joi, 8 ianuarie 2015

Reflexii in Oglinda - Gara Iasi, "Palatul Dogilor" din Moldova


Gările României ascund poveşti puţin ştiute. Au fost proiectate de arhitecţi celebri, au fost inaugurate de regi şi regine, au supravieţuit bombardamentelor şi au devenit adevărate simboluri ale oraşelor pe care le reprezintă.
Clădirea impunătoare a Gării Iaşi a fost realizată după planurile arhitectului austriac Johan De Wachter, care şi-a găsit inspiraţia în Palatul Dogilor din Veneţia. Construcţia a fost inaugurată în 1870, fiind a treia gară din România.
Gara Mare a Iaşiului a fost ridicată în cadrul unui plan complex gândit încă de la mijlocul secolului XIX, în timpul domnitorului Mihail Sturdza, pentru legarea României printr-o reţea feroviară. Planurile iniţiale au fost abandonate rând pe rând, din lipsa resurselor financiare. După unirea Principatelor şi, mai ales, după aducerea pe tronul Principatelor Unite a lui Carol de Hohenzollern, în 1866, au început să apară primele căi ferate între regiunile istorice ale ţării. La 1 septembrie 1866 a fost inaugurată calea ferată care lega oraşele Liov şi Cernăuţi din Austro-Ungaria. A fost construită şi pusă în exploatare de către compania feroviară Lemberg-Czernowitz Eisenbahn (LCE). Aceasta obţinuse la 15 mai 1867 concesiunea pentru continuarea căii ferate până la Suceava, aflată atunci pe graniţa dintre Austro-Ungaria şi România. În cadrul aceluiaşi proiect, a fost planificată realizarea unei legături de la frontiera austriacă prin porturile dunărene Galaţi şi Brăila către Bucureşti. În acest scop, directorul general al Lemberg-Czernowitz-Eisenbahn, Viktor Ofenheim, a primit în anul 1867 un contract preliminar. Prin liniile de cale ferată pe care le administra în Bucovina, Lemberg-Czernowitz-Eisenbahn a contribuit la îmbunătăţirea condiţiilor logistice din partea de nord a reţelei feroviare a României şi i s-a atribuit contractul de construcţie pentru traseul de la Suceava la Roman cu o linie de legătură de la Paşcani la Iaşi. La 25 decembrie 1869 a fost deschis traseul feroviar Suceava-Roman. Împreună cu calea ferată Cernăuţi-Suceava inaugurată cu o lună şi jumătate în urmă, România dispunea acum de o reţea feroviară conectată cu ţările din străinătate. În acelaşi timp, compania austriacă Lemberg-Czernowitz-Jassy Eisenbahn a construit Calea ferată Paşcani-Iaşi pe care a finalizat-o la 20 mai/1 iunie 1870. Cu acest prilej a fost inaugurată şi Gara Iaşi, care era pe atunci una dintre primele staţii de călători din România. Era a treia gară de pe teritoriul actual al României, după cele de la Bucureşti şi Giurgiu, inaugurate în 1869. Clădirea impunătoare a Gării Iaşi a fost realizată după planurile arhitectului austriac Johan De Wachter. Clădirea gării a fost construită în stil veneţian-gotic. Faţada sa este inspirată de faţada Palatului Dogilor din Veneţia. Clădirea centrală avea o lungime de 133.8 m şi 113 camere. În partea centrală, la etaj, se află o loggie cu cinci ochiuri şi coloane de piatră sculptată, având deasupra trei ogive, tot sculptate. Clădirea a fost văruită în roz-bombon, iar loggia era roşie. Marea problemă a constructorilor a fost zona mlăştinoasă în care a fost ridicată gara. A fost nevoie de ridicarea unor terasamente înalte de aproximativ doi metri. Chiar şi aşa, clădirea s-a crăpat la scurt timp după inaugurare în două, fiind nevoie de investiţii suplimentare pentru refacere. În următorii ani, Gara Iaşi a devenit unul dintre principalele noduri feroviare ale ţării, unind atât căile ferate interne, cât şi cele din statele vecine, prin legături cu Cernăuţi şi Odessa. Prin Gara Iaşi au trecut trenurile cu refugiaţi în primul război mondial. Regele Ferdinand I al României, Guvernul ţării, oficialităţile statului, s-au refugiat în Moldova în noiembrie 1916, după ocuparea părţii de sud a ţării. Iaşul a devenit reşedinţa principalelor instituţii ale statului. În gară funcţiona un birou de primire al refugiaţilor de unde erau dirijaţi refugiaţii către diferite adăposturi. Legătura feroviară dintre Iaşi şi Bucureşti a fost întreruptă, fiind reluată abia la 18 martie 1918 prin transbordare. Astfel, cei care doreau să călătorească la Bucureşti schimbau trenul la Mărăşeşti, de unde urcau într-un tren aflat sub control german. La 11 noiembrie 1918 s-a reluat transportul direct fără transbordare. După primul război mondial, Gara Iaşi a intrat într-un proces de modernizare. Au fost construite cele două noi aripi, la sud (1928) şi la nord (1930). În 1932, gara a trecut prin cea mai mare cumpănă din istorie, în timpul celui mai mare dezastru natural care s-a abătut asupra Iaşiului. Apele s-au revărsat peste Iaşi pe 26 iunie 1932 după 21 de zile în care plouase fără oprire (foto jos). O ploaie torenţială căzută la Cotnari în noaptea acestei zile a scos din matcă râurile Bahluiul, Nicolina şi Jijia, a rupt liniile ferate dinspre Hârlău, Paşcani, Dorohoi, Vaslui şi Ungheni şi a inundat

