Sadako si cei o mie de cocori

Sadako Sasaki (11 ani) trăia la doar un kilometru şi jumătate de Hiroshima. A supravieţuit deflagraţiei, dar nu a scăpat de leucemie. Sadako a îmbrăţişat tradiţia orientală când a aflat că e bolnavă. O prietenă i-a povestit că, dacă face o mie de cocori din hârtie, o dorinţă imposibilă i se va îndeplini. Şi de asta s-a agăţat micuţa… Dar nu doar ea, ci zeci de colegi de suferinţă din spitalul în care era internată, toţi cu aceeaşi problemă. A murit când avea deja 644 de cocori. Colegii săi au terminat, însă, misiunea, în locul ei. Şi de la picioarele monumentului închinat lui Sadako, din Parcul Păcii din Hiroshima, niciodată nu au lipsit, de 50 de ani încoace, miile de cocori de hârtie meniţi să-i completeze simbolica misie.

Copiii nu se nasc nesolidari, artificiali şi superficiali. Suntem noi, adulţii, cei care le subminăm naturaleţea, pentru a le modela un caracter mai moderat şi mai neîncrezător în “lumea rea”. Ni se pare că a da frâu liber acestui instinct fraternal infantil este ciudat şi pretenţios pe măsură ce copiii cresc, pentru că nu este productiv din punct de vedere social şi pentru că dorinţele acestor mici supereroi nu sunt bune decât pentru a-i emoţiona pe semeni. Dar, cum am văzut, mereu există câte o lecţie pentru cei mari. Marile schimbări izvorăsc şi se inspiră din suma acestor mici şi spontane reacţii. Ca şi cocorii lui Sadako. Şi noi nu vrem să ne dăm seama.

sursa: ellun.es