duminică, 24 mai 2015

50 de ani de Teleenciclopedia

 
Cea mai longevivă emisiune de televiziune, Teleenciclopedia, a aniversat în aceste zile 50 de ani de existență. Debutul său avea loc în seara zilei de 22 mai 1965, la ora 20.00. De-atunci și până azi, milioane de români așteaptă serile de sâmbătă pentru a răsfoi paginile dicționarului enciclopedic adus pe micile ecrane.
Prima ediție a Teleenciclopediei a fost una în direct, iar crainicul făcea legătura între subiectele emisiunii. Apariţia primei ediţii a emisiunii Teleenciclopedia a fost anunţată în ziar. Întâlnirea cu Teleenciclopedia a rămas și acum, în fiecare sâmbătă, de la 18.50, la TVR1.
Teleenciclopedia era un strop de normalitate într-un program de televiziune saturat de împlinirile epocii comuniste. Deşi era o emisiune-magazin, Teleenciclopedia nu a scăpat de cenzura Comitetului Central, fiind interzise, de exemplu, orice informaţii despre bunăstarea din capitalism, despre regii României sau religie.
Ideea emisiunii i-a aparţinut lui Dumitru Udrescu, care a fost şi producător, şi se baza pe calitate şi profesionalism. În cele cinci decenii de existenţă, emisiunea s-a dovedit a fi un real succes şi este difuzaţă în prezent joia de actualul realizator şi producator, Cornelia Rădulescu.
Voci de aur au însufleţit miile de texte devenind parte a mărcii Teleenciclopedia: Mariana Zaharescu, Sanda Ţăranu, Traian Stănescu, Ion Caramitru, Adela Mărculescu, Lucia Mureşan, Dinu Ianculescu, Silviu Stănculescu, Irina Petrescu, Mihai-Gruia Sandu, Florian Pittiş, Carmen Movileanu sau Mircea Neacşa.
De-a lungul ediţiilor, printre consultanţi ştiinţifici ai Telelenciclopediei au fost Harald Alexandrescu, Octavian Paler, Răzvan Theodorescu, Alexandru Marinescu sau Ion Frunzetti.
Melodia de pe generic, care s-a păstrat şi în ziua de azi, este un fragment din „Moment muzical" semnat de compozitorul Nicolae Kirculescu. Melodia, în forma prezentă pe genericul Teleenciclopediei a fost înregistrată în 1965 de către marele pianist Dan Grigore, pe atunci student, împreună cu orchestra Radio, condusă de Iosif Conta.
Cu toată concurenţa altor canale TV, mulţi telespectatori români răman în continuare atraşi de Telenciclopedia, o oază de educaţie, care şi-a păstratat formatul şi rolul, prezentând documentare cu subiecte variate legate de natură, geografie, artă, tehnologie, istorie şi civilizaţiile lumii, religie sau sănătate.
 
sursa: www.activenews.

20 de comentarii:

  1. Era o sărbătoare în sine, poate pentru că era sâmbăta, noi eram liberi a doua zi, era înainte de serial și chiar era o emisiune foarte bună. Acordurile din „Moment muzical"de Kirculescu și vocea Marianei Zaharescu aduceau o nouă duminică în sufletul meu. Adică somn, plimbări, poate un film la cinema, întâlniri cu prietenii și ceva mai special la masă. Era familia toată, copilul din mine, bucuria unei zile pe placul meu. Sâmbăta mi-era mai dragă decât duminica...și-apoi, după Teleenciclopedie urma serialul, poate Mannix, poate Kojak sau Bulevardul Paulista! Ohoho, vremuri tinere! Acum nu mai urmăresc decât emisiuni de știință, artă și istorie, rareori filme, dacă nu le am pe DVD. O săptămână frumoasă din Clujul aflat în mândră sărbătoare, dragă Pandhora!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. imi amintesc de vocea lui Pittis, invaluitoare, calda, patrunzatoare, eram doar ochi si urechi :)
      merita omagiata aceasta emisiune, merita respectata nu atat dataorita longevitatii, cat faptului ca a pastrat linia ideii de cultura, as numi-o "comestibila", lucru maxim de important...
      datorita acestei emisiuni am cerut bunicilor mei o enciclopedie, imi doream enorm sa am eu cartea mea pe care sa o rasfoiesc :)
      ai amintit si de acele fascinante seriale...incantatoare mi se parea limba portugheza datorita Bulevardului Paulista...ca sa nu mai vorbesc de moda! :))

      Ștergere
  2. Felicitări pentru acest merituos omagiu, dragă Pandhora! Cred că cei mai mulţi dintre noi am crescut cu această emisiune, pentru care lăsam orice altă ocupaţie, urmărind-o cu sufletul la gură. Melodia genericului este minunată şi aş putea să o fredonez şi dacă mă trezesc la 3 dimineaţa. Iar vocile de aur pe care le-ai amintit, au făcut şi mai frumoase episoadele acestei emisiuni. Tot la Pittiş mă gândeam şi eu, ca fiind vocea cea mai fascinantă a acestei emisiuni. Cred că şi dacă ar fi citit cuvântările lui Ceauşescu, vocea lui ar fi fermecat ascultătorii, atât de profundă era.
    Numai bine şi o săptămână minunată, dragă Pandhora! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asa este, cred ca face parte din trecutul multora dintre dar si mai tare m-as bucura sa aflu ca face parte din prezentul celor mult mai tineri ca noi dar am o mare indoiala in privinta asta...
      sa stii ca ai dreptate cu Pittis, citite de el pana si cuvanatrile aceluia ar fi fost ascultate si nu doar auzite :))
      vocea lui este inegalabila, inimitabila...mi-e tare dor de el!

