duminică, 5 iunie 2011

Iubiri in umbra timpului - Alexandru Odobescu si Hortensia Racovita


De ce s-a sinucis Alexandru Odobescu?

Bucuresti, 10 noiembrie 1895. Pe Strada Florilor locuieste profesoara de geografie de la Externatul Nr. 2 de Fete, Hortensia Racovita. implinise nu de mult 30 de ani si era necasatorita. Priveste ingrijorata pe geam. Rafale de vant rece spulberau frunzele fara viata ale unui tei batran. La masa de nuc acoperita cu o broderie de mana, sta mama sa, venita cu o zi inainte de la Bacau. Amandoua femeile sunt in asteptare.
- Mama, te rog, fii rezonabila. Gandeste-te ca el este academician.
- Hortensia, Hortensia, de ce nu ti-ai gasit tu unul de seama ta sau macar cu un an, doi mai mare. Te-ai incurcat cu el, ce ti-o fi putut fi tata…
- Mama, el…
Deodata, se auzira batai in usa de la intrare:
- Ei sunt.
Hortensia, vadit emotionata, isi potrivi inca o data cordonul de la rochie in oglinda ovala si alerga spre usa:
- Poftiti, poftiti, va asteapta! zise, zambind protocolar.
In fata ei se aflau o femeie nu prea inalta, trecuta de prima tinerete, dar bine legata, cu o fata cu trasaturi nobile. Ochii ei, amintind de albastrul otelului, o fulgerara pe tanara gazda. Din mantoul de blana, scoase o mana inmanusata:
- Sasa Odobescu!
Din spate, ridicandu-si palaria cu un gest cavaleresc, un barbat incaruntit, incerca sa inchege o discutie:
- Draga Hortensia, eu si sotia mea…
- Intrati va rog, sa nu va cuprinda frigul. Va asteapta si mama de la Bacau. Cei doi musafiri nu sunt niste necunoscuti. El este celebrul Alexandru Odobescu, fiu al faimosului general Odobescu de la 1848.
A fost director al „Teatrului National” din Bucuresti, autor al „Falsului tratat de vanatoare”, al inegalabilei nuvele „Doamna Chiajna”, dar mai ales al monumentalei lucrari „Tezaurul de la Pietroasa”. Fusese ales academician. Trecuse de 61 de ani. Din nefericire traia separat de sotia sa, Sasa, care impreuna cu fiica lor, Ioana, se aflau in Arges, inca din 1891. Sasa Odobescu era fiica faimosului general rus Pavel Dimitriovici Kisselev, presedinte plenipotentiar al divanurilor Moldovei si Tarii Romanesti pana in 1834, si al Alinei Baleanu. Alexandru Odobescu se casatorise cu ea la varsta de 24 de ani. Cuplul Odobescu fu condus in sufragerie, unde fu prezentata mama Ortensiei. Dupa ce schimbara cateva cuvinte, Sasa se intoarse catre Odobescu:
- Alex, noi femeile te rugam sa ne lasi un timp singure. Ai la dispozitie camera alaturata, unde poti gasi cateva carti bune de citit! Aplecand capul a intelegere, el parasi cele trei femei:
- Ortensia, uite de ce draga mea am venit si mi-am insotit sotul si chiar prefer s-o fac pe „petitoarea”. il iubesc enorm ca om, dar si ca savant, ii doresc fericirea. Sunt dispusa sa ma calugaresc decat sa fiu o piatra in calea fericirii lui. Daca tu esti adorata inimii lui, aveti acordul meu total! Mama Ortensiei, care riu scosese nici un cuvant pana atunci, izbucni ca o avalansa:
- Nu voi fi niciodata de acord ca fiica mea cu 30 de ani mai tanara decat el sa se marite cu un barbat batran care a inselat-o si batjocorit-o, ba a si compromis-o pe ea, un trandafir in plina floare. Ar trebui sa fie pedepsit pentru infamiile sale, iar eu ca mama nu pot aproba casatoria fiicei mele cu un stricat, o cazatura… in camera alaturata, asezat pe un scaun, guta nu-i dadea pace. Cu urechea lipita de peretele subtire, Alexandru Odobescu asculta cutremurat replicile batranei. Se ridica, isi potrivi papionul, trase aer in piept si furios intra in toiul discutiilor:
„ – Asa? Sunt un stricat, o cazatura? Ma azvarliti acum, dupa ce pentru voi am facut atatea? Dupa ce m-ati exploatat, m-ati torturat, m-ati impins la ultima mizerie, nu mai sunt decat o otreapa de aruncat? Sunteti niste infame, infame… pentru Hortensia m-am certat cu bunul meu prieten, Anghel Demetriescu, pentru ca eram gelos de trecutul ei, pentru ca-mi inchipuiam ca a fost amantul ei. El de fapt mi-a facut cunostinta cu ea. Nu-1 mai puteam suferi, il uram din toate puterile sufletului. M-am apropiat de ea la scoala unde ea activa. I-am trimis scrisori, flori, eram prada unei mari pasiuni care ma facea sa sufar amarnic. Cu toata trivialitatea si rautatea acestei femei, o iubesc asa, incat sunt convins ca fara amorul ei ar trebui sa mor. Fara acest amor, viata n-ar mai avea nici un sens pentru mine. Sunt nenorocit, sunt adanc nenorocit, stiu ce-mi ramane de facut!” Cu scaparari de fulgere in ochi, Odobescu se imbraca si paraseste casa, urmat de sotie, „care nu stia cum sa-1 mai mangaie”. Ajunge sfarsit acasa. Nu-si gaseste locul. Simte ca tamplele-i plesnesc. Se aseza incet pe capatul patului. Pe masuta sculptata, cu trei picioare, sunt doua scrisori. Le scrisese in noaptea de 8-9 noiembrie. Avusese presimtiri…
Reciteste: Draga mea Sasa, in starea de neodihna in care traim din cauza patimei nenorocite pe care cu totii o cunosc, moartea este cea mai mangaioasa odihna pentru mine. Deci o voi primi-o cu placere. Numai durerea ce ea le va aduce lor ma face sa vad intr-insa unele fete intunecoase…
Viata mea, precat o pot prevedea in viitor, mi se pare mult mai trista, mai anevoioasa. Deci sa primeasca toti cati ma iubesc a mea moarte ca o curmare a unor grele si nefericite chinuri. Sfarsesc aceste randuri cu urari de fericire pentru iubita mea sotie, pe care o rog sa-si caute de sanatate ca sa traiasca indelung si sa stea ca o paza buna langa Ioana noastra, langa barbatul ei Teodor si langa copilasii ce li s-arputea naste”.
In cealalta scrisoare, adresata lui A. Demetriescu, concluziona: „… A fost (Hortensia) adevaratul mormant al intelegentei mele, al iluziilor, ba chiar si al vietii mele”. Tremurand, desface capacul unui flacon, pune in palma o puternica doza de Laudanum, pe care o dadu apoi peste gat. Respira o data, de doua ori profund, ca o mare usurare, si se intinse pe spate acolo langa marginea patului, incet, incet, umbra noptii puse stapanire pe trupul si mintea celui ce a fost Alexandru Odobescu…

