"Maria-Sa Elena Doamna,sotia lui Cuza-Voda"

Ieri am sarbatorit "Mica Unire",un moment deosebit de important in istoria moderna a Romaniei...

Alexandru Ioan-Cuza domnitorul Principatelor Romane, este foarte cunoscut prin ceea ce a facut pentru romani ca si pentru faptul ca era un barbat fermecator,inteligent si cu adevarat iubitor al acestei tari...

Dar despre ea,despre femeiea care i-a stat alaturi ce stim? Mult prea putin...nedrept de putin...

Am gasit un articol interesant scris de  Valentina Roman (www.cenusadetrandafir.ro)...va las sa-l cititi...

 Se spune că Elena Cuza era o fire retrasă, cumpătată şi lipsită de încredere în forţele proprii, lucru accentuat și de faptul că Al. Ioan Cuza nu era un soț statornic. Deși a dorit de foarte multe ori să întrerupă căsnicia care o lega de acesta, ea a reușit de fiecare dată să se resemneze fiindu-i alături în cele mai dificile momente. Numirea acestuia ca domn al Principatelor a fost o schimbare pe care a recunoscut-o într-o scrisoare adresată mamei sale: „Mâne dau o serată şi-ţi mărturisesc că nu-mi mai văd capul. Am trăit mai totdeauna departe de societate şi nu ştiu nici eticheta, nici îndatoririle pe care pe care trebuie să le am, acum. Sper totuşi că vor fi generoase cu mine compatrioatele şi-mi vor ierta naivitatea şi simplitatea.“

Legătura extraconjugală a soţului cu Maria Obrenovici a determinat-o pe prima doamnă să părăsească Bucureştiul şi să rămână mai bine de 3 ani la Paris, loc unde a a frecventat spectacole, expoziţii şi saloane culturale, primită fiind chiar şi de împăratul Napoleon III.

Din 1862 ea s-a reîntors să își revendice locul în societatea românească și a început să se preocupe preponderent de organizarea balurilor de caritate, a dineurilor, răspândindu-și convingerile despre rolul femeii în societate. Elena Cuza a militat profund pentru educaţia femeilor şi mai puţin pentru emanciparea politică a acestora. Astfel a reușit să își uluiască soțul și să o îndepărteze pe rivala sa, care s-a retras într-o casă din mahalaua Amzei. Deși jignită la propunerea de a înfia copii domnitorului cu Maria Obrenovici, ea a acceptat, gestul întărind și mai mult căsnicia sa cu Al. Ioan Cuza. A devenit încetul cu încetul o mamă desăvârșită, deși nu putea avea copii. Rolurile s-au schimbat, iar Maria era primită acum de către Elena Cuza cu milă şi înţelegere pentru a-și vedea cei 2 copii: „Nu cobora la nici o intimitate cu ea, dar era mai îngăduitoare, era doar mama copiilor care îi aduceau bucurie prin drăgălăşenia lor şi rost vieţii“.

Elena Cuza a fost prietena și susținătoarea multor personalități din cultura românească (Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, Theodor Aman), încurajând permanent dezvoltarea literaturii şi artei naţionale.

A murit în 1909, supravieţuindu-le tuturor celor dragi ei, fiind îmormântată la moşia părintească din Soleşti – Vaslui. Nicolae Iorga nota despre moartea acesteia: „A murit, la Piatra Neamţ, femeia ideal de bună şi modestă care a fost Măria-sa Doamna Elena, soţia lui Cuza-Vodă. Orice laudă, orice semn de durere par nepotrivite faţă de măreaţa simplitate a fiinţei pămînteşti care, trăind printre noi, cei plini de neajunsuri şi păcate, a dus curată viaţă cerească, asemenea îngerilor”.