duminică, 17 mai 2015

O alta noapte in "Gradina cu suflete" a Baronului Bellu...

Si anul acesta in circuitul "Noaptea portilor deschise la muzee", Cimitirul Bellu nu doar ca a fost inclus, a fost un punct de maxim interes atat pentru bucuresteni cat si pentru cei din tara si din afara ei.
Incepand cu ora 21.00, artistii Teatrului de Opereta Ion Dacian, au pus in scena un spectacol care a cuprins arii celebre din operete, o sa amintesc doar cateva: ”Liliacul” de Johan Strauss, ”Prințesa Circului” de Kalman, ”Secretul lui Marco Polo” de Francis Lopez, dar si melodii din muscalurile ”Mizerabilii” de Claude Michel Schonberg,”Notre Dame” de Riccardo Cocciante, ”Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber.
"Sala de spectacole" (ca sa numesc asa scena, ecranul pe care era proiectat spectacolul si spatiul decent amenajat cu scaune din fata capelei cimitirului) a fost plina, iubitorii de muzica apreciind si in acest cadru muzica incantatoare, muzica ale carei acorduri se auzeau pana departe pe aleile discret luminate cu mici candele ale cimitirului.Noaptea s-a incheiat cu proiectia filmului ”Întâlnire cu Joe Black” (cu Anthony Hopkins și Brad Pitt).
Este stiut ca Cimitirul Bellu cuprinde multe monumente funerare care poarta semnaturile unor artisti si arhitecti celebri cum ar fi Mausoleul lui Cantacuzino.Aici si-a gasit linistea Gheorghe Grigore Cantacuzino, fost prim- ministru al Regatului, cel care, datorită averii sale uriaşe, a fost supranumit “Nababul”.
Monument care poarta semnatura lui Ion Mincu.
In spatele monumentelor se afla multe povesti.Adevarate sau nu, ele dau farmec trecutului si invaluie intr-o blanda tristete aceste capodopere peste care timpul trece...si pe langa care am trecut si noi...


O sa va spun acum una dintre povestile aflate in spatele monumentelor celebre de la Bellu:

La sfârşitul secolului al XIX-lea, Constantin Poroineanu, fiul unui moşier
oltean, a plecat să studieze la Paris. După o aventură amoroasă în capitala franceză, a avut o fiică, dar nu a recunoscut-o pentru că bătrânul Poroineanu l-a ameninţat că-l dezmoşteneşte. Anii au trecut şi Constantin Poroineanu a devenit un moşier foarte bogat. Unul dintre fiii săi a plecat la studii, tot la Paris. Băiatul s-a îndrăgostit nebuneşte de o fată şi s-au căsătorit în secret.
Când el s-a întors să i-o prezinte pe soţie tatălui său, bătrânul a înlemnit. A pus cap la cap informaţiile şi a realizat că soţia fiului său este fiica lui, rodul pasiunii trăite la Paris în tinereţe. Cei doi tineri, de acum frate şi soră şi-au pus capăt zilelor, iar imediat, la 15 septembrie 1908, după întocmirea testamentului prin care lăsa toată averea sa oraşului Caracal, Poroineanu s-a sinucis.
Povestea tragică a dragostei celor doi a fost întruchipată pe acest monument din piatră de către artistul italian Raffaello Romanelli.
 
Viata isi are povestile ei, moartea, pe unele dintre ele, le poate face de nesters...


informatii de pe www.bellu.ro/istoric




17 comentarii:

  1. Deși este un loc nu tocmai vesel, în cimitir se ascund povești extraordinare ....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ai dreptate, stii ca este chiar asa! :)
      sper ca vei trece sa vezi cu ochii tai atunci cand vei mai ajunge prin Bucuresti...

      Ștergere
  2. Mormântul se află la cca 100 m de Aleea Scriitorilor, iar în partea din spate a sarcofagului este reprezentat un șarpe din bronz, care veghează scena mortuară.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu cunosteam acest amanunt dar chiar am sa merg sa vad...
      cu siguranta sarpele nu este acolo degebea...
      ce poate reprezenta? ispita? un paznic?
      stii care este semnificatia lui?

