Puţul lui Ryan

Într-o zi de iarnă din 1998, în Kemptville (Ontario), localitatea natală a lui Ryan, o profesoară de la Colegiul St. Michael, Nancy Prest, ţinea o lecţie elevilor de clasa 1 despre condiţiile de viaţă ale copiilor de aceeaşi vârstă din Africa. I-a întrebat pe elevi dacă ştiu care era principala cauză a morţii între copiii africani. Toţi cei din clasă erau convinşi că era lipsa hranei şi au fost surprinşi să afle că era, de fapt, calitatea proastă a apei pe care o beau cei din Africa.
Ryan Hreljac a rămas foarte şocat de lipsa “apei curate” din Africa şi a întrebat-o pe domnişoara Nancy cât costă un robinet pe Continentul Negru. Domnişoara Prest, contrariată, şi-a amintit că citise undeva că o pompă de apă ar costa 70 de dolari. În aceeaşi zi, ajuns acasă, Ryan, care încă învăţa valoarea financiară a lucrurilor, i-a cerut mamei sale bani pentru a cumpăra un robinet şi a-l trimite prin poştă în Africa.
Susan, prima “victimă” a celui care avea să devină “Ripple Effect”, a ignorat iniţial neliniştile fiului său. Dar Ryan a insistat toată săptămâna pentru cei 70 de dolari, ba chiar a propus să facă toate treburile casnice timp de un an, pentru a câştiga posibilitatea de a decide ce să facă cu banii primiţi.
“Nu înţelegi, mamă”, spunea, printre lacrimi, Ryan. “Copiii ăia mor doar pentru că nu au apă curată!”
Mama sa a acceptat provocarea, gândindu-se că un copil de vârsta lui va uita, curând, de cele spuse. Ryan a aspirat, a spălat geamurile şi, cu multă determinare, a muncit şi a strâns fiecare monedă într-o cutie veche de biscuiţi. Mama sa, complice în jocul propus, îi ţinea socoteala monedelor câştigate. Cei doi fraţi ai săi s-au implicat şi ei în proiect dar, curând, au abandonat în faţa atâtor responsabilităţi de oameni mari. Ryan a făcut toate treburile în casă pe care i le permitea mica sa statură, din ianuarie 1998 până la finele lunii aprilie, când deja strânsese cei 70 de dolari necesari.
Cu banii în mână, Ryan, însoţit de Susan, s-a dus la birourile Watercan pentru a cumpăra mult doritul robinet. Directoarea executivă Nicole Bosley i-a explicat, însă, micuţului Ryan că cei 70 de euro nu pot cumpăra decât o pompă manuală. Pentru a săpa un puţ era nevoie de 2000 de dolari. Ryan, trecându-şi privirea de la mama sa la doamna Bosley, a întrebat: “Asta înseamnă că trebuie să fac şi mai multă treabă în casă?”
Nicole Bosley, a doua “victimă” a efectului Ripple, i-a convins pe şefii săi şi pe cei de la Agenţia de Dezvoltare Internaţională din Canada să investească în primul puţ. Watercan i-a intermediat atunci un interviu lui Ryan cu Gizaw Shibru, directorul pentru Uganda al programelor sale de acţiune. Amândoi au ales şcoala Angolo din Otwal ca destinaţie a primului puţ, o localitate din nordul ţării afectate de SIDA şi secetă, unde unul din fiecare cinci copii murea înainte de a împlini vârsta lui Ryan.
Dar ambiţia lui Ryan nu depindea de voinţa adulţilor. Când a aflat că puţurile erau săpate manual, şi-a schimbat obsesia într-una nouă: să facă rost de 25.000 de euro pentru a cumpăra o foreză mobilă. Mama sa, captivă între mândrie şi devotament, a reuşit să-i obţină fiului o întâlnire cu jurnalistul Puddicombe Derek de la “Ottawa Citizen”, întâlnire care a dus la realizarea unui documentar TV şi la o “avalanşă” de cecuri şi donaţii din toată ţara.
Între timp, la şcoală, profesoara Nancy a început un schimb de scrisori cu elevii şcolii din Uganda: 

“Dragă Ryan, mă numesc Akana Jimmy. Am opt ani. Îmi place fotbalul. Casa noastră este făcută din iarbă. Cum sunt cele din America? Prietenul tău, Akana Jimmy”.
Ryan i-a răspuns: “Dragă Jimmy. Cred că e fantastic să ai casa făcută din iarbă. Şi eu am tot opt ani. Bei apă din puţul meu toată ziua? Care este materia ta preferată la şcoală? Voi veni în Uganda când voi avea 12 ani. Casa mea este făcută din cărămizi. Scrie-mi cât mai curând. Prietenul tău, Ryan”. 

 
Timp de mai multe săptămâni, Ryan a corespondant cu noul său prieten. “Pot să mă văd cu el?”, întreba. Susan şi soţul său s-au gândit că poate, într-o zi, îi vor da voie fiului lor să facă vizita în Uganda. Poate când va face 12 ani. Dar Ryan nu putea aştepta atâta. Curând, un milionar din cartier a donat familiei Hreljac cardul său de puncte aeriene, strânse în numeroasele sale călătorii, ceea ce i-a permis lui Ryan să ajungă să-şi cunoască “sufletul geamăn”.
În iulie 2000, Ryan a ajuns în localitatea Otwal, însoţit de părinţii săi. 5.000 de copii îl aşteptau, scandându-i numele. “Ştiu cum mă cheamă?”, s-a mirat puştiul canadian. “Toţi, de pe o rază de 100 de kilometri, ştiu cum te cheamă, Ryan”, i-a răspuns Gizaw Shibru.
La finalul cordonului de oameni îl aştepta prietenul său Jimmy. L-a luat de mână şi l-a dus să vadă puţul, pentru a-i tăia panglica. A fost ziua în care a inaugurat primul din cele 432 de puţuri din 15 ţări (majoritatea din Africa) săpate cu banii Fundaţiei sale…

sursa :  www.ellun.es