Balada motanului

Citind ce a postat azi Zinnaida, mi-am amintit de aceasta poezie a lui Nichita Stănescu si cu un nod in gat, mi-am amintit si de motanasul meu care vara asta ar fi implinit...dar ce sens mai are sa ma gandesc ce varsta ar fi implinit?
Probabil ca sunt eu intr-o dispozitie mai melancolica azi, lunea e o zi care nu ma prea face fericita, dar imi este tare, tare dor de dragul meu drag...

Motan m-as fi dorit sã fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare si mustete lungi,
c-un ochi verzui si-un ochi caprui.

La ora când tiris-grapis
zapada noptii se aduna
eu, cocotat pe-acoperis,
sã urlu a pustiu la luna.

Si-atuncea, sapte gospodine
sã dea cu bolovani în mine
si sã mã-njure surd, de Domnul,
ca le-am stricat, urlind, tot somnul.

De sus, din virful saptaminii,
sã le rinjesc urlat, scirbos:
iubesc doar locul nu stapinii,
precum fac ciinii pentr-un os.

Si iarasi sapte gospodine
sã dea cu bolovani în mine,
iar eu sã urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.

Motan m-as fi dorit sã fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare si mustete lungi
c-un ochi verzui si-un ochi caprui.

Când zorii ziua o deznoada
sã mã tot duc, sã mã tot duc
si tinicheaua prinsa-n coada
s-o zdranganesc pe strazi, nauc.

Jegos si obosit, apoi,
cu matele în liturghie,
sã mã adun, sã mã-ncovoi
prin albiturile-n fringhie.

Ca-n fata unui sobolan
spinarea sã mi-o fac colan
sã scuip, sã scuip si-n urma iar
hai-hui sã plec pe strazi, hoinar.

Pisicile de prin vecini
sã le gonesc pe la pricini,
sã-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui si-un ochi caprui.

Iar când o fi uitat sã mor
la circiuma din mahala
sorbita-n calea pumnilor
posirca acra viu sã stea.

"Hei... viata, viata... iesi din cort
hai, pune-mi-te iar pe dant...
te uita... zace colo-n sant
motanul mort, motanul mort..."