      Ștergere
  3. Interesantă povestioara lui Constantin Poienaru,mulțumesc!
    O după-amiază frumoasă îți doresc,scumpo!
    Pup și îmbrățișez cu același drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poroineanu este numele familiei :)
      seara faina si tie draga Elena, pup!

      Ștergere
  4. ...simbolizează că este vorba despre o familie nobilă.

    RăspundețiȘtergere
  5. povestea poate concura cu povestea Julietei si a lui Romeo! pacat ca românii nu stiu sa scoata din aceasta o sursa de turism...
    Cât priveste "scena"... sincer ma întreb, nu sunt destule sali în Bucurestiul asta mare?! Cimitirul nu gasesc ca este chiar menit sa fie gazda unor spectacole...dar, nu ma mai mir de nimic! Coincidenta face ca astazi, vecina mea sa fie deasemenea invitata la un spectacol în capela cimitirului... O prietena care cânta în corul bisericii a invitat-o, precis nu stia la ce gen de spectacol va asista - îmi va povesti mâine la o cafea :))
    Totusi sunt de parere ca cimitirul nu este un loc care sa ofere scena/ecran muzicii si filmului.
    Pup draga mea draga. O seara placuta sa ai! ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cimitirul Bellu nu este chiar un cimitir obisnuit, sigur nu se ridica la nivelul unui Pere-Lachaise dar face parte din aceeasi familie...
      sigur, privit din afara poate parea ciudat dar atmosfera de aseara a fost foarte potrivita cu acest fel mai putin convetional de a asculta muzica...eu sunt sigura ca, asa cum te cunosc eu pe tine, daca ai fi fost acolo ai fi simtit ineditul unei asfel de auditii :)

      te pupacesc si eu draga mea draga, faina sa fie si seara ta...la noi ploua :(

      Ștergere
    2. nu, nu cred :) In conceptia mea, cimitirul este un loc de reculegere, un loc în care domneste linistea.
      Cred ca spectacolul a fost de exceptie, însa locatia consider ca este neadecvata! Bucurestiul are atâtea cladiri frumoase... poate prin asemenea spectacole, s-ar putea aduna bani pentru intretinerea lor...
      pupici ♥

      Ștergere
    3. sigur, acum nu putem fi chiar mereu pe aceeasi lungime de unda :))
      te pupacesc si eu, draga mea draga! :*

      Ștergere
  6. O poveste ce ar merita sa inspire o carte sau chiar un film. Uneori realitatea e mai impresionanta decat fictiunea ... Seara frumoasa de duminica, Pandhora !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asta cu siguranta!
      sunt povesti care ai zice ca sunt doar fictiune dar viata, iata, e mereu surprinzatoare...
      faina sa fie si seara ta, Dani, multumesc! :)

      Ștergere
  7. Cum face viața asta în așa fel și când vine vorba de plătit ...plătești in cel mai rău mod posibil....apropo de poveste...
    Cat despre spectacolele in cimitir...Nu am o problema cu asta doar ca eu cred ca nu m-as simți confortabil. ..E o chestie ciudata ce mi se intampla. ..sunt f atenta pe unde calc. ...și dacă trebuie cumva sa o iau printre morminte, am veșnic în minte cum parcă as calcă pe cineva....sunt f stresată intr-un cuvant....:)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, povestea e dureros de trista mai ales ca este si adevarata :(
      si eu am o problema cu cimitirele, ma deprima si aproape ma inspaimanta doar ca Bellu este cu totul altfel...
      cand o sa treci prin Bucuresti, mergem la Bellu, sa nu zici ca nu ti-am spus! :))

      Ștergere
  8. Cimitirul Bellu poate fi numit, pe drept cuvant, un muzeu in aer liber. Nu vreau sa dezvolt subiectul....pentru ca ai facut-o tu.... atat de interesant Pandhora!

    RăspundețiȘtergere