Câinii parașutiști din Al Doilea Război Mondial

Ieri a fost celebrata Ziua Mondiala a animalelor. Conventia ecologistilor din Florenta a avut aceasta intiativa incepand cu anul 1931.
Scopul acestei zile este acela de a creste gradul de constientizare al populatiei fata de riscurile disparitiei a numeroase animale, din cauza actiunilor pe care omul le face, dar reprezinta si un tribut fata de necuvantatoare si fata de oamenii care iubesc si respecta animalele.Legat de acest subiect am gasit pe Historia un articol care m-a emotionat in mod deosebit.Chiar daca este mai lung merita sa-l parcurgeti.

În timpul pregătirii pentru Ziua Z și lupta împotriva Germaniei naziste, Batalionul 13 de parașutiști al armatei britanice a dezvoltat o nouă armă: câinii parașutiști. Dintre acești eroi neobișnuiți, unul va câștiga chiar o medalie pentru serviciile sale. Publicația germană Spiegel spune povestea lor.

 Brian era un parașutist dur. S-a pregătit mult pentru misiunea sa alături de armata britanică. În timpul antrenamentelor a învățat să identifice câmpuri minate; în bătălie, a făcut tot posibilul pentru a-și proteja camarazii. Apoi, în Ziua Z, a fost parașutat pe continent și, în ciuda tirului antiaerian intens, a supraviețuit și și-a continuat misiunea. A fost acolo când Aliații au eliberat Normandia. Câteva luni mai târziu, a fost parașutat și în Germania de Vest. În 1945 s-a întors acasă. 
 La mai puțin de doi ani după război, Brian a primit o medalie care i-a recunoscut vitejia. Insă această medalie de bronz nu era singurul lucru care-l deosebea pe acest soldat de camarazii săi: parașutistul Brian... era un câine.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, batalionul 13 de parașutiști a început acest experiment îndrâzneț: recrutarea și antrenarea câinilor. Așa-zișii „para-câini” (paradogs, varianta prescurtată de la parachuting dogs) erau pregătiți special pentru sarcini precum localizarea minelor sau pază. Andrew Woolhouse, istoric amator, crede că batalionul 13 a luat primul câine la începutul anului 1944. Bailey a cercetat istoria batalionul timp de cinci ani și a adunat scrierile membrilor săi atât de dinainte, cât și de după Ziua Z, și spune că ofițerul Ken Bailey, cel care a inițiat programul, avea experiență în domeniul medicinii veterinare.

Cum a pornit totul? În primii ani de război, Bailey a condus școala de antrenament pentru câini de război din Hertfordshire, după ce guvernul britanic făcuse apel la proprietarii de câini din întreaga țară să-și ofere voluntar câinii, pentru contribuirea la efortul de război. Așa au ajuns primii căței la școală, unii oferiți voluntari, alții adoptați după ce stăpânii lor i-au abandonat. Brian, eroul nostru, avea atunci doi ani; era metis de collie și ciobănesc alsacian, două rase cunoscute pentru inteligență. În ianuarie 1944, Bailey nota în carnețelul său: „unul dintre câinii selectați de la școala de pregătire din Hertfordshire e Bing, un metis de ciobănesc și collie. Bing a fost numit Brian de proprietarul său civil, Betty Fetch, și a fost cel mai mic dintre pui; din cauza raționalizării impuse de război, stăpâna sa a renunțat la el.”



Pe lângă Brian, numit acum Bing, Bailey a mai ales doi câini: Monty și Ranee, doi ciobănești germani. Cei trei se vor număra printre câinii parașutiști ai armatei britanice.
La începutul antrenamentului, câinii trebuiau obișnuiși cu zgomotele puternice specifice frontului. La baza din Larkhill Garrison, dresorii țineau câinii ore în șir în avioane de transport cu elicele pornite. Apoi, îi antrenaupentru identificarea mirosului de explozibili sau praf de pușcă; îi învățau și ce să facă dacă stăpânul era capturat, cum să urmărească soldații inamici sau cum să se comporte în timpul luptei. Acest antrenament dura în mod obișnuit circa două luni. Urma apoi antrenamentul special, pentru care doar anumiți câini erau selectați: manevrele de parașutare.
În timpul salturilor de antrenament, câinii erau echipați cu parașute destinate inițial bicicletelor. Pentru a face mai ușoară manevra pentru căței, înainte de zbor nu li se dădea nimic de băut sau de mâncare, urmând ca soldații să le dea după aterizare o bucată de carne drept recompensă.
Pe 2 aprilie 1944, cățeaua Ranee a efectuat prima săritură alături de Bailey, care spune că Ranee a stat cuminte lângă el cât timp primii soldați au sărit din avion. Când a venit rândul lor, câinele a părut ușor surprins, dar nu a dat semne de frică. „Am strigat-o și imediat s-a întors spre mine și a început să dea din coadă. Câinele a aterizat înaintea mea. Era complet relaxată și n-a făcut nicio încercare de a rezista aterizării; s-a rostogolit o dată, s-a ridicat în picioare și s-a uitat în jur. Am aterizat la 12 metri de ea și imediat am alergat spre ea, am eliberat-o [de parașută] și i-am dat mâncarea.” Cu fiecare săritură, câinilor a început să le placă ce făceau; uneori nici nu mai așteptau nimic de la stăpân pentru a sări din avion.
A venit apoi ziua pentru care acești câini s-au antrenat atât de mult: 6 iunie 1944. Cele trei avioane care au transportat spre continent batalionul 13 a decolat la ora 23.00 pe 5 iunie; două ore mai târziu, la ora 1.10, erau deasupra Normandiei. În fiecare avion se aflau 20 de soldați și un câine. Totul părea să meargă conform planului, cel puțin până la deschiderea trapei avionului. Soldații s-au trezit înconjurați de zgomote puternice și șuierături de gloanțe. Bailey și Bing erau în același avion și erau ultimii care trebuiau să sară; ofițerul a sărit fără nicio ezitare, dar câinele s-a întors și s-a ascuns în spatele avionului.
Potrivit înregistrările batalionului, ofițerul care coordona săriturile a fost obligat să plece de la stația radio, să prindă câinele și să-l arunce din avion. Mai mult decât atât, săritura lui Bing n-a mers atât de lin precum săriturile de la antrenament: parașuta i s-a prins într-un copac, iar cățelul a rămas blocat și a așteptat două ore până când camarazii săi l-au găsit.



Potrivit memoriilor unui membru al batalionului, câinii s-au dovedit a fi foarte utili, mai ales în localizarea minelor și capcanelor și detectarea pozițiilor inamicului. Astfel, cățeii au salvat mulți soldați, chiar și cu prețul vieții: Monty a fost rănit grav în ziua de 6 iunie, în timp ce Ranee s-a pierdut de batalionul ei la scurt timp de la aterizare și nu a mai fost văzută.
Bing a supraviețuit războiului și a primit Medalia Dicken, cea mai înaltă distincție britanică destinată animalelor. Medalia n-a fost oferită numai câinilor folosiți în război, dar și unor porumbei, cai, precum și unei pisici. Bing a mai primit un ultim onor: când a murit, în 1955, el a fost îngropat într-un cimitir de onoare pentru animale, undeva la nord-est de Londra, iar astăzi, în Muzeul Regimentului de Parașutiști și al Forțelor Aeriene din Duxford se află o statuie a câinelui erou, reprezentat alături de parașuta și medalia de onoare, pe care sunt gravate cuvintele „Pentru onoare” și „Și noi slujim”.

sursa: www.historia.ro