cartierele mărginaşe ale Iaşiului, dar şi clădirea gării. "În ziua de 27 iunie, la ora 14, apa a depăşit peroanele, iar la ora 16 era în birourile staţiei mai înaltă de jumătate de metru", se arată în publicaţia „Săptămâna CFR” din 10 iulie 1932. Fotografiile realizate dintr-un avion militar şi aflate acum în posesia Arhivelor Naţionale Iaşi rămân mărturie pentru dimensiunile dezastrului petrecut în 1932 la Iaşi. La 9 decembrie 1934 s-a inaugurat un depou nou, cu remiză de beton armat, uzină electrică proprie, elevator mecanic, instalaţie de captare, tratare şi pompare a apei din Bahlui, reţea de distribuţie şi un castel de apă. Între anii 1937-1938 s-a construit pasarela care traversa calea ferată şi lega strada Gării cu Şoseaua Naţională. Cutremurul din 1940 a produs avarii clădirii. În perioada celui de-al doilea război mondial (1940-1944), prin Gara Iaşi au trecut trenurile cu refugiaţi din Basarabia şi nordul Bucovinei, apoi trenurile cu soldaţi care mergeau pe frontul de est. Un moment dramatic s-a consumat în noaptea de 29/30 iunie 1941 când de aici au plecat două trenuri încărcate cu câteva mii de evrei ieşeni (între 4.500 şi 7.000) care urmau să fie deportaţi. Acele trenuri au fost denumite ulterior "trenurile morţii". Primul tren a plecat spre Călăraşi, parcurgând acest drum în şapte zile, iar cel de-al doilea a mers spre Podu Iloaiei, făcând până acolo opt ore. Trei sferturi dintre evrei au murit pe drumul către destinaţie. Cutremurul din 4 martie 1977 a avariat grav clădirea Gării Iaşi, slăbindu-i structura de rezistenţă. Balansul turnului cu ceas a determinat dislocarea zidăriei de susţinere, existând pericolul ca el să se prăbuşească peste holul central. Lucrările de reparaţii au fost începute la doi ani după seism, dar au stagnat mulţi ani din cauza lipsei de fonduri. Practic, 1979 este anul în care au început lucrările de restaurare şi consolidare a Gării Iaşi, lucrări care nu s-au terminat în totalitate nici în prezent. (fragment/sursa: www.adevarul.ro)

