duminică, 23 decembrie 2012

Ce stim despre nasterea lui Iisus este o inventie!

Papa Benedict al XVI-lea distruge multe dintre tradiţiile şi ideile pe care le aveam despre Crăciun prin intermediul unei cărţi despre Iisus, în care explică faptul că multe dintre informaţiile pe care le credeam autentice, din Biblie, sunt de fapt... inventate pe parcurs.
Astfel, în scena nativităţii apar animale, printre care miei, vaci sau măgari, dar aceste aspecte nu sunt menţionate în Biblie.
Mai mult, se spune că îngerii din ceruri ar fi cântat de fericire. În urma acestor informaţii au apărut colindele pe care le ştim cu toţii astăzi şi pe care le cântăm de Crăciun. Dar, iarăşi, Papa Benedict al VXI-lea menţionează în cartea despre Iisus, "Jesus of Nazareth: The Infancy Narratives", că nici un înger nu a cântat după ce Mântuitorul a venit pe lume.
Pe de altă parte, Suveranul Pontif a ţinut să menţioneze că prin aceste clarificări nu sugerează că ar trebui schimbată scena nativităţii, realizată din figurine şi expusă cu ocazia Crăciunului, şi nici nu cere să nu se mai cânte colinde. Papa a vrut doar să facă lumină cu privire la ce e menţionat de fapt în Biblie cu privire la naşterea lui Iisus şi ce a apărut ulterior datorită imaginaţiei credincioşilor.


sursa: www.libertatea.ro

39 de comentarii:

  1. Poate că aşa este, mentalul colectiv crează imagini neaşteptate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. e mai usor sa intelegi ceva atunci cand il asociezi cu ceva ce cunosti...

      Ștergere
  2. Da.Pentru a nu o lua razna. Mai mult. Decât e normal(firesc scăpat de sub control).
    Ce e nasol RĂU e că bipezii de lângă nici în ruptul capului nu vor să înţeleagă că Isus şi Iuda sunt buni prieteni.Ei preferă să-i creadă duşmani pentru a-şi apropia orice fel de avantaj neînţeles sau neclar..
    Aşa că, din păcate rolul de Dumne-Zeu e muult mai ofertant plus că-ţi mai şi oferă iluzia certitudinii:))) şi, îţi mai oferă pe cal poziţia cea mai sigură:unu'n-faţă, celălalt în spate:))
    Voila...:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. deja ai iesit din poveste,ai ajuns in preajma Sarbatorii de Paste :)

      Ștergere
    2. și povestea prea simplă...nu mai adoarme pe nimeni.
      :))))

      Ștergere
    3. crezi ca asta e scopul ACESTEI povesti? :)

      Ștergere
  3. Da, stiu...
    Dar cata vreme ceea ce s-a brodat pe marginea Nasterii lui Isus e ceva frumos...nu cred ca se mai supara cineva.
    Pe mine m-a uimit faptul ca Papa a facut chestia asta. Ca a avut curaj.
    Craciun fericit, cu sanatate si bucurii, draga Pandhora!

    P.S.- Azi am stat mai mult prin bucatarie... :) Si maine...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si eu am tot trebaluit...dar cu pauze :))

      cum spuneam si mai sus,pentru oamenii obisnuiti,indiferent de vremuri,e mai usor sa inteleaga un lucru daca il asociaza cu ceva real,concret...
      Papa...da,nu stiu de ce a facut asta...poate pentru ca este un adevar care nu schimba cu nimic farmecul acestei Sarbatori :)

      Ștergere
  4. Pai Papa Benedict al 16-lea e om intelectual de nivel academic serios si exista de mult in literatura teologica serioasa acest fel de informatii, pe care el desigur ca le-a studiat si le-a dat acum prezentarii publicului larg. Eu cred ca aceste informatii ajuta lumea sa reconcilieze mai bine in sinea lor ideea ca e total OK sa ne si veselim in mod oarecum pagan, (cf sarbatorilor pagane asociate traditiilor de iarna anterioare crestinismului) si/sau ne-ortodox (adica nu neaparat numai cu gandul la D-zeu, decat cel mult pt a ne exprima recunostinta, dar nu asa de mult in legatura cu disciplina), dar sa si cunoastem ca e o sarbatoare aleasa conventional ca data nasterii lui Iisus (pt ca Papa a mentionat si asta in aceasta carte), adica fiind mai bine informati, putem sa ne veselim fara prea mare cine stie ce contorsiuni de sentimente exagerate si nejustificate de vinovatie, si asa ajutam si economia, ne simtim si mai putin anxiosi si mai relaxati, deci e total OK si win-win pt toti.

