Ionel Teodoreanu, un crai de lux, si marea sa neimplinire in dragoste

Prozatorul născut la Iaşi în 1897, care avea să fie recunoscut pentru scrierile sale ce evocă în stil inconfundabil copilăria şi adolescenţa, şi-a câştigat existenţa ca avocat, dar a rămas fidel literaturii. Scrisul i-a ocupat cea mai mare parte a timpului liber, iar cele mai multe cărţi ale sale s-au născut în lungile zile de vară, când, obosit să pledeze în procese, se retrăgea împreună cu familia la Mănăstirea Agapia din Neamţ. Acolo, în cerdac, scria până după-amiază. După ce punea punct, povestesc cei care l-au cunoscut, se plimba cu soţia sa (născută Maria Ştefana Lupaşcu, ea însăşi scriitoare, având pseudonimul Ştefana Velisar) şi se juca cu cei doi copii ai săi, Ştefan şi Osvald Teodoreanu.
Despre scris nu se poate spune că a fost doar o pasiune pentru avocatul Ionel Teodoreanu, care a semnat volume unice în literatura română -, „Uliţa copilăriei" (1923), „La Medeleni" (1925-1927), „În casa bunicilor" (1938), „Lorelai" (1935) etc. -, fiindcă literatura i-a fost vocaţie şi profesie. Printre pasiunile sale s-au numărat însă sportul, în special patinajul şi boxul.
Frumos şi melancolic, preocupat de subtilităţile sufletului omenesc, Ionel Teodoreanu a stârnit pasiuni printre destule reprezentante ale sexului frumos. Cele mai multe dintre aceste amoruri au rămas învăluite în mister şi li s-a pierdut urma în istorie. Însă o iubire neîmpărtăşită, survenită după 1938, când autorul s-a mutat la Bucureşti,  a fost dezvăluită de Vlaicu Barna, prieten al scriitorului: „Era în timpul războiului, când pe scena teatrului din pasajul Majestic apărea un exemplar de lux al frumuseţii feminine.

Nadia Gray


Vederea ei, ca o lovitură de trăsnet pentru vestitul curtezan, a fost fatală. Din clipa când a văzut-o, el n-a mai avut linişte şi somn, pentru că toate încercările de a se apropia de femeia devenită a visurilor şi a destinului, cum zicea, i-au fost zădărnicite. Mesajele trimise prin scrisori, versuri şi buchete de flori au rămas fără efect şi total ignorate. Îndrăgostitul se plângea acum cu amărăciune prietenilor şi prietenelor, fără cea mai mica jenă".
Acelaşi evocator a elucidat enigma: „Frumoasa neîndurată de pe scenă era Nadia Cantacuzino, soţie a aviatorului Bâzu din istorica familie aristocrata, şi graţiile ei au strălucit şi după plecarea din ţară, distribuită în filme sub numele de Nadia Gray. De la această nereuşită, care l-a costat mult, Ionel Teodoreanu a început să fie văzut în faţa paharului, el, care se delimita totdeauna de aura bahică a bunului sau frate Păstorel, şi la masă nu bea decât rar o sută de grame de vin îndoit cu apă".
Născută la Bucureşti în 1923 dintr-un tată rus şi o mamă basarabeancă, actriţa care l-a fermecat pe melancolicul scriitor se numea Nadia Kujnir-Herescu. Ea s-a căsătorit cu celebrul prinţ Constantin („Bâzu") Cantacuzino, aviator în timpul războiului. Împreună cu acesta, a părăsit România la sfârşitul anilor '40, după al Doilea Război Mondial, la instaurarea comunismului, şi s-a refugiat la Paris. Mai târziu, cuplul avea să se stabilească în Spania.
 În capitala Franţei, tânăra şi-a consolidat cariera actoricească. A debutat în film în 1949, în pelicula franco-austriacă  „L'Inconnu d'un soir". Avea să joace apoi roluri de mai mică sau mai mare întindere. Printre celebrităţile alături de care a fost imortalizată pe peliculă se numără Marcello Mastroianni, Vittorio de Sica sau Errol Flynn. Poate că cel mai cunoscut rol al său a fost în „La dolce vita" (1960), capodopera lui Fellini. În acest film celebru, o puteţi vedea jucând o bogătaşă care-şi sărbătoreşte divorţul la o petrecere din propria locuinţă, printr-un număr de striptease.
După moartea soţului, survenită în 1958, Nadia Gray, aşa cum a rămas în istoria filmului, avea să se stabilească în SUA la sfârşitul anilor '60, graţie căsătoriei cu avocatul newyorkez Herbert Silverman. În 1976, a renunţat la cariera de actriţă de film, preferând să devină cântăreaţă de cabaret. La 13 iunie 1994, când locuia în Manhattan, s-a stins la vârsta de 70 de ani, în urma unui atac de cord.

autor:Ionela Roşu
sursa:http://www.historia.ro