sâmbătă, 17 ianuarie 2015

7 orase renunta treptat la masini

Pentru un locuitor al Bucureştiului, ideea ca municipalitatea să vină cu propunerea de a elimina sau măcar de a reduce traficul auto,cel puţin din zonele centrale, pare un scenariu de SF.
Există însă câteva oraşe din diferite colţuri ale lumii care încearcă,nu doar pe hârtie, să redea pietonului ce e al pietonului: spaţiul public.
Madrid


Oraşul spaniol a interzis deja mare parte din traficul auto pe anumite străzi, iar la începutul acestui an a anunţat extinderea zonei unde nu este permis accesul maşinilor, la aproape doi kilometri pătraţi. Riveranilor le va fi în continuare permis să conducă, însă restul şoferilor vor primi amenzi de aproape 100 de euro dacă încalcă regulile. Scopul edililor din Madrid este ca, în următorii cinci ani, să transforme centrul oraşului într-un perimetru exclusiv pietonal. În acest sens, 24 din cele mai aglomerate şi circulate străzi ale Madridului vor fi reamenajate pentru pietoni. O altă măsură, deja adoptată, prevede ca şoferii maşinilor poluante şi murdare să plătească tarife mai mari la parcări.

Paris


Anul trecut, gradul de poluare a aerului a ajuns la cote foarte ridicate în capitala Franţei, iar atunci primăria a interzis temporar în anumite zone circulaţia maşinilor cu numere pare. Drept rezultate, nivelul de smog a scăzut cu circa 30% în cele mai intens poluate zone. Următoarea măsură pe care administraţia pariziană o va lua în ceea ce priveşte traficul va fi interzicerea non-riveranilor de a circula cu maşina în centrul oraşului, pe durata weekendului. În viitor, se ia în calcul extinderea acestei reguli pe toată durata săptămânii. Totodată, până în 2020, edilii vor să dubleze numărul pistelor de biciclete şi să interzică maşinile diesel, iar anumite străzi intens circulate să fie rezervate maşinilor electrice şi altor maşini cu emisii scăzute. De altfel, numărul şoferilor a scăzut semnificativ la Paris: dacă în 2001, 40% din locuitori nu deţineau o maşină, astăzi, procentul a crescut la 60%.

Chengdu


Chengdu este un oraş-satelit aflat pentru moment în construcţie, în sud-vestul Chinei, în apropierea unui alt mare oraş cu acelaşi nume, capitala provinciei Sichuan. Acest oraş, a cărui finalizare este estimată pentru 2020, va fi conceput astfel încât condusul maşinii va deveni, în mare parte, inutil: oricine va putea ajunge în orice punct al oraşului în 15 minute, mergând pe jos. Proiectul este realizat de Adrian Smith şi Gordon Gill, arhitecţi din Chicago, şi rezervă traficului motorizat doar jumătate din suprafaţa străzilor. De asemenea, satelitul va comunica cu oraşul Chengdu prin transportul public. Din cei 80.000 de locuitori pe care îi aşteaptă acest orăşel-suburbie, majoritatea vor putea ajunge la muncă pe jos.

Hamburg


Municipalitatea oraşului german nu intenţionează să interzică maşinile, ci doar să creeze condiţiile pentru ca locuitorilor să le vină mai uşor să nu conducă. Grünes Netz (Green Network – Reţeaua verde) este numele proiectului care ţinteşte să creeze piste pentru biciclete sau mers pe jos, care să lege toate spaţiile verzi care există în prezent în oraş şi care să ofere locuitorilor oraşului posibilitatea de a se deplasa oriunde doresc fără maşini (inclusiv celor care fac naveta spre locul de muncă, în oraş). Această reţea verde va fi construită în următorii 15 – 20 de ani şi va conecta parcurile, locurile de joacă, grădinile comunitare, ba chiar şi cimitirele din oraş. În total, 40% din acest al doilea mare oraş al Germaniei va fi acoperit de această reţea verde. Localnicii şi turiştii vor fi, astfel, încurajaţi să meargă pe jos sau cu bicicleta prin tot oraşul. Totodată, Hamburgul va extinde suprafaţa de spaţii verzi cu 25 de hectare de parcuri şi grădini, care vor acoperi autostrada ce traversează oraşul.

Helsinki


Deşi capitala Finlandei aşteaptă un influx de noi locuitori în următoarele decenii, din ce în ce mai puţin maşini vor avea acces pe străzile oraşului. O nouă strategie a municipalităţii va transforma suburbiile, actualmente puternic dependente de maşini, în spaţii prietenoase cu pietonii şi bine conectate la centru prin transport public de mare viteză. În acelaşi timp, Helsinkiul are în dezvoltare un sistem de transport public la cerere: Călătorii vor avea la dispoziție o aplicație pe telefon cu mai multe opțiuni ieftine, flexibile și coordonate de deplasare. Ei vor specifica punctul de plecare și destinația și poate câteva preferințe, iar aplicația va planifica traseul și va funcționa ca platformă universală de plată. Astfel, în circa 10 ani, autorităţile speră ca maşinile personale să devină inutile.