    Mie cartea asta nu mi se pare atat de ultra-novatoare pt biserica romano-catolica, (care are oricum o traditie de a scrie o gramada de chestii si de a studia si pureca in destul de mare amanunt la nivel istoric si academic textele din Biblie), cat mi s-a parut decizia cu adevarat revolutionara pt biserica romano-catolica de a permite incurajarea purtatului de condom pt protectie BTS, stiind ca este totodata si o metoda contraceptionala artificiala de bariera, (ca am impresia ca metoda considerata mai naturala a "calendarului" sau a masurarii temperaturii bazale din preajma ovulatiei fusesera deja oarecum aprobate ca metode de family planning, cel putin dupa Vatican 2 de prin anii 60...dar nu cred ca era ceva ff oficial venind asa public de la Papa, ci mai mult probabil o directiva interna in legatura cu educatia sexuala in scolile si seminarele catolice, si era destul de clar ca prezervativul sau diafragma sunt metode de bariera, de blocare, nemaivorbind de spermicide, sau de pilula anticonceptionala, care, fiind o metoda hormonala, impiedica ovulatia + impiedica crearea mediului corect pt o posibila implantare a unui ovul fertilizat in endometru, in plus fata de alte bariere de tip modificare mucus cervical si mediu trompe, care astea ar fi metode chiar posibil considerate aproape "ucigase".)

    Dar efectiv era imposibil ca Papa sa ignore statisticile din Africa legate de HIV si cred ca asta l-a determinat sa ia aceasta decizie etica si sa dea OK oficial pt condom, desi teoretic asta a fost o miscare destul de controversata chiar in randul unor teologi catolici seriosi chiar apropiati de Papa, nu cine stie ce rivali. In orice caz, desi stirea a fost preluata in 2010 de mass-media generala, Vaticanul nu a facut prea mare popularitate in legatura cu asta, Papa a dat doar un scurt interviu dupa ce a publicat acea directiva, si oarecum s-a trecut peste, dar mie aia mi s-a parut chiar ceva ultra-revolutionar si posibil mult mai controversabil chiar in randul comunitatii catolice decat chestia asta legata de data exacta si conditiile exacte ale nasterii lui Iisus.

    RăspundețiȘtergere
  5. P.S. Eu nu sunt catolic nici nu am habar despre chestii teologice, de ex nici nu cred ca am citit in viata mea mai mult de cateva paragrafe din Biblie, (mai mult pe la Adam si Eva si Arca lui Noe, ca erau pt mine asa ca niste povesti similare cu Cartea Junglei a lui Disney), dar m-a interesat oarecum asa din curiozitate profesia lucratorilor bisericesti, inclusiv catolici, si m-a si capturat si intrigat popularizarea fenomenului electoral atunci cand a fost ales Papa Benedict 16, si la inceput cand am auzit ca era neamt si il mai chema asa ciudat si Ratzinger, am avut asa o idee de respingere, pt ca eu sunt total strain de limba si cultura germana, dar pot sa zic ca incet incet mie Benedict 16 a reusit sa-mi devina din ce in ce mai simpatic asa ca profesionist de-a lungul administratiei lui, si mi se pare un om rational.

    RăspundețiȘtergere
  6. Plus chiar si fara "intelectualizari" din astea academice, asa on topic, parerea mea e ca daca il respectam pe Iisus Christos, fie la nivel crestin religios, fie chiar si la nivel secular, atunci e total OK sa il si cunoastem mai bine, inclusiv cand si unde si in ce conditii s-a nascut.

