joi, 24 mai 2012

Ambasador - ieri si azi

Hotel Ambasador, declarat monument de arhitectură, a fost inaugurat la data de 4 mai 1939. După cel de-al Doilea Război Mondial a fost închis pentru aproximativ cinci ani, din 1949 până în 1954, când s-a redeschis şi a devenit unul dintre reperele Capitale.„Ambasador a fost construit între anii 1937 şi 1939 după un proiect al arhitectul Arghir Culina, care era şi coproprietar.
El deţinea hotelul împreună cu Constantin S. Mihăescu, proprietarul garajelor denumite Ciclop“, a spus istoricul Dan Falcan pentru Adevărul de Seară.
 Când a fost inaugurat, Hotelul Ambasador a fost descris de publicaţiile bucureştene ca fiind echipat cu cele mai performante instalaţii sanitare ale vremii, oferindu-le clienţilor un nivel de confort greu de egalat.



„Hotelul cu 300 de camere şi 300 de băi cu cea mai modernă instalaţie sanitară din Europa va fi deschil la 4 mai“, scriau ziarele la momentul respectiv.
Multe dintre documentele şi planurile păstrate arată faptul că destinaţia iniţială a clădirii lui Arghir Culina nu fusese aceea de hotel, ci de bloc de locuinţe cu spaţii comerciale la parter.
Hotelul dispune în prezent de 209 camere, dintre care 8 apartamente, 4 garsoniere, 41 de camere normale şi 156 de camere duble.
Restaurantul Ambasador, situat la primul etaj, oferă o diversitate de preparate din bucătăria româneasca dar şi internaţională.
Clădirea mai dispune şi de două săli de conferinţe, cu capacitatea de 15, respectiv 30 de locuri.

Faţada hotelului Ambasador este formată din două coloane enorme, simetrice, care dominau panorama de pe fostul bulevard Tache Ionescu, actualul Magheru.
Când a fost construit, era cea mai înaltă clădire din zonă, datorită celor 12 etaje ale sale. Dintre acestea, nivelele superioare sunt mai retrase, formând terase cu vedere către bulevard. Foarte apreciat în trecut, hotelul de trei stele a început să fie din ce în ce mai puţin solicitat, devenind astăzi un hotel de categoria a doua. (fragment)


autor: Dorin Irimia
sursa:  www.adevarul.ro





16 comentarii:

  1. Hotel inaugurat pe vremea lui Carol al II-lea şi a ...Elenei Lupescu (vrei, nu vrei, dar asta e !) :))), atunci când în Capitală au fost ridicate construcţii grandioase în stil modernist-monumentalist-mussolinian, încadrate în atmosfera acelei epoci de dictaturi feroce.Istoria s-a tot scris şi rescris, dar clădirile au rămas tot impunătoare.Meritul este al arhitecţilor români.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu ma bucur ca inca nu are "bulina rosie" inca !!!... Incep sa cam dispara cate una- doua cladiri din zona...sau sa se transforme!...:(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. stiu...stiu...

      din pacate si nu stiu din ce motiv cladirea nu mai are nici un farmec...sau poate o vad eu altfel,nu stiu...

      Ștergere
  3. Vremurile s-au schimbat, cladiri noi apar ca ciupercile si au diferite arhitecturi, le "acopera" pe cele vechi si la propriu si la figurat, daca pot spune asa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma deranjeaza teribil,vizual vorbind acest scurt-circuit intre trecut si prezent...

      Ștergere
  4. În 1969, l-am ascultat aici, pe Guido Manusardi. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Aceasta suprapunere dintre vechi si nou oarecum contrastanta si posibil ciudat suparatoare exista si in orasul din Norvegia unde ma aflu eu, care e un fel de fost oras centru administrativ bisericesc, ulterior oras de pescarie si portuar, din cand in cand si constructor naval, care s-a dezvoltat de-a lungul istoriei lui de oras de la 1125 incoace in pusee oscilante de boom si bust economic, dintre care si ultima Goana dupa Aur cand s-a descoperit petrolul in anii 70, si s-a dezvoltat si mai tare la nivel de adevarata butaforie, (dupa cum se plang unii localnici). Centrul are pe alocuri, intr-adevar, am remarcat chiar ieri, (mai ales ca au inceput sa soseasca turistii), un aer de parc Epcot de la Disney World, din Orlando, FL, (cu cladirea ziarului local fiind atractia Future World, si cateva stradute apartinand cartierului Francez, altele altor cartiere din World Showcase de la Epcot), iar unele suburbii de loturi de filmare Hollywood, pe alocuri ca la parcul turistic Universal Studios, (tot din Orlando, FL).

    Pe de alta parte, dezvoltarea arhitecturala cu imbinarea cea mai armonioasa dintre vechi si nou, si totodata si cea mai armonioasa intre natura salbateca si constructiile facute de om pe care am vazut-o in viata mea se gaseste in orasul Bergen, insa asta nu avea cum sa nu se intample intr-un oras care s-a dezvoltat si intr-o zona cu o frumusete geografica naturala de nivel de carte postala turistica, inconjurat si de 7 munti, (sic !), plus unde mai exista si o gramada de firme de arhitectura, si totodata oras a carei dezvoltare continua a fost intial influentata si de o gramada de incendii nefericite, si este acum si planificata ff rigid la nivel administrativ local inca de la 1916 incoace.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. exact lipsa armoniei ma deranjeaza cel mai tare...
      un exemplu de "asa nu" pentru mine cel putin este chiar sediul Asociatiei Arhitectilor din Romania...
      eu inteleg ratiunea acelei constructii dar asta nu ma face sa-mi si placa...
      http://cercetati.blogspot.com/2011/04/cladirea-uniunii-arhitectilor-din.html

      Ștergere
  6. Aveau cândva nişte produse minunat de bune la cofetăria lor. Eh, alte vremuri!
    :))

    Brrr, ce hibrid e clădirea aceea!! N-o ştiam, însă combinaţia de stiluri îmi displace. E frivolă - o excentricitate, indiferent care îi e motivaţia sau scuza invocată. Sunt convinsă că s-ar fi găsit şi alte soluţii la problema monumentului care trebuia salvat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. o poti vedea vis-a-vis de Galeriile Orizont...
      asa ma gandeasc si eu...alaturarea celor doua tipuri de materiale de constructii si mai ales stiluri mi se pare a fi total nefericita...

      Ștergere
  7. Bună scumpo!
    Foarte interesant articolul,îmi
    place arhitectura lui și numele”Ambasador”!
    Mulțumesc de informații!
    Un weekend excelent îți doresc!
    Îmbrățișări generoase!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cu drag Elena,un w-end perfect iti doresc la randul meu! :)

      Ștergere
  8. O scurta lectie de istorie! Multumesc! :)

    RăspundețiȘtergere