luni, 28 mai 2012

Barbatii imbracati in rosu,un magnet pentru femei...

"Secretul" acestei culori constă în capacitatea ei de a-i face pe bărbaţi să pară mai puternici, susţine Andrew Elliot, profesor de psihologie la Universitatea Rochester, coordonatorul studiului, conform Mediafax.
"Am descoperit că femeile îi consideră pe bărbaţii îmbrăcaţi în roşu ca având un statut social mai înalt, capabili de a face bani şi de a urca mai repede pe scara socială. Această opinie despre statutul înalt în societate conduce către atracţie", a declarat Andrew Elliot.
O serie de studii anterioare au relevat faptul că femeile nu sunt conştiente de efectul acestei culori asupra lor.
Cercetătorii consideră că acest efect este produs de o combinaţie între factori culturali şi factori biologici.
În cazul unor specii de primate - mandril şi babuinul gelada -, culoarea roşie reprezintă un indicator al dominaţiei masculine, exprimată cu cea mai mare intensitate în cazul masculilor alfa. Femelele din aceste specii se împerechează mai des cu masculii alfa (comparativ cu ceilalţi), iar ei le oferă în schimbul favorurilor sexuale protecţie şi hrană.
"Atunci când o femeie vede culoarea roşie, aceasta poate să declanşeze un resort profund şi probabil de natură biologică. Se spune adeseori că şi în societatea umană bărbaţii se comportă precum animalele în ceea ce priveşte chestiunile de natură sexuală. Se pare că şi femeile se comportă precum animalele, potrivit aceloraşi principii", a adăugat coordonatorul studiului.
Cercetătorii de la Universitatea Rochester au analizat răspunsurile oferite de 288 de femei şi 25 de bărbaţi, fără studii superioare, după ce au privit fotografiile unor bărbaţi, în cadrul a şapte experimente diferite.
Participantele au fost rugate să clasifice fotografiile unor bărbaţi, încadrate de chenare roşii şi albe. Fotografiile încadrate de chenare roşii au obţinut în mod constant scoruri superioare la capitolul "atractivitate".
În cadrul altor experimente, cămaşa bărbatului din fotografie a fost colorată prin tehnici digitale în mai multe nuanţe, printre care şi roşu. Participanţii au clasificat fotografiile aceluiaşi bărbat, în funcţie de propriile lor opinii referitoare la statutul social şi la atractivitatea acestuia, precizând, totodată, dorinţa sau refuzul de a îl întâlni, săruta sau întreţine raporturi sexuale cu acesta.
În urma acestor teste, cercetătorii au ajuns la concluzia că "succesul" înregistrat de culoarea roşu se limitează la statutul social şi la caracterul romantic - bărbatul purtând cămaşă roşie a fost considerat mai puternic, mai atractiv şi mai dezirabil din punct de vedere sexual, însă cămaşa roşie nu l-a transformat într-o persoană mai plăcută, mai blândă sau mai sociabilă.
În plus, acest efect se aplică doar în cazul femeilor. Atunci când voluntarii bărbaţi au fost rugaţi să noteze nivelul de atractivitate al bărbatului din fotografie, culoarea nu a condus la o diferenţiere netă a răspunsurilor lor.



sursa: www.cancan.ro

51 de comentarii:

  1. dacă n-are şi un pic de moz, degeaba!

    Mie-mi plac bărbaţii îmrăcaţi în negru.
    (La o adică, nici nu mă mir de asta, că în ceea ce mă priveşte ei au avut mai mereu rol de ciocli, înmormântându-mă de vie.)
    :)))))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu zic ca avem noroc...barbatii, in marea lor majoritate fug de culorile pastelate asa ca suntem la adapost...in caz contrar am avea rolul piliturii de fier :))

      Ștergere
  2. mai ales pentru tăuroaice :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Ca dovada ca doar femeile acorda importanta unor astfel de amanunte..

    RăspundețiȘtergere
  4. Și o mică cicatrice pe față dă bine, așa ca de la o luptă. Cicatricea să nu fie mare sau/și frontală, ea să se afle așa lateral -o scăpărare, undeva sub ochi și spre ureche, este perfect!

    RăspundețiȘtergere
  5. sincer! cred ca la mine nu se potriveste studiul :)). cu siguranta culoare camasii e ultimul lucru la care m-as uita atent! am eu alte locuri unde imi arunc privirea :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. categoric si eu sunt la fel...ma uit atent doar la ochi :))

      Ștergere
  6. mai mai mai...
    sa vezi acum ploaie de "ţoale" rosii...
    Pazea, fetelor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu stiu nu stiu :)
      nu cred sa vad prea mult rosu inaintea ochilor :))

      Ștergere
  7. a. Întrebare: oare problema deficitului de natalitate în România s-ar putea rezolva in extremis prin recurgerea la îmbrăcămintea în roşu ? :)))
    b. Propun ca Moş Crăciun să vină mai des peste an, bineînţeles îmbrăcat cu costumul lui cel...roşu care e mai mult decât o simplă cămaşă roşie precum cea din poza de mai sus.În acest fel, femeile ar mai fi atrase, pardon..."magnetizate", şi de eventualele daruri scoase din sac...
    c. Cum nuanţele de roşu au fost denumite în fel şi chip, de exemplu "roşu Tizian", propun să găsim şi un roşu...masculin căruia să-i spunem "roşu ... magnet"..."magnetizant",...etc... :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. fata din dafin28 mai 2012 la 22:48

      Nu cred, Marco, mai de efect sunt aripile de pui caramelizate mancate in doi, la lumina lumanarii!:)Indiferent de camasa...