Milano


Oraşul italian are de dus o luptă destul de serioasă cu poluarea provocată de maşini, astfel încât autorităţile testează acum o metodă de a ţine maşinile departe de centru: locuitorii care aleg să-şi lase maşina acasă primesc vouchere pentru transport public gratuit. Pentru ca milanezii să nu poată trişa, există un sistem de contorizare online, prin care maşinile sunt localizate. În fiecare zi când cineva alege să meargă la serviciu fără maşina personală, beneficiarul primeşte un voucher pentru contravaloarea călătoriilor cu autobuzul sau cu trenul.

Copenhaga


Peste jumătate din locuitorii din capitala Danemarcei merg zilnic la serviciu cu bicicleta, în condiţiile în care, în urmă cu patru decenii, traficul din Copenhaga era extrem de intens. În anii 60, zonele centrale au început să fie transformate în zone pietonale şi, treptat, cartierele fără maşini s-au extins. În prezent, în acest oraş se înregistrează cel mai mic număr de proprietari de maşini din Europa. Municipalitatea a amenajat până acum peste 320 de kilometri de piste de biciclete, iar în jurul suburbiilor se construiesc super-”velostrăzi” pentru facilitarea transportului pe două roţi.

sursa: www.totb.ro

24 de comentarii:

  1. Greu de crezut că se vor face minuni, peste noapte, dar este bine că s-au început astfel de iniţiative, care vor schimba ceva.... în timp... Dacă noi, oamenii, nu ne îngrijim de îndepărtarea pericolului poluării, de această aglomeraţie atât de stresantă, ne vom trezi într-o adevărată "babilonie".
    Weekend frumos, dragă Pandhora! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. esti norocos, orasul tau nu este inca atat de poluat...
      am citit ca diminetile rasaritul bate in portocaliu intens daca poluarea este mare si pot sa-ti spun ca in Bucuresti diminetile sunt portocalii :(

      un w-end fain iti doresc draga Alex, la randul meu!

      Ștergere
  2. Un pas mic, în această direcție, va fi făcut și la Cluj: într-una dintre zilele de 15 ale unei luni care încă nu a fost stabilită, circulația auto va fi interzisă în zona centrală a orașului. Proiectul este interesant, urmează să văd când v-a fi stabilită această zi! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. in ziua de 15 a fiecarei luni sau intr-o luna pe ziua de 15?
      oricum sa ne tii la curent! :)

      Ștergere
  3. toate orasele mari cauta metode de a reduce rularea autovehiculelor, cel putin în centru. Venetia si Salzburg au interzis total intrarea cu automobilul în zona centrala a orasului. Alte orase europene impun taxe de parcare atât de piperate încât cetatenii renunta "de buna voie" sa mai intre cu automobilul în centru. Chiar si la mine în oras, nu doar ca parcarile costa mult, mai sunt si putine si decât sa pierzi timpul rotindu-te spre a obtine un loc de parcare scump, mai bine parchezi în exteriorul centrului si urci într-un mijloc de transport comun - care nu e gratuit (nici macar pentru pensionari) dar este mai ieftin decât doua ore de parcare în zona centrala. Cât priveste intrezicerea totala a masinilor în Germania, asa ceva nu exista (nici în Hamburg). Proiectul "Reteaua verde" a început în 2008 si se refera la obligativitatea automobilelor de a purta Plachete pentru protejerea mediului. Exista 3 culori de "buline" (lipita pe parbriz, în partea dreapta jos), verzi, galbene si rosii - eliberate de autoritati, în functie de emisia de gaze. Începând cu 2014, automobilele ce poarta bulina rosie nu mai pot circula decât la sate si vor fi scoase total din retea. Cele galbene sunt înca acceptate, însa multe orase au interzis accesul acestor masini - Hamburg, Berlin, Stuttgard, etc ( pusesem aici un link spre asa numita "harta verde a Germaniei" dar comentariile ce contin linkuri nu sunt acceptate pe blogul tau) unde doar plachetele verzi mai au acces. În caz de încalcare a regulamentului, amenzile sunt usturatoare! Interzicerea totala de a circula cu automobilul nu cred ca este realizabila...
    te pup draga mea draga. Weekend minunat! ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. astfel de reguli ar fi bine venite si la noi, orasul e din ce in ce mai poluat si spatiile verzi din ce in ce mai putine...
      nici la munte aerul nu e cu mult mai altfel, maa refer aici la Valea Prahovei pe care o vizitez mai des.
      imi amintesc cand eram mica si plecam la munte, dupa ce treceam de Ploiesti simteam ca respir aer curat, acum, la Busteni, de exemplu, ma simt ca la Bucuresti...
      sigur, daca urci pe munte, e altceva.