    RăspundețiȘtergere
  7. cine stie ce si cum a fost de fapt, ce mai conteaza...biblia a fost modificata de "n" ori pana acum. nu doar modificata, ci si ciuntita de pasaje importante. ma rog, pana la urma, cei raspunzatori si-au atins scopurile :)
    sarbatorile cu bine si bucurie sa-ti fie, pandhora! la multi ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da,asta cam asa e...in Biblie conducatorii bisericilor au pastrat ce au considerat ei necesar pentru ca Dumnezeirea sa-i copleseasca pe oameni...
      pup si eu erys,sarbatori fericite! :)

      Ștergere
  8. Am gasit articolul asta care mi-a placut. E din punct de vedere crestin mai general, la nivel inteligibil secular comun, scris de un tip profesor de literatura in lb engleza, care a avut contact atat cu denominatia catolica cat si cu cea baptista, si pare relativ echilibrat interesat despre partea si viata umana a lui Iisus Christos. Aduce mai multe intrebari decat raspunsuri concrete, dar mi se pare o perspectiva OK. (Ma rog, stiu ca pt crestinism e importanta si latura divina a lui Iisus, dar aia e chiar ff complicata, si, din punct de vedere mai ortodox, cred ca se poate aplica si zicala "crede si nu cerceta", care, dupa parerea mea nu e un indemn neaparat la ignoranta lenesa, desi poate conduce la un grad de lenevie intelectuala, mai ales daca persoanele care interpreteaza aceasta zicala nu iau in seama si ce a mai incercat sa zica Iisus Christos in legatura cu sa "dam Cezarului ce-i al Cezarului", ci e mai curand, la nivel ideal, cred eu, un fel de protectie impotriva unor posibile erori subiective cauzate de diverse rationalizari si intelectualizari personale + desigur reprezinta si sublinierea si recunoasterea importantei sacrului misterios divin.)

    Articolul e in lb engleza, dar se poate da si prin Google translate.

    http://edition.cnn.com/2012/12/23/opinion/parini-jesus-christmas/index.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mi-a placut articolul si in fond autorul spune foarte bine "isn't this a lovely mythos?"
      nu stiam ca in Biblie nu este mentionata sarbatoarea Craciunului pentru ca nu am citit Biblia decat pana la eliberarea evreilor din robia egipteana...
      faptul ca Iisus a fost un invatator si un vindecator nu schimba faptul ca El a fost trimis printre oameni pentru a-i salva de ei insisi si a facut asta,om fiind, pentru a arata ca orice om se poate salva,isi poate salva sufletul...
      El s-a nascut ca orice om,a trait ca orice om,si-a propovaduit invataturile care erau si sunt reguli sanatoase si de bun simt si a impamantenit credinta ca ca exista o plata pentru toate...
      imi amintesc ca la vremea cand am citit atat cat am citi din Biblie m-am intrebat de ce D-zeu a ales ca Iisus sa se Nasca in mijlocul poporului evreu?existau si alte popoare...atunci de ce ei?

      Ștergere
    2. Pai, la nivel mai superstitios desigur totusi cam secular, (ca nu ma pricep eu la alte chestii complicate legate de "ratiunile" lui D-zeu, mai ales ca am auzit ca "ascunse sau incurcate sunt caile Domnului"), eu cred ca tocmai ca sa faca o punte intre sensibilitatile si spiritualitatile estice si vestice, ca totusi Orientul Mijlociu este asa ca o zona de buffer si de tranzit intre "est" si "vest", chiar pe calea anterior luata de niste migratii mari de oameni Homo Sapiens care au venit dinspre est catre vest si si-au stabilit rezidente in vaile de pe drum unde se putea face agricultura, plus unii si mai departe de acolo in UE, unde i-au dat la o parte pe Neandertali, desi nu cu rautate, pt ca am citit pe Internet ca la inceput au existat posibile instante de convietuire intre oamenii Sapiens si Neandertali, si si azi e posibil ca unii oameni inca sa aiba cam 2 % din ADN de neandertal, dar pur si simplu Sapiens erau mai adaptabili la conditiile locului, plus neandertalii, desi mai artisti si chiar cu talent si abilitati muzicale, (cf Proiectul Neandertal), totusi, orice ai zice, erau mai urati, mai non sexy decat Homo sapiens, asa ca s-a stins spita lor.