O sa adaug o completare la acest articol, sunt cateva informatii pe care le-am primit ca si comentariu din partea unui Anonim, cunoscator al povestii acestei gari: lucrările de refacere a gării Iași din anii 1950-1953, atunci când a fost construit și turnul cu ceas, demolat în anul 1988. Cu ocazia refacerii și consolidării din perioada anilor 1950-1953, vechiul peron din fontărie a fost înlocuit cu un peron nou realizat în premieră la CFR din pânză de beton armat. De asemenea loggia venețiană a fost transformată într-un fel de balcon închis, cu ușoare trăsături gotice, clădirea pierzându-și farmecul inițial. Și interiorul a suferit transformări importante, cea mai mare parte a corpului central fiind compartimentată la etaj în vederea amenajării birourilor Regionalei de Căi Ferate Iași. Ca un fapt ce ține de epoca stalinistă în care a fost refăcută clădirea gării Iași la începutul anilor 50, este existența pe acoperișul turnului cu ceas a unui vârfar care susținea o stea roșie din tablă. Vârfarul a fost îndepărtat la începutul anilor 60, la ordinul unui potentat al vremii.

Multumesc pentru interesantele info!


mai multe gasiti la  SorinN

30 de comentarii:

  1. Vorbim de surse...
    Toată lumea folosește surse, însă uneori mai sunt scăpări. ;)
    Se vorbește de România în timpul domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849), deși atunci nu existau decât Țara Românească și Moldova.
    Nu se spune că în momentul în care a ajuns în România, Carol avea titlul de principe și, cea ce este de tot râsul, fotografiile cu inundațiile nu se găsesc numai la Arhivele din Iași, așa cum se lasă să se înțeleagă. Eu am văzut un album cu ele la Casa Regală Română, în anul 2005. Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial și Frontul de Est sunt scrise in afara tiparelor. Cam ăsta este nivelul unor persoane din presă: mai mult decât mediocru...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. legat de presa, da, nu este o noutate mediocritatea unor jurnalisti care se numesc asa doar pentru ca au o diploma care atesta absolvirea unei facultati, aceasta diploma neatestand si calitatea de jurnalist...
      legat de surse...
      o sa incerc pentru genul acesta de articole sa gasesc niste surse care sa prezinte nu doar credibilitate dar sa pastreze si linia a ceea ce eu vreau sa postez...povesti despre...
      de aceea aleg genul acesta de prezentare, el este mai "comestibil" decat o lucrare serioasa care descrie astfel de evenimente...
      ma repet spunand ca absolut toate completarile pe care le faci tu, istoric fiind, pentru mine ca si pentru cei care trec pe aici conteaza foarte mult, pentru ca iata, aseaza multe lucruri la locul lor :)
      pe de alta parte, cine este interesant sa cunoasca in profuzime adevarul istoric infatisat in astfel de povesti, sunt sigura ca va gasi modalitatea de a obtine astfel de informatii...
      ca sa fac o paralela, postarile mele au valoarea unui film comercial, filmul de arta fiind reprezentat de lucrarile cu o solida documentatie istorica :)
      un gen nu il exclude pe altul, dimpotriva, as zice ca un gen facil te poate face sa doresti mai mult dar daca cineva alege sa se multumeasca cu putin, acest putin inseamna oricum mai mult decat nimic :)
      eu sper ca iti vei spune in continuare parerea completand povestile,m-as bucura si daca mi-ai indica si alte surse pe care tu le consideri potrivite cu ceea ce ti-am spus ca vreau eu sa postez...
      te mai astept :)

      Ștergere
    2. O replica lunga cat o distanta parcursa de Napoleon cu calul intr-o zi... :)

      Ștergere
    3. nu stiu ce distante strabatea Napoleon dar stiu cu siguranta ca eu sunt o vorbareata :)

      Ștergere
  2. Faină prezentare, în stilul unui „film comercial”. :)
    Încet, încet, o să ai pe blog o mică enciclopedie a gărilor! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sa stii ca nu ar fi o idee chiar rea :))
      ma bucur ca ti-a placut si sa nu-ti imaginezi ca gara din Cluj nu are si ea o poveste :)

      Ștergere
  3. Iasul este orasul meu de suflet. Despre gara nu stiam nimic, cu toate ca am admirat cladirea de atatea ori ! :) Multumesc pentru prezentare.
    Pup

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumos oras! Poate o sa am ocazia sa-l vad vreodata! Zi faina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sunt sigura ca aceasta ocazie se va ivi :)
      faina sa-ti fie si tie ziua, multumesc!

