Teatrul "Teatrelli" - "Quartet"

Deschis in eleganta incinta a Centrului de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București din Piața Lahovari, Teatrul "Teatrelli" a adunat vineri seara pe scena sa patru mari si deosebiti actori: Costel Constantin, Adela Marculescu, Florina Cercel, Damian Crasmaru. 
Ei formeaza "Quartet" - ul care da numele piesei de teatru, scrisa de dramaturgul Ronald Harwood si regizata de Dan Tudor (aceasta piesa a fost transpusasi pe pelicula de actorul Dustin Hoffman in 2011).
Sala "Teatrelli" unde vineri seara am calcat pentru prima data, este eleganta spre intim, este un fel de teatru-cafenea cu masute, fotolii, bar. Am gasit aici o ambianta placuta, relaxanta, care te conduce spre atmosfera care se creeaza incet, incet pe scena...
Intr-un decor incantator de vintage persoanjele isi fac pe rand aparitia, cu farmec, umor - ghidus dar si cu panseuri pline de intelepciune. Pe masura ce schimbul de replici are loc realizam ca personajele noastre se gasesc intr-un azil de batrani unde isi duc traiul, regretand decizii sau iubiri apuse, depanand amintiri dar si facand planuri de viitor...da, da, iata ca si la batranete se pot face planuri de viitor. 
Cele patru personaje care au stralucit candva pe scena Operei isi propun sa interpreteze cu ocazia aniversarii zilei de nastere a lui Giuseppe Verdi sau John Green cum i-au americanizat ei numele in gluma, isi propun spuneam, sa interpreteze "Quartet" -ul care candva le-a adus lor, celor patru adunati aici de intamplare si singuratate, celebritatea.
Nici unul dintre personaje nu isi tradeaza varsta, ei sufera ca la 20 de ani, se cearta, se bucura, plang sau spera si nu renunta la a-si dori gloria de pe vremuri...
Nu va spun mai mult, ce sens ar avea...mai bine mergeti voi sa vedeti, sa simti si sa va ganditi ca batranetea e de fapt o stare, o stare care nu are 100% legatura cu varsta...
O sa inchei cu cateva cuvinte scrise de un tanar si talentat ziarist, Andrei Craciun, pe marginea a ceea ce inseamna a fi tineri la batranete tinand cont de faptul ca nu ar trebui sa fim batrani la tinerete.

"Cand s-a jucat pentru prima data "Quartet", Ronald Harwood avea 65 de ani.Exista multe varste critice in devenirea unui om, daramite a unui artist: omul e in criza si la 14, ani si la 27 de ani, si la 33 de ani si la 50 de ani.
Dar la 65 de ani cumpana e, intuiesc, cea mai grea.Indeobste, atunci oamenii incep sa se pensioneze, isi traiesc, dupa posibilitati, senectutea, se gandesc cum sa dreneze mlastini sau cum sa imbunatateasca administratia blocului in care locuiesc, sunt obsedati de paralelograme sau de pretul morcovilor, se intorc cu acribie la pasiunile din coplarie, colectionand cadavre de insecte sau monezi din America Latina, dupa gust, cine are nepoti, se bucura de ei, calatoresc mai mult, unii se inteleptesc, altii innebunesc, amintirile devin tot mai puternice si te indeamna sa-ti scrii memoriile, chiar daca nici nu stii sa scrii".

Cu totii vom ajunge la batranete, important este drumul pe care il strabatem pana acolo. Sa imbatranesti inseamna ca ai sansa sa traiesti.

