în cer"... :)))
    O seară bună, cu duhuri blânde ivite din amfore vechi, şi cu vise...orientale plăcute ! :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu stiu daca are legatura cu MISA dar de duhuri blande si vise placute mi-ar placea sa ma bucur :)

      Ștergere
    2. N-are nici-o legătură cu MISA, WIKI este precară. Voi face eu o postare la temă ca să vă lămuresc şi NU glumesc! Nici măcar numele nu este cel corect :)

      Ștergere
  16. Tocmai fiindca mare lucru marturisesc ca nu stiu despre ei, voiam azi-noapte sa vad clip-ul. N-am mai reusit. Mi-a picat net-ul exact atunci. A venit acum nici jumatate de ora. Mai grav e ca nici n-am stiut ca e picat. Am crezut ca s-a intamplat ceva cu laptopul...si mi-am facut o mie de griji. :(
    Interesant dansul. :)

    Net-ul si-a revenit abia azi, acum vreo jumatate de ora.

    RăspundețiȘtergere
  17. Omar Khayyam ii pomeneste in Rubayiat...ei cautind in vin cheia si poarta secreta! In alta ordine de idei, o singura data am avut ocazia sa-i vad live insa erau departe de ceea ce-au fost la inceputuri raminind doar momentele bine cladite pentru distractia turistilor.
    Dansul e oricum extraordinar iar, daca ai cit de cit habar cam ce-a insemnat, atunci vei avea parte de-o experienta ce n-o s-o poti uita vreodata!

    RăspundețiȘtergere