      Ștergere
  5. Eu sunt destul de multumit de ceea ce am citit in postare pentru ca am aflat lucruri noi.Desigur, cine e interesat de aprofundare, nu are decat sa se adape cu nesat din putul...cunoasterii... :))) Dar pentru mine conteaza uneori, recunosc, si...autosuficienta.
    Vreme de vreo sase ani buni am tot intrat si iesit pe la gara din Iasi, ca student, dar nu cunosteam istoricul acestei cladiri cu stilu-i aparte pentru meleagurile (si mentalitatile !) noastre.Deh...ce sa-i faci ?!...Influenta habsburgica (adica mai bine zis de la...K.u.K. !) a coborat pana mai la vale, spre Moldova...Se putea, poate, si mai jos, dar erau deranjate astfel alte interese, alte imperii...
    Mi-a atras atentia in mod deosebit fotografia cu aparia din spatele garii, si astfel putem felicita arhitectul care, in timpul elaborarii proiectului, a intuit ca, intr-o buna zi, copia "Palatului Dogilor", materializata in chip de gara, va avea parte realmente si de un decor tipic pentru o mica Venetie : apa multa...De aici gandul ma duce la o alta postare de-a Pandhorei, recenta, cu Palatul Navigatiei din Galati, acela de langa Dunare. Dupa spusele bunicului meu matern care a lucrat acolo ca Sef al Serviciului Hidraulic in perioada interbelica, cea a Romaniei Mari, Palatul avea si turn sus pe aripa stanga, exact cum il are sus pe aripa dreapta, dar a fost distrus de bombardamente in Primul Razboi Mondial, stiut fiind ca frontul se stabilizase pe linia (aliniamentul) Siretului...Nu a mai fost refacut nici pana in ziua de azi...
    Revenind la gara Iasi, da, cutremurul din '77 a distrus-o grav, si mult timp a fost in renovare.Tot cartierul de case adiacente a fost efectiv distrus.Imediat s-au construit blocuri...In acea seara de 4 martie 1977, tocmai plecasem din gara Iasi cu un tren, iar cutremurul m-a ''prins'' la cinci minute dupa ce trenul iesise dintr-un tunel lung, cel de la Talasman (please ask Mr.D. about this tunnel!)...Nu stiu ce s-ar fi intamplat daca eram inca in gara...
    Inainte de momentul '77, gara avea pe plafon scene pictate reprezentand pe muncitorii de la barajul Bicaz si tarani inconjurati de spice...Propaganda comunista, de epoca stalinista, ieftina, dispusa pana si pe plafon ! Dupa cutremur si renovare,''frescele'' au disparut...Nu mai erau de actualitate...
    Multumim pentru postare si pentru efortul de a ne incita intrucatva ca sa recurgem la cutia cu amintiri care nu e conectata la Internet, ci e doar pe...umerii nostri !
    Cu bine !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. intotdeauna cu drag, Marco! :)
      ai impletit atat de frumos trecutul cu prezenta trecutului in vietile noastre dar si ale acestei gari, greu incercate...
      consider un adevarat noroc faptul ca cineva din familia ta a cunoscut frumusetea Palatului Navigatiei care mi se pare unic fiind de fapt o gara fluviala, ceva putin obisnuit si cred ca nu doar la noi...
      multumim ca ai impartasit aceste amintiri cu noi, multumesc pentru aprecieri :)

      Ștergere
  6. Impresionant articol, mulțumesc ! Cam ambițioasă inspirația pentru fațada unei gări, dar m-a impresionat mai ales lupta cu apa...

    Zi frumoasă, Pandhora !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cu drag, Zina!
      eu ma bucur ca aceasta ambitie s-a materializat intr-o cladire care iata, chiar daca a pierdut batalii, a castigat totusi lupta cu timpul dar mai ales cu timpurile :)

      seara faina si tie draga Zina, multumesc! :)

      Ștergere
  7. Faina de tot constructie! Arhitectura superba...

    RăspundețiȘtergere
  8. Interesant articolul ca de fiecare dată,și pozele îmi plac!
    Îți doresc un sfârșit de săptămână așa cum ți-l dorești tu,scumpo!
    Pup și îmbrățișez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc de apreciere, Elena :)
      un w-end perfect iti doresc la randul meu, te imbratisez cu acelasi drag!