Când s-a jucat pentru prima dată „Quartet”, Ronald Harwood avea 65 de ani. Există multe vârste critice în devenirea unui om, darămite a unui artist: omul e în criză și la 14 ani, și la 27 de ani, și la 33 de ani, și la 50 de ani. Dar la 65 cumpăna este, intuiesc, cea mai grea. Îndeobște, atunci, oamenii încep să se pensioneze, își trăiesc, după posibilități, senectutatea, se gândesc la cum să dreneze mlaștini sau cum să îmbunătățească administrația blocului în care locuiesc, sunt obsedați de paralelograme sau de prețul morcovilor, se întorc la pasiunile din copilărie, colecționând cu acribie cadavre de insecte sau monezi din America Latină, după gust, cine are nepoți se bucură de ei, călătoresc mai mult, unii se înțelepțesc, alții doar înnebunesc, amintirile devin tot mai puternice și te îndeamnă să-ți scrii memoriile, chiar dacă nici măcar nu știi să scrii.
Citiţi în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/quartet-spectacolul-din-vremea-intelepciunii/

Când s-a jucat pentru prima dată „Quartet”, Ronald Harwood avea 65 de ani. Există multe vârste critice în devenirea unui om, darămite a unui artist: omul e în criză și la 14 ani, și la 27 de ani, și la 33 de ani, și la 50 de ani. Dar la 65 cumpăna este, intuiesc, cea mai grea. Îndeobște, atunci, oamenii încep să se pensioneze, își trăiesc, după posibilități, senectutatea, se gândesc la cum să dreneze mlaștini sau cum să îmbunătățească administrația blocului în care locuiesc, sunt obsedați de paralelograme sau de prețul morcovilor, se întorc la pasiunile din copilărie, colecționând cu acribie cadavre de insecte sau monezi din America Latină, după gust, cine are nepoți se bucură de ei, călătoresc mai mult, unii se înțelepțesc, alții doar înnebunesc, amintirile devin tot mai puternice și te îndeamnă să-ți scrii memoriile, chiar dacă nici măcar nu știi să scrii.
Citiţi în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/quartet-spectacolul-din-vremea-intelepciunii/

Când s-a jucat pentru prima dată „Quartet”, Ronald Harwood avea 65 de ani. Există multe vârste critice în devenirea unui om, darămite a unui artist: omul e în criză și la 14 ani, și la 27 de ani, și la 33 de ani, și la 50 de ani. Dar la 65 cumpăna este, intuiesc, cea mai grea. Îndeobște, atunci, oamenii încep să se pensioneze, își trăiesc, după posibilități, senectutatea, se gândesc la cum să dreneze mlaștini sau cum să îmbunătățească administrația blocului în care locuiesc, sunt obsedați de paralelograme sau de prețul morcovilor, se întorc la pasiunile din copilărie, colecționând cu acribie cadavre de insecte sau monezi din America Latină, după gust, cine are nepoți se bucură de ei, călătoresc mai mult, unii se înțelepțesc, alții doar înnebunesc, amintirile devin tot mai puternice și te îndeamnă să-ți scrii memoriile, chiar dacă nici măcar nu știi să scrii.
Citiţi în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/quartet-spectacolul-din-vremea-intelepciunii/

Când s-a jucat pentru prima dată „Quartet”, Ronald Harwood avea 65 de ani. Există multe vârste critice în devenirea unui om, darămite a unui artist: omul e în criză și la 14 ani, și la 27 de ani, și la 33 de ani, și la 50 de ani. Dar la 65 cumpăna este, intuiesc, cea mai grea. Îndeobște, atunci, oamenii încep să se pensioneze, își trăiesc, după posibilități, senectutatea, se gândesc la cum să dreneze mlaștini sau cum să îmbunătățească administrația blocului în care locuiesc, sunt obsedați de paralelograme sau de prețul morcovilor, se întorc la pasiunile din copilărie, colecționând cu acribie cadavre de insecte sau monezi din America Latină, după gust, cine are nepoți se bucură de ei, călătoresc mai mult, unii se înțelepțesc, alții doar înnebunesc, amintirile devin tot mai puternice și te îndeamnă să-ți scrii memoriile, chiar dacă nici măcar nu știi să scrii.
Citiţi în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/quartet-spectacolul-din-vremea-intelepciunii/

Andrei Crăciun
Citiţi în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/quartet-spectacolul-din-vremea-intelepciunii/

Andrei Crăciun
Citiţi în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/quartet-spectacolul-din-vremea-intelepciunii/

Andrei Crăciun
Citiţi în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/quartet-spectacolul-din-vremea-intelepciunii/