In 1898, „tanara profesorita” din Bacau obtinea pentru studiul „Dictionar geografic al judetului Bacau” premiul Academiei Romane.

Sursa: ziaruldegarda.ro

29 de comentarii:

  1. o alta poveste cu parfum aparte

    RăspundețiȘtergere
  2. Tip tare acest Alexandru Odobescu, sunt de acord cu el!

    RăspundețiȘtergere
  3. trista poveste, eu cred ca oamenii sunt ciudati...iar dragostea e fireasca.

    RăspundețiȘtergere
  4. Sophie: mai trista decat celelalte...

    RăspundețiȘtergere
  5. Scorchfield : un barbat indragostit...

    RăspundețiȘtergere
  6. Erys : dragostea este fireasca doar ca fiecare om percepe altfel firescul dragostei...

    RăspundețiȘtergere
  7. Mi-a plăcut povestea,pandhora!O poveste pe care n-am știut-o și îți mulțumesc pentru că ai povestit-o!O săptămână minunată să ai!

    RăspundețiȘtergere
  8. Cutremurător!
    Nu'ş ce să zic. Ciudat e că Hortensia n-are niciun cuvânt de spus.
    :(

    RăspundețiȘtergere
  9. Inca o poveste interesanta dar foarte trista

    RăspundețiȘtergere
  10. Mulțumesc pentru poveste.
    Îți doresc o săptămână plină de bucuri!
    Te îmbrățișez draga mea!

    RăspundețiȘtergere
  11. :)
    sarut'mana, pandhora!
    Eu recunosc: nu inteleg de ce sapiensii sunt atrasi de povestile de dragoste ale altor sapiensi.

