vineri, 23 martie 2012

Iubiri in umbra timpului - Kogălniceanu si Raluca Lamotescu


Despre Mihail Kogălniceanu, un alt apropiat al lui Cuza, mulţi nu şi-ar putea imagina, în zilele noastre, că ar fi putut cuceri aproape 1.000 de femei, dacă ar fi să ne luăm după contabilitatea pe care o ţinea în acest sens într-un jurnal intim.„Mihail Kogălniceanu nu rata nimic! Nici servitoare, nici doamne din lumea bună. Bântuia chiar şi cartierele rău famate, împreună cu domnitorul Al. I Cuza în căutare de femei”, relatează istoricul Dan Falcan.Autor al volumului „Tainele inimii”, scriitorul vorbeşte aici despre viaţa lui sentimentală destul de complicată. Se căsătoreşte până la urmă cu Ecaterina Jora dar a stat mereu sub semnul unor mari iubiri extraconjugale, cum a fost Raluca Lamotescu. O tânără focoasă care s-a străduit 20 de ani să îl smulgă din sânul familiei. Între timp, relaţia dintre ei s-a depreciat din cauza geloziilor ei iar Kogălniceanu decide să se lase ispitit de farmecul a alte sute de domniţe până îşi dă sfârşitul obştesc pe masa de operaţie. A 11-a intervenţie chirurgicală. (sursa: www.adevarul.ro)
Mihail Kogălniceanu a avut o fiică naturală cu Raluca Lamotescu - Maria -, devenită mai întâi soţia lui Ioan Lecca, din familia cu acest nume de la Bacău şi apoi a lui Atanasie Eliade. Urmaşii lor trăiesc astăzi în Franţa; Margareta Lecca, nepoată de fiică a marelui istoric şi om politic, a fost cea de-a doua soţie a lui Henri Coandă. (sursa: www.zf.ro)

25 de comentarii:

  1. Interesant! Deci "Tainele inimiii" se numeste carta, mi-ai starnit interesul!
    O zi buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. imi pare bine sa aflu ca nu doar mie imi sunt dragi "povestile de amor" :)

      Ștergere
  2. Eu mă aricesc când aud de astfel de palmaresuri.
    Dar, nah, ţine de perspectiva personală asupra chestiunii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. stiu Blue,stiu...si inteleg ca nu ai cum sa nu te aricesti...stiu cat de tare te doare >:D<
      dar vezi...atat barbatii cat si femeile in mod sigur,raman ceea ce sunt, indiferent de functia pe care o au sau locul pe care il ocupa in istorie...
      iubesc,inseala,sufera,spera...exact ca noi toti...
      cam asta e ideea seriei de articole pe care am numit-o "iubiri in umbra timpului"...

      Ștergere
  3. Ca sa vezi?! Kogălniceanu, mai ceva ca Don Juan...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu m-as fi gandit la el din aceasta perspectiva niciodata :)

      Ștergere
  4. Despre Cuza stiam, e de notorietate, dar despre Mihail Kogălniceanu nu prea...Daca am auzit ceva, sigur n-am asociat personajul sobru cu aventurile amoroase extraconjugale! Ca sa vzei! Nici n-ai crede...si inca un mare crai! E interesant de stiut si incep, parca, sa-l vad un pic mai altfel.
    Sa ai o zi plina de senin si un weekend bun in toate! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. exact la asta ma gandeam si eu :))
      un w-end perfect iti doresc la randul meu :)

      Ștergere
  5. De ce nu? Carol a fost mai breaz? Oamenii sunt aceiaşi, de dinainte de comuna primitivă până dicolo de imaginar...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. adevarat...foarte adevarat...

      Ștergere
    2. Carol I-ul a concesionat ţara la nemţi, străzile erau asfaltate cu lemne. Atunci când ploua căruţele aveau reducere de viteză să nu sară lemnele.
      Carol al II-lea şi-a pierdut şoşonul la Peleş, într-o noapte când venea de la amantă.
      Ferdinand I-ul este singurul domnitor care a iubit ţara asta.

      Ștergere
    3. oare chiar meritam conducatorii pe care ii avem?

      Ștergere
    4. "De ce nu? Carol a fost mai breaz?" tu esti mai breaz ? ai si tu o "colectie" frumoasa ! :)

      Ștergere
    5. sincer...nu cred ca inteleg la ce anume faci referire cand spui "tu esti mai breaz"...aceasta intrebare ca si afirmatia care urmeaza ii este adresata lui Costea?
      daca da te rog sa specifici acest lucru ca el sa-ti poata raspunde in caz ca va considera necesar...
      as prefera ca Anonimul sa poarte si un nume :)

      Ștergere
    6. "De ce nu? Carol a fost mai breaz?"

      este citatul lui "De vorba cu mine..." deci lui ii este adresat comentariul :)

      Ștergere
    7. in acest caz sper ca "De vorba cu mine..." sa mai treaca pe aici si sa-ti raspunda :)

      Ștergere
    8. Ioooi! Am ceva in comun cu distinsul Carol!
      Mii de multumiri!