      Ștergere
  9. Iasule , Iasule mandra cetate!:)
    gara? am o amintire in gara pe care nu o sa o uit toata viata mea...
    o amintire tristuta insa draga mie....
    nu stiam de marea cumpana a garii din '32! dar uite cum tu , geamana draga , imi povestesti....:))
    trebuie sa mai spun ca iubesc orasul asta?:P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. atunci cand am gasit acest articol la tine m-am gandit in primul rand, la tine si la dorul tau :)
      te imbratisez cu drag si sa stii, garile asteapta intotdeauna ca oamenii sa se intoarca de unde au plecat >:D<

      Ștergere
  10. Arata la fel, referitor la arhitectura, diferenta e abundenta de masini, pe care in poza veche nu o vedem.Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  11. cu fiecare postare a ta despre Iasi, creste dorinta mea de a vizita orasul. Frumoase povesti ne dezvalui tu, în aceasta rubrica minunata ce împleteste trecutul cu viitorul.
    Pup draga mea draga ♥ un weekend minunat sa aveti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. daca te-am convins de farmecul acestui oras si va figura in viitor pe lista vizitelor tale nu pot decat sa fiu maxim de incantata mai ales ca este si orasul Geaninei pe care stiu ca o apreciezi mult...
      multumesc pentru ca te bucuri alaturi de mine de aceste povesti, vor mai fi :)
      te pupacesc, w-end perfect va doresc la randul meu! :*

      Ștergere
  12. Frumoasa prezentarea ta !
    O alegere inspirata!
    Felicitari !

    RăspundețiȘtergere
  13. Și uite-așa, gările României ascund poveşti ...acum ştiute! Frumoasă construcție! Am fost de câteva ori la Iași, odată într-o excursie de studii, studentă fiind și preocupată mai mult de Biserica”Trei Ierarhi”, o minune. Gara seamănă cu adevărat cu Palatul Dogilor, ca simetrie și dispunere a elementelor fațadei.
    Draga mea, fiind prima descindere din noul an aici, pe prietenosul tău blog, îți urez încă odată La mulți ani frumoși, cu sănătate și iubire! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc de frumoasa urare Mirela, un an bun cu reusite iti doresc la randul meu, atat pentru tine cat si pentru dragii tai! :)
      Iasul este o poveste in sine cu multele sale dovezi ca timpul nu a trecut degeaba peste oras, Biserica Trei Ierarhi fiind una dintre aceste dovezi :)
      ultima data cand am fost la Iasi am trecut pe la Trei Ierarhi dar ca sa intram a trebuit sa platim o taxa, ceea ce nu mi se pare normal intr-o biserica in care se tin slujbe chiar daca este monument istoric...

      un w-end fain iti doresc, Mirela! :)

      Ștergere
  14. Stimată Pandhora, în comentariul dv., destul de bine documentat,nu am găsit nicio referire la lucrările de refacere a gării Iași din anii 1950-1953, atunci când a fost construit și turnul cu ceas, demolat în anul 1988. Cu ocazia refacerii și consolidării din perioada anilor 1950-1953, vechiul peron din fontărie a fost înlocuit cu un peron nou realizat în premieră la CFR din pânză de beton armat. De asemenea loggia venețiană a fost transformată într-un fel de balcon închis, cu ușoare trăsături gotice, clădirea pierzându-și farmecul inițial. Și interiorul a suferit transformări importante, cea mai mare parte a corpului central fiind compartimentată la etaj în vederea amenajării birourilor Regionalei de Căi Ferate Iași. Ca un fapt ce ține de epoca stalinistă în care a fost refăcută clădirea gării Iași la începutul anilor 50, este existența pe acoperișul turnului cu ceas a unui vârfar care susținea o stea roșie din tablă. Vârfarul a fost îndepărtat la începutul anilor 60, la ordinul unui potentat al vremii. Semnează, un cunoscător.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru interesantele info, le-am adugat articolului initial.
      Articolul este preluat de pe site-ul ziarului Adevarul, informatia furnizata de dvs. nu apare in acel articol dar eu ma bucur ca s-a intamplat asa pentru ca astfel am putut afla ca sunt inca persoane interesate de povestile de altadata, lucru pentru care va multumesc! :)

      Ștergere