      Dar la nivel de mitologia mea personala pe care mi-am creat-o eu pt mine, si care include un D-zeu aflat intr-o relatie de parteneriat ff strans atat de business cat si personal,(desi poate nu la nivel de casatorie, dar mai mult poate la nivel de concubinaj oficializat + amicitie pe baze de afinitati personale), cu mama Natura, cred ca a fost o chestie statistica oarecum cum s-ar da cu zarul, desi probabil si legat de conditiile istorice ale vremii nasterii lui Iisus Christos, (inclusiv poate si cele geopolitice ale Imperiilor in conflict la acea vreme, pt ca tot D-zeu, daca tot le-a creat/conceput, (macar ca idee), El pe toate, a introdus si ideea de hazard, si mama Natura il utilizeaza cand are de implementat vreun concept al lui D-zeu.

      Ștergere
    3. e un punct de vedere destul de realist...
      acum nu stiu cat rol are hazardul aici dar...nu se stie niciodata :)

      Ștergere
  9. chiar ca nu schimba cu nimic farmecul acestor sarbatori! Papa a tinut sa precizeze. ok, a precizat, si? in fine...nu vreau sa zic ceva ce ar putea sa-l deranjeze pe Papa :))
    te poop!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. bine faci pentru ca el e destul de aproape de tine :))
      te pupacesc si eu!!

      Ștergere
  10. papa asta e un satanist notoriu-ingerii au cintat acolo-el de unde stie a fost prezent?toti cei ce traiesc in sirael si au participat la slujba de craciun(care-si aici are dreptate-nu e pe 25 dec ci, pe 6 ianuarie) SIMT 100% ingerii-ca nu au fost animalele da sau nu ce importanta? ca sa vva sparg bula nici sfintul iosif nu a fost prezent pentru ca el a inceput sa o protejeze pe Maria DUPA ce s-a nascut Iisus nu inainte, dar nu conteaza

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. faptul ca el vrea sa restabileasca un "adevar istoric" nu vad de ce ar schimba lucrurile...
      faptul ca incearca sa dea conotatii "reale" Naterii Mantuitorului nu vrea sa insemne decat,dupa parerea mea,o strategie de marketing,el vrea ca mereu catolicismul sa fie cu un pas inainte
      poate ca el are convingera, prin cunoastintele la care are acces, ca ne "lumineaza" si pe noi...
      eu imi imaginez scena Nasterii lui Iisus exact asa ca in imagine :)

      Ștergere
    2. superba imagine am copiat-o si eu o pun pe desktop

      Ștergere
  11. Poate nu e chiar aşa... Nu ar fi prima dată când instituţia papală minte...
    Până la urmă, importantă e relaţia mea personală cu Domnul, în inima mea, nu ceea ce vor anumiţi "conducători", în diverse perioade istorice...

    Aşa că draga mea Pandhora, Domnul să-ţi împlinească cele mai ascunse dorinţe ale tale, să primeşti cadouri frumoase şi dorite, bucatele să-ţi fie gustoase şi să fii înconjurată numai de oameni care te iubesc cu adevărat! Sărbători cu bucurie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. aici sunt ffff de acord cu tine...
      importanta este relatia mea cu Dumnezeu...
      rugile reprezinta niste reguli pe care Biserica le promoveaza...
      eu am convingerea ca D-zeu imi aude ruga si fara a rosti "formule"...
      ca rugile se implinesc sau nu asta este cu totul altceva...

      Sarbatori Fericite iti doresc la randul meu anastasia!

      Ștergere
  12. Cui ii mai pasa de unde au pornit aceste povesti? Important este ca sunt frumoase si reusesc, macar pentru cateva zile, sa ne transforme pe toti, sa ne faca mai buni, mai iubitori.
    Pandhora, sa ai un Craciun de poveste!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. e chiar asa cum spui :)
      Sarbatori Fericite iti doresc la randul meu Vienela!