      Ștergere
    2. buna idee...si cat de rosu sa fie acest rosu? :)))
      rosu ca focul sau un rosu-amurg...asa mai romantic :)

      Ștergere
    3. Teoretic, un ..."roşu pompeian".
      Practic, un roşu..."crăciunian"! :)))

      Ștergere
    4. o sa fiu foarte atenta la aceasta nuanta :))

      Ștergere
    5. exista "rosu magnetizant", mai cunoscut sub denumirile "dealu mare", murfatlar", "panciu", "niculitel", zaibar"...
      efect garantat!

      Ștergere
    6. se pare ca stau "de vorba" cu un cunoscator :))

      Ștergere
  8. Or fi având dreptate cercetătorii (!?) dar nu m-aş îmbrăca în roşu fără să mă gândesc la personajul...State de România!
    În schimb, îmi plac cravatele roşii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu cunosc personajul dar cravatele rosii imi plac :)

      Ștergere
    2. Ha, ha, era un serial caraghios pe Pro tv despre "minoritari" pe la Paris. Nu m-am uitat la el, dar am reţinut personajul din promo-uri şi din faptul ca pe un coleg de-al meu îl cheamă...State.

      Ștergere
  9. Desi nu neg concluziile studiului integral in sine, (ca habar nu am cum a fost efectuat metodologic), extrapolarea de la mandril si babuin mi se pare cam gratuita, (si sper ca nu a fost facuta de cercetatorii respectivi, ci doar poate de autorul articolului de popularizare al acestui studiu), pt ca aceste specii de maimute sunt taxonomic, evolutionar, si genetic destul de indepartate de om, spre deosebire de bonobo, (cimpanzeul pitic), care este varul de grad 1, gorile, verii de gradul 2, sau chiar varul de rang 3, orangutanul, sau de gr 4, gibonii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. esti o persoana informata :)

      Ștergere
    2. De pe wikipedia...ca incercam sa evit sa ma uit la poza astuia ca ma dureau ochii de la atata rosu ! Nici macar nu ai cum sa te uiti la fata lui sa vezi daca are vreo trasatura posibil interesanta, o buza, o spranceana, etc, din cauza maieului aluia asa de rosu !

      Ștergere
  10. Ochii și mâinile contează, apoi restul. Așa că...fără roșu! Dar e interesant, nu prea am văzut bărbați în roșu, doar câțiva adolescenți, sau la sport.;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cum spuneam si mai sus,asta am observat si eu...barbatii evita culorile tari si da...ochii...imi place sa privesc ochii si mai ales sa observ privirea :)

      Ștergere
  11. Daca ma gindesc bine, imi place sa-l vad in rosu :) Dar nu cred, ca asta m-a atras primordial ...

    RăspundețiȘtergere
  12. sa nu uiti sa ne arati fotografii :))

    RăspundețiȘtergere
  13. suna periculos...pentru femeile din jurul tau :))

    RăspundețiȘtergere
  14. Sa tina oare magnetul doar de culoarea imbracamintei...nu cred.

    RăspundețiȘtergere
  15. normal ca rosu' sare'n ochi si-l alerteaza in fel si chip...altfel de ce ar fi fost ales pentru semafor? :))

    RăspundețiȘtergere
  16. Eu am o am o problema cu barbatii care aleg sa poarte camasi sau tricouri roz. Sincer nu-i pot intelege!
    Exista o infinitate de tonuri ale culorilor: maro, albastru, verde ... sau cat de elegante sunt camasile albe cu dungulite si dumnealor se imbraca in roz. Sincer, eu cand vad barbati in roz, trec pe trotuarul celalalt!
    Cat despre camasi sau tricouri rosii cred ca merg la o petrecere in familie, la plaja sau la munte. Insa barbatii in rosu nu ma atrag in mod special ... vorba Mirelei ochii si mainile si ... cum miroase.;)
    Felicitari pentru articol Pandhora!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie mi se pare ca barbatii in roz sint ridicoli, aceasta culoare exclusiv feminina nu-i avantajeaza in nici o ocazie.
      Oricum, o persoana nu e definita de culorile hainelor cu care se imbraca, dar la prima vedere poate influenta perceptia celor din jur.

      Ștergere
    2. culorile au impact asupra privitorilor,asta in mod sigur...
      cat de puternic este acest impact depinde de...privitor :)

      Ștergere
    3. Melly : multumesc pentru aprecieri Melly :)
      categoric,gusturile nu se discuta :)
      mie imi plac barbatii imbracati in culori vii dar depinde de locul si de momentul in care poarta aceste culori...
      in rest,ar fi dovada de superficialitate sa ne oprim doar la culoarea hainelor cand apreciem o persoana,barbat sau femeie dar...superficialitatea infloreste pe zi ce trece :)

      Ștergere
  17. Trebuie sa-mi revizuiesc garderoba, culoarea mea preferata este albastrul. Dar e bun si albastrul, iti spun eu precis. :)))

    RăspundețiȘtergere
  18. ha,ha,ha...eu nu ii contrazic pe cercetatori !!! :))

    RăspundețiȘtergere