      Ștergere
  6. femeile, una din preocuparile multor revolutionari si mari figuri istorice romanesti... cuza, rosetti, alecsandri, stiam asta. ce poate fi mai frumos!! :))). noapte faina...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cum spuneam mai sus...dincolo de statutul lor au fost barbati si au avut slabiciunea de a se indragosti sau doar de a face dragoste din placere :)
      faina sa-ti fie si tie noaptea geanina :)

      Ștergere
  7. Nu degeaba se spune "Cum e turcu'i si pistolul"!
    O sa iau si eu cartea asta dac-oi mai gasi-o peste vreo luna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu am citit-o de mult...
      sunt sigura ca o sa-ti placa...e acolo o minunata descriere a targului Iesilor si a Copoului dar nu numai :)

      Ștergere
  8. Politica e o curva iar politicienii niste curvari? Si eu mă aricesc când aud de astfel de palmaresuri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. dupa cum vezi nimic nu este nou sub soare...
      nu noi am descoperit roata...doar o folosim la randul nostru :)

      Ștergere
  9. POVESTI DE DRAGOSTE MAI MULT SAU MAI PUTIN CUNOSCUTE ...:
    "PERECHEA-ETALON A NEFERICIRII ● S-au iubit pînă la moarte
    Eminul şi Doamna lui
    Dacă nu ne-ar fi rămas de la Eminescu şi Veronica splendidele scrisori de dragoste, poate nu i-am mai fi considerat cuplul ideal, etalonul de îndrăgostiţi fără noroc, sufletele-pereche care nu pot fi împreună într-un destin fatal. Geniului lui poetic şi misterului ei feminin se adaugă aureola morţii premature a amîndurora, astfel încît povestea lor de iubire are şi mai mult romantism.

    PRIMUL GHIONT ● Alecsandri se îndrăgosti de o tuberculoasă frumoasă
    Jurnalul unei iubiri
    Mă mir cum de nu s-a gîndit nimeni să ecranizeze povestea de amor dintre Vasile Alecsandri şi Elena Negri. El tînăr, bogat, cu spirit de poet, ea luminoasă şi plăpîndă ca o lumînare ce abia mai pîlpîie... femeile s-ar îmbufna fiindcă unghiile nu li s-ar înconvoaia rapid ca la pisici, să-şi înţepe bărbaţii imobili în faţa scenelor de romantism legănat de gondolele veneţiene – tu pe mine nu m-ai iubit niciodată!
    DE-ALE BĂRBAŢILOR ● Anton Holban şi Octav Şuluţiu rup prietenia din cauza unei femei
    Holban şi prietenul, Lydia şi mitraliera
    Povestea e simplă ca bună ziua. Lydia, o evreică frumoasă şi bogată, voia să vadă cum pupă şi ce spune un scriitor. Îl cunoaşte pe Octav Şuluţiu, un tînăr talentat şi sărac, care se îndrăgosteşte de ea. Relaţia se transformă în triunghi amoros la ivirea lui Anton Holban, prietenul cel mai bun al lui Şuluţiu, şi el tot un scriitor talentat şi sărac.
    DĂRUIRE ● Agatha Grigorescu şi-a dedicat viaţa poetului Bacovia
    Ecou de romanţă cu arome violete
    Se întîlneau o dată pe an, se plimbau în tăcere sau beau o cafea în camera poetului şi discutau despre revoluţii. Uneori, el cînta la vioară sau îi recita versuri. S-au căsătorit la 12 ani de la debutul poveştii lor de iubire. Poetul, măcinat de proprii demoni, a scris despre amorul de plumb, dar a găsit mereu în iatacul şi-n sufletul soţiei un refugiu liniştitor.
    ............... " SURSA:( http://www.jurnalul.ro/special/manifest-pentru-posteritate-122960.htm )

    RăspundețiȘtergere
  10. multumesc pentru ca mi-ai semnalat aceste povesti tulburator de frumoase...am citit despre ele si le voi posta in viitor...
    ma fascineaza diferenta dintre ceea ce stim ca au fost marii oameni de litere,muzicieni sau domnitori si ceea ce a facut dragostea din aceste personalitati...
    dragostea nu te ntreaba cine esti atunci cand iubesti...

    te mai astept :)

    RăspundețiȘtergere