      Ștergere
  13. Poate ca nu or fi fost animale prin preajma care sa-i faca cald Pruncului Sfant, dar ca nu au cantat ingerii in noaptea aceea, personal, imi e greu sa cred.
    Papa poate asigura pentru unele lucruri pamintesti pe care ar trebui sa le dovedeasca, insa pentru cele ceresti ma tem ca nu are autoritatea de a se pronunta! :)
    Sarbatori cu pace si bucurii draga Pandhora!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu stiu daca aceasta demitizare ajuta,as zice ca isi face si el jobul de Papa :)
      glumeam,stiu ca este un erudit si probabil convingera lui chiar este in acord cu ce scrie dar asta nu ma impiedica pe mine sa cred ca in povestile frumoase :)
      Sarbatori Fericite iti doresc la randul meu Melly cu tot dragul!

      Ștergere
  14. Actualul Canon al Bisericii s-a închegat greu, vreme de cîteva sute de ani. Abia la sfîrşitul sec. al IV-lea a fost definitivat. Multe obiceiuri de Crăciun, au fost adăugate abia în urmă cu vreo două sute de ani. Patrologii au depus o muncă migăloasă de bijutier pentru a statua adevărul istoric din interiorul Scripturilor iar arheologii au adus corecţii necesare pentru situarea unor locuri cu incărcătură creştină. Zilnic apar noi dovezi, munca nu se termină niciodată, dar Canonul este mai greu de schimbat. Nici măcar nu cred că ar fi benefic. Ştiinţa e ştiinţă, teologia este teologie, obiceiurile - obiceiuri. Este bine că avem o tradiţie şi o respectăm.
    Crăciun fericit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cu siguranta nu este bine sa amestecam lucrurile dar nici sa le separam...
      ele se leaga,se impletesc se continua unele cu altele si astfel reusim sa avem niste traditii bazate atat de pe adevaruri istorice dar si religioase...
      completarea ta a fost foarte clara si hotarata,continuarea potrivita a ceea ce s-a spus mai sus lucru pentru care iti multumesc...as adauga un zambet pentru ca,totusi,e Ajunul Craciunului :)
      un Craciun Fericit iti doresc la randul meu draga Tibi! :)

      Ștergere
  15. Fie ca Nasterea Domnului sa va lumineze sufletele si casa, sa aveti parte de sanatare, belsug si fericire!


    RăspundețiȘtergere
  16. Revin.
    Trebuie să facem cîteva precizări: Biblia se compune din Vechiul Testament şi Noul Testament. Vechiul Testament provine prin traduceri din Septuaginta adică traducerea în greceşte a Pentateuhului (Torah)care a fost necesară pentru că iudeii trăitori în spaţiul elenistic nu mai ştiau ebraica!
    Noul Testament reţine numai patru Evanghelii deşi, în realitate au fost mult mai multe, aproape fiecare Apostol scriind propria sa Evanghelie.
    Cît despre referire la Crăciun în Biblie, nu există în mod explicit dar, în VT sunt specificate multe locuri în care Mesia este aşteptat
    http://www.aievea.net/articol-profetii-din-Vechiul-Testament-privitoare-la-Isus-222.html
    Un articol bun despre Sărbătoarea Crăciunului,
    http://forum.7p.ro/ISTORIA--CRACIUNULUI.aspx?g=posts&t=8186
    Ar mai fi de spus destule dar nu mă mai lungesc. :)
    Şi eu zîmbesc, ştiu că este Ajunul dar nu credeam că mai am timp să revin azi sau mîine, la bloggereală. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. imi plac traditiile atat de diferite si adaptate fiecarui popor asa cum si reiese din articolul de care ziceai ma sus...
      cu toate aceste povesti sarbatorile sunt si mai frumoase :)
      nici eu nu credeam sa am timp de bloggereala dar intre crema caramel si piureul de mazare pe care il fac acum tot mai dau cate o tura pe aici :))

      Ștergere
  17. Sårbåtori fericite alåturi de fam. si prieteni dragi,fie ca D-zeu så-tzi indeplineascå cele mai importante dorintze :-) Cat despre partea religioaså ... pe aici prin nord, pt. cå au fost "bombardatzi" cu prea multe religii si teorii au ajuns så fie cca. 80% atei :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc de urare Ella,aceleasi urari ti le intorc au tot dragul :)
      Sarbatori Fericite!

      Ștergere