duminică, 6 mai 2012

Cine a adus telefonul in Bucuresti?

Pache Protopopescu s-a aflat doar pentru trei ani în fruntea Bucureştiului, între aprilie 1888 şi decembrie 1891, dar a lăsat în urmă multe proiecte pe care le-a dus la bun sfârşit şi care l-au făcut cunoscut ca unul dintre cei mai buni primari din istoria oraşului.
S-a născut la 12 februarie 1845, în Mahalaua Negustori, iar numele de „Protopopescu“ l-a căpătat ca urmare a faptului că tatăl său slujea ca protopop la Biserica Sf. Gheorghe cel Nou, potrivit istoricului Dan Falcan. În doar trei ani, edilul a reuşit să introducă telefonul public, să extindă iluminatul electric până în Piaţa Teatrului Naţional, să construiască primele trotuare şi noi artere de circulaţie.„La sfârşitul secolului al XIX-lea când s-a tăiat bulevardul Cotroceni-Obor de către Em. Protopopescu-Pache, primarul oraşului, pentru interes şi necesitate edilitaro-urbanistică, au fost demolate biserica Caimata şi biserica Armenească“, a scris şi istoricul George Potra în cartea sa „Din Bucureştii de ieri“.Şi transportul în comun a fost o prioritate pentru primarul de la acea vreme, astfel că s-a lucrat la extinderea reţelei de tramvai, dar şi la impunerea unor condiţii civilizate de transport pentru bucureşteni.
„Înainte de a se pune în circulaţie tramvaiele cu cai ale noii societăţi, Em. Protopopescu-Pake, primarul oraşului a dat o ordonanţă alcătuită din şase articole cu mai multe subpuncte, cu dispoziţiile care trebuiau respectate atât de personalul tramvaielor , cât şi de pasageri. Astfel, conductorii vor păstra ordinea în vagoane, vor îngriji ca pasagerii să se aşeze pe bănci, fără să aducă supărare unul altuia”, notau istoricii.
 “În mijloacele de transport în comun de la acea vreme, era interzis să urce mai mulţi călători decât câte locuri sunt pe bănci şi pe platformă, nu vor fi primiţi în vagoane cei îmbrăcaţi murdari, în stare de beţie sau pe cei însoţiţi de câini. Nu vor admite nimănui cu tinichele sau ulcioare cu lichide care ar putea să mânjească sau să supere pe ceilalţi călători. Agăţatul de vagoane , fie chiar pe scări este strict interzis şi periculos. Taxa fixată era de 30 de bani pentru toată linia, 20 de bani pentru două secţii şi 15 bani pentru o secţie, toţi călătorii erau obligaţi să prezinte biletul la cerere”, mai scria istoricul Potra.

Cred ca o parte dintre aceste reguli ar trebui reiterate :)


sursa: www.adevarul.ro

14 comentarii:

  1. sigur!!!...m-am saturat de aglomeratie si de "cei imbracati murdar"...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. imi imaginam eu ca nu sunt singura care gandeste asa :))

      Ștergere
  2. Pe mine mă impresionează respectul pe care îl aveau oamenii acelor vremuri față de reguli, de hotărârile care priveau comunitatea...Acum, majoritatea parcă nu mai are nimic sfânt, inclusiv în modul de adresare...Păcat. Pandhoraa, să ai o seară frumoasă! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. stiu despre ce vorbesti Mirela...asa gandesc si eu...
    o seara frumoasa iti doresc la randul meu si o saptamana cat mai usoara! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Acum e o cu totul alta abordare. Mi-a facut placere sa citesc, o saptamana cat mai buna iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cu drag Robert :)
      buna sa-ti fie si tie saptamana! :)

      Ștergere
  5. cred ca regula cu cei murdari din tramvaie ar trebui reintrodusa

    RăspundețiȘtergere
  6. "Hei, tramvai, cu etaj si tras de cai,
    Hei, joben, ce umblai la "Mon jardin",
    Hei, bunic, cu monoclu erai sic,
    Hei, can-can, cu picioarele-n tavan."

    "Toate-au fost la timpul lor ceva exagerat,
    Anii au trecut in zbor si lumea le-a uitat.
    Da, da..."

    Phoenix - Vremuri :
    http://www.youtube.com/watch?v=rOnkr2iNMWI

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am ascultat-o cu multa placere Marco...multumesc :)

      Ștergere