      multumesc draga Alex, buna sa-ti fie si tie saptamana! :)

      Ștergere
  3. Sa stii ca ieri când am cautat câteva simboluri pentru Logo-ul Clubului Cinefililor, m-am gândit la Telecinemateca si am fredonat in gând melodia lui Charlie Chaplin - This is my song. Mi-am amintit cu drag de toate emisiunile de valoare ale televiziunii copilariei mele si bineînteles si de Teleenciclopedia. Cum sa uiti vreodata pasajul pianului din melodia lui Nicolae Kirculescu?! piesa aceasta reprezinta o bucatica din frumusetea serilor în familie... Într-adevar Teleenciclopedia a fost una din cele mai valoroase emisiuni tv! Aceasta emisiune avea ca scop educarea telespectatorilor si ridicarea nivelului de cultura... Nici nu am stiut ca emisiunea se produce înca? eiiii.... acum chiar ca mi-ai dat un imbold sa duc la capat proiectul început si abandonat :) Vara trecuta am montat pe casa o a doua antena parabolica, în ideea sa o orientez pe satelutul care transmite Romania International. A ramas un an de zile doar montata, însa nereglata...
    Te pup draga mea draga. Noapte buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ooo...ce fain ar fi!
      sunt sigura ca vei regasi multe amintiri frumoase! :)
      Telecinemateca si Teleenciclopedia reprezentau polii de baza ai emisiunilor TV din acea perioada de trista amintire,
      existau si emisiunile de varietati a caror calitate din pacate, a scazut pe masura ce ne-am apropiat de anii '80...
      Telecinemateca se mai difuzeaza inca dar cu ce frecventa chiar nu stiu :)

      pup si eu, draga mea draga, buna dimineata! :)

      Ștergere
  4. Și pentru mine Teleenciclopedia este egal Pitiș! :)
    Ce aș putea adăuga? La mulți ani! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Frumos articolul ales de tine ,si eu indragesc aceasta emisiune.
    Zi senina!

    RăspundețiȘtergere
  6. Răspunsuri
    1. vezi, de aia exist eu...ca sa readuc lucrurile la suprafata :)

      Ștergere
  7. La vocea lui Florian Pittis m-am gandit si eu! :)) Ce voce!
    Melodia e de neuitat! Cand o auzeam lasam balta ce faceam si dadeam fuga la TV. :) Vorba lui Alex: multi am crescut cu aceasta emisiune - care mi se parea din ce in ce mai scurta pe masura ce nevoia de a afla se marea. :)) Comunistii au gresit cu acea emisiune pentru ca ne-au starnit curiozitatea. :)
    Acum n-o mai urmaresc pentru ca... ma uit la TV foarte-foarte rar.
    Sa ai o saptamana super!

    P.S. Zilele trecute am gasit pe youtube serialul Mannix si am vazut doar primul episod. Nu cred ca as reusi sa-l mai urmaresc asa cum am facut-o cand eram copil. In schimb, "Columbo" am vazut toate episoadele! :) O sa caut si Kojak - chiar mi-e dor de "omul cu acadeaua". :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si sa nu uitam de Dallas...mi se pare fascinanta casa aceea, piscina, viata lor...
      tare mi-as fi dorit sa imi pot aranja si eu parul ca Sue Ellen, eram la liceu atunci si, cu toata bentita obligatorie, tot reuseam pentru cateva ore macar sa am frizura ei :))

      Ștergere
  8. Cred ca am foarte multe emisiuni vazute.Mi se deruleaza in minte literele emisiunii insotite de fotografii.In ultima vreme,de cand cu nepoata si emisiunile lor de can can,nu am mai vazut.Cand sunt acasa ma uit in general pe tvr 1,sau 2.Pentru mine e o emisiune de suflet.Imi aminteste de familia,care nu mai este.Ne strangeam toti in jurul televizorului,ca urma :teleenciclopedia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. daca ti-am adus in minte o amintire placuta, tare ma bucur, Floarea! :)

      Ștergere
  9. Eu recunosc! Nu -mi plăcea. ..:)))
    Când începea genericul. ...plecam...
    Nu cred ca am văzut în toți anii minute cât sa formeze o emisiune...:(
    Eu sunt sucitā, știu. ...dar ăsta e!
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  10. Asociez aceasta emisiune cu copilaria... cu serile de sambata cand urmaream emisiunea alaturi de mama. Si acum urmaresc aceasta emisiune. Recunosc, nu in fiecare saptamana. Unul dintre motivele pentru care inca mai urmaresc Teleenciclopedia este ca imi aminteste de copilarie. Este drept ca imi lipseste vocea lui Florian Pittis...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. faptul ca pentru multi dintre noi aceasta emisiune are legatura cu serile linistite in familie mi se pare deosebit...
      poate ca in vremurile acelea cu putine bucurii, Teleenciclopedia reprezenta o deschidere spre lumea larga unde noi nu aveam acces...nu stiu...
      dar ma bucur ca avem amintiri frumoase, iar vocea lui Pittis este una dintre ele :)

      Ștergere