    Si pentru ca am citit pana la capat "povestea", nu pot sa nu remarc, ca iubirea, uneori (sau adeseori) reprezinta doar un fir subtire de care se agata un om dezechilibrat emotional.
    Iar cand firul acela fragil se rupe... culpa INTOTDEAUNA este atribuita celuilalt.
    Nu imi pare o gandire sanatoasa sa-ti faci scop in viata din iubire, iar daca aceasta nu se manifesta conform asteptarilor sa-ti iei viata.
    In acest caz iubirea a fost doar simulacru.
    Iubirea nu trebuie sa fie scop, ci un fel de a trai.
    zic si io...

    (andreiraduM)

    RăspundețiȘtergere
  12. se-cret : imi plac povestile si imi place sa le impartasesc cu voi...o saptamana perfecta iti doresc la randul meu :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Blue: asa e...e groaznic cand ultima solutie e sa alegi moartea...dovada ca in fata suferintei din dragoste nu conteaza daca esti academician sau carutas...doare la fel de tare..
    ei nu i-a pasat de fapt...daca l-ar fi iubit nu i-ar fi cauzat atat de multa suferinta...

    RăspundețiȘtergere
  14. Mircea: da...moartea autoprovocata nu pote fi decat trista...

    RăspundețiȘtergere
  15. andrei: da...mie imi plac povestile de viata ale altora...sunt trairi pe care eu, e posibil sa nu le incerc sau daca le incerc sa vibrez altfel la ele...
    iubirea este irationala si de aceea comportamentul indragostitilor este departe de a fi rational...in plus...nu toti oamenii sunt pputernici...fuga din fata greutatilor chiar si sub aceasta forma extrema a mortii alese, e o astfel de slabiciune...el a mai dorit sa o si pedepseasca prin disparitia lui...doar ca oamenii ii uita pe cei disparuti si continua sa traiasaca...

    RăspundețiȘtergere
  16. Hei!
    SANATATE MULTA!

    Sper sa te faci bine repede.
    Las la portia... mere, un cos plin cu flori (sanatate din petale de flori - terapia BACH)

    Imbratisare maaare, rotunda, de gashca!

    RăspundețiȘtergere
  17. andrei: vad ca te-ai reimprietenit cu google-ul :)

    multumesc andrei...merele sunt sanatate curata cat despre flori...parca simt ca incepe sa functioneze terapia :)
    intorc imbratisarea cu mult drag oameni sufletisti ce sunteti voi :)

    RăspundețiȘtergere
  18. Costea : uneori se transforma intr-un drum infundat...

    RăspundețiȘtergere
  19. :)
    dap... l-am pacalit cumva! Pana data viatoare...
    Este tare capricios in ultima vreme. Il inteleg. are atatea si atatia pe cap!
    :))
    Abia astept sa te faci bine!
    Incingem o hora de toata frumusetea.
    :))

    RăspundețiȘtergere
  20. Cunosc sentimentul, de a-ti dori sa mori pentru cineva. Tine de "faza acuta", aia cind te tai si nu curge singe.
    Mai trist e cind, dupa ce (... inevitabil, nu?...) iti trece, realizezi ca "obiectul obsesiei" e de fapt un om de nimic, iar tu, orbit de propriile sentimente, n-ai observat. Adica ti-a scapat esentialul.
    Cei care chiar se sinucid depasesc un prag-limita, ignorindu-si complet instinctul de conservare.

    RăspundețiȘtergere
  21. E chiar frumos...
    Şi pentru că am reuşit, ţi-am făcut şi un cadou...

    RăspundețiȘtergere
  22. andrei : nu cred ca esti genul care se da batut asa ca bietul google nu are nicio sansa :)

    multumesc pentru gandul bun andrei...si de horit...om hori noi :))

    RăspundețiȘtergere
  23. JOKER : asa cum ii spueam si lui andrei...iubirea este irationala...si cum ratiunea controleaza totul...iata cum lucrurile scapa de sub control...
    ai avut puterea sa depasesti momentul...
    poate esti un om puternic sau doar ai un instinct de consrvare salvator....important e ca ai reusit sa "o vezi" pe ea asa cum e si nu cum iti imaginai ca ar fi...

    RăspundețiȘtergere
  24. Uite ceva "la cestiune": http://tinyurl.com/bnuqxq

    RăspundețiȘtergere
  25. JOKER: vocea si melodia sunt minunate...iar cuvintele dor al naibii de tare...
    multumesc...JOKER cu suflet fierbinte...

    RăspundețiȘtergere