      comentariile cu link-uri intra la spam pentru ca zilnic primesc mesaje care fac trimitere catre tot felul de chestii...

      pup si eu draga mea draga, un w-end fain in continuare! :*

      Ștergere
  4. :)) oare de ce Live Traffic Feed-ul tau ma localizeaza in Speyer?! sunt 275 kilometri de Augsburg! ☺

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. m-am uitat si am vazut si eu ca asa este :))
      nu stiu dupa ce ratiuni functioneaza acest Live Traffic :))

      Ștergere
  5. E o idee buna.Cred ca ar trebui sa se inventeze si alte surse de combustibil pentru a reduce poluarea, si noi locuri de parcare pentru cei care locuiesc f departe de locul de munca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, alte surse de combustibil poate ca ne-ar scapa nu doar de poluaare ci si de razboaiele care se duc pentru petrol, chiar daca aceste razboaie au la vedere alte motive...

      Ștergere
  6. Mie mi se pare ca la noi sunt în ce în ce mai multe mașini. Fac comparație cu anul în care m-am căsătorit eu și străduța pe care este cata noastra mi se părea foarte liniștită, nici nu observam ca trec mașini prin fata porții. Acum, uneori, mai ales vara când stam cu geamul deschis din cauza căldurii, zgomotul devine foarte agasant mai ales la orele de vârf. Ma face sa ma gândesc tot mai des la o coliba în vârful kitului, vecina cu bârlogul ursului ☺

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu cred ca va trece mult timp pana cand si astfel de locuri in varful muntelui vor fi maxim de populate :))

      Ștergere
    2. Rectific, era vârful muntelui nu kitului, autocorectul e de vina.
      Da, nici vârful muntelui nu mai e ce a fost. Asta e, dacă nu găsesc loc liber lângă bârlogul ursului... ma mut în bârlog!

      Ștergere
    3. in acest caz, ursul va invata sa cosa si sa faca tot felul de lucruri dragute, cu siguranta il vei convinge :))

      Ștergere
  7. O țară va renunța și la mașinile pe motorină...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Franta sau Germania, cred ca am citit la un moment dat pe undeva...

      Ștergere
  8. Sunt un mare sustinator al mijloacelor de transport fara poluarea mediului.Dar cu regret exclam a la Caragiale : ''Mofturi !'' pentru ca romanul (si...dambovitzean, ca sa nu zic...bucurestean !!!) e invatzat sa epateze soseaua, bulevardul, strada, etc... cu masini de mare cilindree, in timp ce in Vest se cultiva spiritul de a avea masini mici, de mic litraj, cu grad mic de poluare...
    Oricum, sper ca vor aparea intr-un viitor mai apropiat noua (in sfarshit !) si masinile cu motor electric, pe hidrogen, dupa modelul hidrogenului folosit la motoarele de submarine care nu sunt atomice...Unii speculeaza faptul ca au aparut deja, dar ca nu au inca data ''unda verde'' de la mai marii Lumii (Noi ?)...
    Totusi, atrag atentia ca poluarea poate fi si...nevazuta : aceea a microundelor emise de antene, telecomunicatii, telefoane mobile, wireless...Suntem inconjurati de microunde nocive care ne pot modifica grav ''zestrea'' genetica...Si nu cred ca cineva va lua masuri in acest sens in viitorii 50 de ani...
    Asta este ! Deocamdata, ne bucuram de internetul fara fir si mai scriem si pe bloguri... :)))
    Cu bine si feriti-va de dusmanii vazuti si...nevazuti !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. bine zici Marco, ce ne facem cu poluarea "nesimtita" ?! :))

      Ștergere
  9. Asa si strazile pot respira,oamenii pot observa ceea ce alta data nici nu vedeau,iar aerul e mult mai curat.
    Eu merg la serviciu ...pe jos,deci sunt la moda.:)

    RăspundețiȘtergere
  10. E o idee faina si eu o sustin 100%.
    Imi pare greu de pus in practica...dar poate copii copiilor se vor bucura de ea....;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. speranta moare ultima, eu, detinatoarea "cutiutei" stiu ce spun :))

      Ștergere
  11. :)...unele incercari se fac si in Bucuresti - nesemnificativ spun eu...
    Centrul vechi si o zi pe an de la Arcul de Trimf la Piata Victoriei ! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sa stii ca pentru Centrul Vechi chiar m-am bucurat in sensul ca se poate si fara mare efort si tevatura.
      ideea e ca se poate dar cu siguranta nu se vrea...

      Ștergere